vineri

26 aprilie, 2024

8 aprilie, 2014

PNL nu mai are, începând de marţi, numărul de parlamentari necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură, demers anunţat de liberali, de exemplu, pentru situaţia în care guvernul nu va reduce CAS şi nu va acorda scutirea de impozit pe profitul reinvestit începând cu luna iulie.

Numărul parlamentarilor PNL a scăzut marţi la sub o pătrime din numărul total al aleşilor, prin anunţarea demisiilor din Senat ale liberalilor Victor Ciorbea şi Iosif Secăşan şi prin excluderea din partid a deputatului Radu Stroe.

Potrivit Constituţiei, pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură sunt necesare semnăturile a minimum o pătrime din numărul parlamentarilor.


În prezent, PNL are 140 de parlamentari din totalul de 571, respectiv 47 de senatori şi 93 de deputaţi. Numărul minim necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură este, în prezent, de 143 de semnături.

Deputatul Radu Stroe a fost exclus marţi din PNL, prin decizia Biroului Politic al partidului.

Senatorul PNL Iosif Secăşan şi-a dat demisia, marţi, din Senat, arătând că este inculpat într-un dosar penal şi că nu doreşte să aducă prejudicii de imagine Senatului României şi PNL.

De asemenea, senatorul PNL Victor Ciorbea şi-a anunţat, marţi, demisia din Senat, urmare a alegerii sale în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.


Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: