Medicii de familie și-au reluat programul, protestele din sistem continuă
Medicii de familie care au refuzat vineri și luni să elibereze reţete compensate şi gratuite sau trimiteri la spitale și specialişti și-au reluat marți activitatea

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a trimis luni o scrisoare Parlamentului în care prezintă patru soluţii tehnice de redresare economică a Televiziunii publice. Toate variantele
Problema salarizării unitare va fi discutată în ședință de Guvern miercuri, când s-ar putea lua decizia abandonării proiectului unei legi în acest sens, după ce
Grupul de lucru constituit luni la Ministerul de Finanțe, din cauza reclamațiilor primite din partea firmelor care au primit de la ANAF înștiințări că li
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a cerut Oficiului Judeţean de Cadastru să-i radieze pe soții Carmen și Klaus Iohannis din cartea funciară, după ce
Propunerea privind postul de preşedinte-director gener al TVR va fi discutată şi votată în plenul reunit luni, 11 aprilie, având în vedere că miercuri se
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, învinuiește Uniunea Europeană că forţează semnarea acordului de asociere cu Republica Moldova, tensionarea atmosferei în ceea ce priveşte
Conducerea Senatului a decis luni că senatorii se vor putea deplasa în afara ţării şi cu maşina personală. Decizia vine după o solicitare adresată de
Christine Lagarde, directorul executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI), a respins solicitarea guvernului elen care a cerut înlocuirea oficialilor care supervizează programul de asistență financiară al
Averile ascunse ale unora dintre cei mai proeminenți lideri de la nivel mondial au fost făcute publice în cadrul uneia dintre cele mai ample scurgeri de
Toate autostrăzile din România sunt pline de gropi și au aceleași probleme pe care le-a avut și tronsonul Sibiu-Orăștie, care a fost demolat, a declarat,
Trei nave cu imigranţi au plecat, luni dimineaţă, din insulele greceşti Lesbos şi Chios, cu destinaţia Turcia, fiind primii imigranţi clandestini care sunt trimişi înapoi
Consiliul Concurenţei a anunțat luni că a declanşat o investigaţie având ca obiect un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei Orange România SA. Potrivit
Guvernul britanic va încasa în acest an, pentru prima dată de la introducerea sa, peste patru miliarde de lire sterline din taxa pe moştenire de 40%
România și Bulgaria au în continuare cea mai mare rată de decedați în accidente rutiere, potrivit ultimelor date ale Comisiei Europene – anul trecut, în
Conflictul din regiunea azeră Nagorno-Karabakh, controlată de etnici armeni, a reizbucnit la finele acestei săptămâni, transmite Reuters. Cu toate că se află în Azerbaijan, regiunea Nagorno-Karabakh a
Arabia Saudită intenţionează să înfiinţeze un fond suveran de investiţii în valoare de până la 2.000 de miliarde de dolari care ar urma să asigure
România și-a asumat patru angajamente noi în domeniul securității nucleare, printre care consolidarea capacităţilor de investigaţii criminalistice, îmbunătăţirea securităţii transportului materialelor nucleare şi radioactive şi o nouă
Comisarul șef de poliție Alexandru-Cătălin Ioniță a fost împuternicit vineri de ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, în funcția de director general al Direcției Generale Anticorupție, pe
Ambasadorul Rusiei la Chişinău, Farit Muhametşin (foto), a fost convocat de către viceministrul de externe Lilian Darii la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) pentru a da