cursdeguvernare

miercuri

16 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Stiri

Premierul britanic, Boris Johnson, cere Uniunii Europene să renunţe la soluţia de rezervă privind Irlanda de Nord dacă vrea să ajungă la o înţelegere privind Brexit, relatează site-ul agenţiei Reuters, pre luat de Mediafax. „Dacă scăpăm de soluţia...
28 iulie, 2019
Parchetele nu au aparatura necesară localizării și interceptărilor, iar după decizia CCR din 2016, când s-a stabilit că SRI nu poate colabora în dosare penale, anchetatorii trebuie să folosească tehnica deficitară a Direcției de Operațiuni Speciale (din cadrul...
27 iulie, 2019
Viorica Dăncilă este „un politician serios” şi dacă ar avea „un background, ar putea face foarte multe lucruri mai bune pentru ţară”, a declarat sâmbătă premierul Ungariei, Viktor Orban, la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad....
27 iulie, 2019
Aproximativ 2.000 de persoane au participat sâmbătă seară la un protest în Piaţa Victoriei organizat sub titlul „Pentru Alexandra. Împotriva unui stat nepăsător!”. Printre ei se află foarte mulți tineri, foarte multe familii cu copii mici, cu flori,...
27 iulie, 2019
Aproximativ 300 de persoane au fost arestate sâmbătă, la Moscova, în timp ce participau la un miting împotriva regimului lui Vladimir Putin. Arestările au loc după ce poliţia rusă a făcut vineri mai multe descinderi la sediile de...
27 iulie, 2019
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România cere parlamentului să abroge toate modificările aduse în ultimii doi ani legilor justiției și codurilor penale, schimbări ce au ajutat infractorii și ”au ignorat drepturile victimelor infracţiunilor, şi în general drepturile cetăţenilor de...
27 iulie, 2019
„Analizez posibilitatea convocării unui referendum pentru înăsprirea drastică a pedepselor pentru crimă, viol, pedofilie” a anunțat duminică premierul Viorica Dăncilă. Premierul şi-a întrerupt programul politic pe care îl avea sâmbătă în judeţul Bacău şi a revenit la Bucureşti,...
27 iulie, 2019
Transgaz şi corporaţia Itochu din Japonia au semnat Memorandum-ul de înţelegere pentru colaborarea în mari proiecte din domeniul gazelor naturale. E vorba de terminalul GNL de la Alexandroupolis, conducta Whitestream, terminalul GNL Krk dar şi proiecte naţionale în...
27 iulie, 2019
Comisia Europeană a decis joi să lanseze procedurile pentru nerespectarea obligaţiilor de către mai multe state membre, printre care şi România. Comisia va trimite avize motivate Bulgariei, Germaniei și Irlandei pentru neîndeplinirea obligației de a notifica transpunerea integrală...
27 iulie, 2019
Banca Europeană de Investiţii şi-a propus ca până la sfârșitul anului viitor să pună capăt definitiv tuturor finanţărilor de proiecte privind combustibilii fosili, pentru a-şi alinia strategia cu obiectivele climatice, scrie The Guardian. Nicio companie nu va mai...
27 iulie, 2019
Chestorul Ioan Buda (foto) a fost demis vineri seara din funcția de șef al Poliției Rămâne, de către premierul Viorica Dăncilă, din cauza intervenţiei defectuoase în cazul fetei de 15 ani ucise la Caracal. El a fost înlocuit...
27 iulie, 2019
Intrarea polițiștilor pe proprietatea unde se bănuiește că a fost ucisă Alexandra Mâceșanu a avut loc la 19 ore după ce tânăra a sunat de trei ori la numărul de urgență 112 pentru a cere ajutorul polițiștilor. „Mă...
26 iulie, 2019
Consorțiul care construiește gazoductul Nord Stream 2 a cerut Curții de Justiție a UE anularea recentelor modificări aduse reglementărilor UE privind piața gazelor naturale, acuzând că acestea au fost făcute special pentru a ”dezavantaja și descuraja proiectul”. Sesizarea...
26 iulie, 2019
UPDATE: La fel ca și în cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni, toate autoritățile implicate își declină orice responsabilitate în întârzierea intervenției. Treptat apar însă informații ce demonstrează din nou vicii grave în procedura derulată de oamenii legii,...
26 iulie, 2019
Autoritățile române au interceptat pe Dunăre un transport rusesc de armament către Serbia și au confiscat echipamentul militar, întrucât nu acesta nu este însoțit de licența impusă prin legislația europeană, scrie Digi24. Potrivit presei sârbe, Belgradul aștepta 30...
26 iulie, 2019
Grupul Apple achiziționează divizia de modemuri a Intel, într-o tranzacţie evaluată la un miliard de dolari, au anunţat cele două companii, citate de Agerpres. Combinat cu portofoliul existent, Apple va avea 17.000 patente în domeniul tehnologiei wireless, devenind...
26 iulie, 2019
Agenția de rating Moody’s previzionează creșterea economiei interne cu dinamici medii anuale de 3,3% în 2019 și 3,5% în 2020, sub ritmul potențial estimat la 4%, într-o evoluție susținută de contribuția cererii interne. Pe de altă parte, experții...
26 iulie, 2019
Rusia a anunțat joi că a decis interzicerea activităților Atlantic Council, un think-tank condus până de curând de către ambasadorul Statelor Unite la Moscova, Jon Huntsman (foto). Procurorul General al Rusiei a prezentat activitatea ONG-ului ca fiind una...
26 iulie, 2019
Președintele Comisiei Europene și negociatorul șef al UE pentru Brexit l-au felicitat joi pe Boris Johnson, noul premier britanic, dar i-au atras atenția că alt Acord pentru ieșirea Marii Britanii din Uniune nu va exista. Michel Barnier a...
26 iulie, 2019
România nu a participat la primele teste pentru depistarea practicii dublului standard la produse, deoarece a dorit să-și păstreze neutralitatea în contextul deținerii președinției rotative a Consiliului UE. Explicația a fost oferită joi, de președintele Autorității Naţionale pentru...
26 iulie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: