cursdeguvernare

vineri

18 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Europa & Lumea

Angela Merkel şi aliaţii săi conservatori s-au întâlnit miercuri la Berlin cu responsabilii Partidului Social-Democrat (SPD), înainte de lansarea discuţiilor pentru a încerca să formeze un guvern, relatează AFP. Această primă reuniune din 2018 a avut scopul să...
4 ianuarie, 2018
Marile bănci și companii de administrare de investiții din Uniunea Europeană lucrează la ultimele retușuri pentru a fi pregătite pentru aplicarea, de miercuri, a noilor reglementări financiare grupate sub acronimul MiFID II. . Scopul directivei Comisiei Europene MiFID II...
2 ianuarie, 2018
Preşedintele bulgar, Rumen Radev (foto), a respins marţi legea anticorupţie adoptată de parlament pe 20 decembrie, explicând că aceasta nu este eficientă și ar putea permite folosirea sistemului judiciar împotriva oponenților politici, scrie BBC. „Cred că legea adoptată...
2 ianuarie, 2018
Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis, marţi, ca preşedintelui Igor Dodon să îi fie suspendate atribuţiile de numire a noilor miniştri. Prerogativa urmează să revină președintelui Parlamentului, Andrian Candu, sau premierului Pavel Filip, scrie News.ro. Este a...
2 ianuarie, 2018
Oficialii de la Bruxelles își trag sufletul după alegerile organizate în câteva importante state membre în 2017, dar nu mai e mult și reîncep emoțiile. Politico trece în revistă ”greii Europei” care se pregătesc de acțiune- de la...
2 ianuarie, 2018
Șansele ca Germania să fie guvernată din nou de o ”mare coaliție” scad după ce aliatul bavarez tradițional al Creștin Democraților Angelei Merkel a cerut reducerea nivelului de impozitare al companiilor. Potrivit publicației germane Focus, formațiunea bavareză CSU...
2 ianuarie, 2018
Bulgaria, cea mai săracă țară din Uniune, a preluat luni, pentru prima dată în cei 11 ani de la aderare, preşedinţia semestrială a UE. Preşedinţia bulgară se va desfăşura sub motto-ul „Uniți suntem puternici”, iar programul ei are...
1 ianuarie, 2018
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său sirian Bashar al-Assad într-o felicitare de Anul Nou că Rusia va continue să sprijine eforturile Siriei de a-şi apăra suveranitatea, a anunţat sâmbătă Kremlinul, potrivit Reuters. Putin a subliniat că...
30 decembrie, 2017
Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a dispus joi seară dizolvarea Senatului şi Camerei Deputaţilor, procedură necesară pentru fixarea oficială a datei viitoarelor alegeri parlamentare. Imediat după această măsură, Guvernul a anunțat că scrutinul va avea loc pe 4 martie...
30 decembrie, 2017
Alexei Navalnîi, cea mai cunoscută figură a opoziției și, totodată, singurul care ar fi putut fi un contracandidat real al lui Vladimir Putin la președinția Rusiei, nu poate candida. Comisia Electorală i-a respins oficial și definitiv candidatura, din...
26 decembrie, 2017
Reformele europene propuse de preşedintele francez Emmanuel Macron vor juca un rol „foarte important” în negocierile dintre conservatorii cancelarului german Angela Merkel (CDU) şi social-democraţi (SPD), în perspectiva formării unui nou guvern, a potrivit ministrului de externe în...
24 decembrie, 2017
Separatiştii catalani dispun de o majoritate absolută de 70 de mandate după numărarea a 52% din voturile exprimate în alegerile regionale de joi, relatează Le Figaro. Preşedintele separatist catalan destituit Carles Puidgemont spune că ”Republica catalană” a învins...
22 decembrie, 2017
Intrarea partidului de extremă dreapta în noua coaliţie de guvernare din Austria constituie o evoluţie periculoasă, a declarat Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului al ONU, Zeid Ra’ad Al Hussein. „Sunt foarte îngrijorat”, a spus el într-un interviu acordat...
19 decembrie, 2017
Ministerul Afacerilor Externe a decis chemarea la Chişinău pentru consultări a ambasadorului Republicii Moldova în federația Rusă, Andrei Neguţă (foto), pe o durată nedeterminată, anunță luni Radio Chișinău. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Externe al...
18 decembrie, 2017
Reprezentanți ai partidelor antiimigrație din 10 state europene s-au întâlnit sâmbătă la Praga, la o reuniune desfășurată în spatele ușilor închise, scrie prea internațională. Conferința partidelor extremiste din UE s-a desfășurat sub sloganul „Pentru o Europă a Națiunilor...
17 decembrie, 2017
Liderul conservator Sebastian Kurz a ajuns sâmbătă la un acord cu Partidul Libertăţii (FPO), formațiune a extremei drepte, pentru formarea coaliției guvernamentale. Dacă acordul va fi aplicat, Austria devine singura țară în care extrema dreaptă se află la...
16 decembrie, 2017
Președintele Klaus Iohannis va participa joi și vineri la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. Pe agenda Consiliului se află subiecte precum apărărare și securitate, dimensiunea socială a...
14 decembrie, 2017
Fostul președinte georgian Mihail Saakashvili a intrat în greva foamei pentru a protesta față de arestarea sa de către autoritățile ucrainene care îl acuză că ar fi pus la cale o lovitură de stat cu sprijinul Rusiei, au...
9 decembrie, 2017
Partidul Social-Democrat german (SPD) începe miercuri discuțiile exploratorii cu conservatorii cancelarului Angela Merkel cu privire la formarea unei coaliții, a anunțat vineri Andrea Nahles, șefa grupului social-democrat din Bundestag, transmite Reuters. Decizia a fost luată după ce congresul...
8 decembrie, 2017
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean Claude-Juncker, a anunțat vineri că s-au înregistrat ”progrese suficiente” în prima fază a negocierii Brexitului, fiind deschise astfel premisele negocierii viitoarelor relații între părți. Anunțul a fost făcut la Bruxelles,  în urma unei...
8 decembrie, 2017

Praga / Reuniune a liderilor extremiști europeni

Reprezentanți ai partidelor antiimigrație din 10 state europene s-au întâlnit sâmbătă la Praga, la o reuniune desfășurată în spatele ușilor închise, scrie prea internațională. Conferința

Praga / Reuniune a liderilor extremiști europeni

Reprezentanți ai partidelor antiimigrație din 10 state europene s-au întâlnit sâmbătă la Praga, la o reuniune desfășurată în spatele ușilor închise, scrie prea internațională. Conferința

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: