Fostul președinte georgian Mihail Saakashvili a intrat în greva foamei pentru a protesta față de arestarea sa de către autoritățile ucrainene care îl acuză că ar fi pus la cale o lovitură de stat cu sprijinul Rusiei, au anunțat sâmbătă avocatul și susținătorii săi, relatează AFP.
Serviciile de securitate ucrainene au anunțat vineri că au reușit să-l aresteze din nou pe fostul președinte georgian, după ce marți acesta scăpase din mâinile polițiștilor veniți să-l aresteze.
Procurorul general al Ucrainei, Iuri Luțenko, a afirmat că opozantul în vârstă de 49 de ani, care denunță corupția puterii ucrainene, este acuzat că a vrut să ”preia puterea prin forță” în timpul recentelor manifestații de la Kiev.
Procurorul l-a mai acuzat pe opozant că este finanţat de către fostul preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici, destutit în 2014 în urma unei revolte proeuropene de mişcarea Maidan, la Kiev.
”Saakashvili a anunțat că intră în greva foamei pe termen nelimitat”, a scris pe Facebook jurnalistul și aliatul fostului președinte, Vladimir Fedorin.
Avocatul său a făcut declarații pentru Interfax-Ucraina și a afirmat că Saakashvili neagă ”acuzațiile false” formulate împotriva lui.
Într-o transmisiune video live pe pagina sa de Facebook, Saakashvili a arătat sute de susținători care strigau ”rușine” în fața clădirii în care acesta se află în detenție.
Fostul președinte al Georgiei, opozant declarat al președintelui Poroșenko după ce acesta i-a retras cetățenia ucraineană, fusese reținut pentru scurt timp marți dimineață în urma unei percheziții la domiciliul său din Kiev, în cadrul unei anchete penale despre care Saakashvili susține că este o înscenare făcută la ordinul președintelui ucrainean. El a fost eliberat sub presiunea sutelor de susținători care au blocat furgoneta care îl transporta.
Georgia i-a cerut Ucrainei arestarea și extrădarea lui Saakașvili, acuzat de justiția de la Tbilisi pentru ”abuz de putere”, acuzație despre care el afirmă că este motivată politic.
Mihail Saakașvili, un reformator charismatic ajuns la putere în 2003, a condus Georgia timp de un deceniu, fiind criticat pentru stilul său autoritar și mai ales pentru războiul dezastruos cu Rusia din 2008.