Blocaj și ineficiență. Cifrele unui Parlament aflat într-o criză mai mare decât criza economică

Peste 200 de iniţiative legislative blocate, absenteism masiv, opacitatea procesului legislativ, reveniri asupra unor legi, războaie la Curtea Constituțională, atuuri lăsate în mâna guvernului care emite pe bandă rulantă, în paralel cu Parlamentul, decizii de administrare a ţării în vremuri de criză. Parlamentul – instituția numărul unu în orice ţară europeană şi cea care garantează democrația – nu poate ajuta la reforma statului și a societăţii în România până nu se reformează pe el însuşi.

Deși după alegerile parlamentare din 2008 s-a configurat o coaliție de guvernare, majoritatea din Parlament s-a dovedit nefuncțională într-un an de criză ca 2010, când România avea nevoie mai mult ca oricând de coerență legislativă.

Bilanțul, potrivit datelor din Camera Deputaților și Senat

• Doar 14 legi promulgate la Senat, din 148 de proiecte de lege depuse.
• La Camera Deputaților, 230 de inițiative (din 786 depuse) au devenit legi.

• O bună parte din legile trecute sunt inițiative venite de la guvern, altele sunt modificări aduse legilor anterioare.

• Adoptarea tacită a legilor a înlocuit, în parioadele de blocaj, dezbaterile: în numai o săptămână din luna septembrie au fost adoptate prin aprobare tacită 5 legi.

• Un numar de 11 legi au fost cereri de reexaminare, trimise la Parlament de către Președinție.

De la ”majoritatea neasumată” la ”majoritatea toxică”

Aritmetica parlamentară: 53,0% Putere, 45,5% Opoziție, 1,5 % parlamentari neutri.

Chiar și așa, fragilă, coaliția de guvernământ ar putea să-și treacă prin Parlament măcar legile ordinare. În realitate, atât modul de lucru din prima instituție a țării, cât și mecanismele prin care partidele se șicanează în încercarea de-a gestiona puterea, au produs în tot cursul anului 2010 blocaje care au făcut ca puține legi să fie dezbătute în mod democratic.

Situația ar putea fi caracterizată, prin plasticitatea comparațiilor, de președintele Băsescu:

dacă până în 2008, Parlamentul a avut „o majoritate neasumată” (guvern minoritar PNL, sprijinit puternic, dar tacit și interesat al PSD), acum aveam „o majoritate toxică” (există în aritmetică, dar ea nu funcționează la vot).

• Absenteismul. Potrivit monitorizărilor făcute de Institutului de Politici Publice, 115 din cei 469 de parlamentari au lipsit la mai mult de jumătate din ședintele Camerelor. 223 din cei 469 au participat la mai puțin de doua treimi din reuniuni.
• Opacitatea procesului legislativ. Sub pretextul adoptării cât mai urgente a legilor, acestea nu se mai discută pe articole decât atunci când un partid urmărește tergiversarea. În restul situațiilor, în procesul legislativ se merge pe mâna versiunilor facute în comisiile de specialitate și a jocului procedural făcut de președinții celor două Camere. În plen se discută doar eventualele amendamente depuse la comisii și resinse de acestea. Practic, procesul de legiferare este gestionat de câțiva oameni (cei din comisia de specialitate și liderii grupurilor, care sunt adevărați dirijori de vot), ceea ce face ca puțini parlamentari să aibă habar de ce anume votează. Un caz elocvent este legiferarea, în primă înstanță, a scăderii TVA cu 5% la alimente și neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.
• Blocajele legislative. În primăvară a fost încercarea de schimbare a lui Mircea Geoană din fruntea Senatului, în această toamnă a fost încercarea Opoziției de-a o schimba pe Roberta Anastase de la președinția Camerei Deputaţilor, după frauda votului la Legea pensiilor. Ambele situaţii au dus la săptămâni întregi de blocaj a activităţii parlamentare.

Mecanismele de blocaj parlamentar

• Absenteismul organizat, boicotarea votului. Întrucât nici partidele de guvernământ nu reușesc să-și aducă parlamentarii la vot, simpla ieșire din sală a opoziției blochează dezbaterea sau adoptarea unei legi prin lipsa cvorumului. A fost cazul blocajului din cauza solicitării de schimbare a Robertei Anastase și a lui Mircea Geoană. Cele două motive ar putea fi, oricând, înlocuite cu altele, atunci când partidele invocă rațiuni superioare pentru neparticiparea la vot. Puterea a folosit acest mecanism la moţiunea de cenzură.

• Lipsa numărului de voturi necesar, chiar și când este cvorum. E vorba, aici, de ”falsa prezență”: un parlamentar semnează prezența pentru mai mulți colegi care nu vin la ședință. Cvorumul există, dar voturile nu ies la numărătoare. O atare situație s-a înregistrat la Legea pensiilor, unde, inițial apărea ca fiind prezent un număr de parlamentari, însă la votul efectiv au participat doar câteva zeci – situație care s-a suprapus și pe invocata defecțiune tehnică a sistemului de numărare electronică a voturilor.

• Conflictul dintre președintele unei camere (de opoziție) și majoritate. Cum acesta nu poate fi schimbat de plen, poate să nu trimită la promulgare, sub diferite pretexte procedurale, chiar și o lege adoptată.

• Blocarea unei legi în comisii, fie prin mutarea controlului de la putere la opoziție și invers, fie prin jocul amendamentelor.

Cum ajunge Guvernul să se joace de-a legislativul

Această situație îi crează guvernului un bun pretext atât de-a „legifera” și a emite normele care să asigure guvernarea măsurilor de criză și de reformă a sistemelor sociale, cât și de-a-si pune în mișcare mecanismele de asigurare a voturilor:

• Potrivit informațiilor făcute publice de Camera Deputaților, Guvernul Boc a emis în acest an 102 Ordonanțe de Urgență și 29 de Ordonanțe. Excepția a devenit, adică, regulă.

• Guvernul a depus la Parlament documentele pentru asumarea răspunderii pe trei legi esențiale, care ar fi trebuit să treacă prin dezbaterea legiuitorului constituțional: Legea salarizării unitare , Legea educației și Legea de restructurare a agențiilor statului.

• Guvernul cumpără, alocând la gestiunea banilor (prin buget sau la rectificări bugetare) sume pentru colegiile parlamentarilor de ale căror voturi depinde improvizarea unei majorități conjuncturale.

• Guvernul ignoră procedurile de lucru cu Legislativul și trimite cu întârziere la Parlament legi esențiale, pe considerentul că mecanismele paralele pe care și le-a creat sunt mai eficiente decât procedura parlamentară. E cazul Legii de salarizare unitară și a Protocolului cu FMI.

Consecințele

Într-o atare situație, nu-i de mirare că activitatea legislativă – de la procedura de inițiere, până la cele de dezbatere și adoptare – se rezumă la legile fără miză sau la propuneri derizorii. Iată câteva mostre de preocupare legislativă ale anului 2010:

1. Proiect legislativ pentru instituirea obligativităţii difuzării imnului naţional şi arborarea drapelului în şcolile din România (Nu a intrat in procesul legislativ)

2. Proiect legislativ privind exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate – Legea Prostituţiei (Nu a intrat in procesul legislativ)

3. Proiect legislativ privind Programul Naţional „Un laptop pentur fiecare elev şi pentru fiecare cadru didactic din România” (Nu a intrat in procesul legislativ)

4. Proiect legislativ privind protectia persoanelor înşelate prin ghicit sau alte mijloace şi practici oculte şi reglementarea activităţii vrăjitoarelor (Respins)

5. Trecerea TVR Internaţional la Ministerul de Externe (Respins)

6. Proiect de lege privind trecerea presei scrise şi a celei online sub controlul CNA (Respins)

7. Proiect privind taxarea suplimentară cu 1% a transferurilor de bani ale românilor din străinătate (Respins)

În tot acest timp, sectoare importante ale societății așteaptă reglementări și reforme, unele propuneri fiind deja depuse la Parlament, fără să fi făcut progrese în sensul adoptării :

1. O lege a învățământului.

2. O lege fiscală coerentă şi previzibilă.

3. O lege care să reglementeze noul Cod al Muncii.

4. O lege care să modifice și să reformeze legislația sănătății și a asigurărilor de sănătate.

5. O lege care să modifice și să aducă la zi legislația în domeniul combaterii traficului de droguri.

6. O lege care să asigure depolitizarea TVR și a Radioului Public.

7. O lege care să interzică accesul foştilor nomenclaturişti la funcţiile publice

Costuri de criză

București, 2 noiembrie 2010, Mediafax: ”Plenul Senatului a adoptat, marţi, cu 86 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi două abţineri, bugetul instituţiei pentru anul 2011, în valoare de 128 de milioane lei, cu aproape 30% mai mare decât cel din 2010.”

București, 2 noiembrie, Evenimentul zilei: ”Camera Deputaţilor va avea la anul cu 22% mai mulţi bani de cheltuit faţă de 2010.”