sâmbătă

20 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Puterea de cumpărare, sănătatea şi clima sunt cele trei „urgenţe” pe care şi le-a stabilit şi asupra corăra se va concentra guvernul francez, a anunţat noul prim-ministru, Elisabeth Borne, potrivit presei internaţionale, citate de Agerpres. „Primele săptămâni ale...
28 mai, 2022
Cineastul român Alexandru Belc a câştigat premiul pentru regie în cadrul secţiunii Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, pentru filmul „Metronom”. „Metronom” este debutul în lungmetrajul de ficţiune al regizorului Alexandru Belc, cunoscut până acum pentru...
28 mai, 2022
Guvernul bulgar a aprobat vineri un plan de aderare la zona euro de la 1 ianuarie 2024, pe fondul îngrijorărilor din cadrul coaliției de guvernământ cu privire la lipsa unei analize detaliate cu privire la impactul mișcării, potrivit...
28 mai, 2022
Asociația procurorilor AMASP cere o soluție legislativă urgentă după decizia Curții Constituționale privind întreruperea termenului de prescripţie. Curtea Constituţională a României a admis, joi, o sesizare referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, declarând neconstituțional un...
27 mai, 2022
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început de vineri să primească solicitările de microgranturi în domeniul agroalimentar. Formularul cererii de finanţare poate fi trimis până la 31 mai, ora 20.00, prin aplicaţia electronică IMM Recover,...
27 mai, 2022
Începând de astăzi, doar mașinile înmatriculate în Ungaria vor putea alimenta carburanți la prețul plafonat de guvernul de la Budapesta, a anunțate Gergely Gulyás, șeful cancelariei premierului Viktor Orban, potrivit Hungary Today. Întrucât prețurile combustibililor din Ungaria sunt...
27 mai, 2022
Guvernul a adoptat joi planul de urgență pentru securitatea aprovizionării cu gaze naturale, care prevede măsurile pentru reducerea sau eliminare efectele unor posibile perturbări în aprovizionarea României cu gaze naturale. Planul definește nivelurile de criză (de alertă timpurie,...
26 mai, 2022
Autoritatea Aeronautică din România a început discuțiile cu reprezentanții consiliilor județene din Galați și Brăila, cu care va intra în parteneriat pentru construcția unui aeroport regional în zonă, a declarat, joi, directorul general al instituției, Nicolae Stoica. „Anul...
26 mai, 2022
Guvernul a adoptat, joi, o ordonanță privind prevenirea și constatarea neregulilor grave privind obținerea și utilizarea fondurilor din PNRR, ultima condiție de îndeplinit care face posibilă depunerea primei  cereri de plată la Comisia Europeană, a declarat Marcel Boloș...
26 mai, 2022
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut o nouă întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România pentru a prezenta echipa de negociere constituită prin ordin de ministru la nivelul MADR și pentru a stabili calendarul privind...
26 mai, 2022
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a recunoscut, marți, că implementarea unui acord global pentru impozitarea multinaționalelor digitale ar putea dura mai mult decât se așteptau experții internaționali, termenul fiind devansat cu cel puțin un an, potrivit...
25 mai, 2022
Start-Up Nation 2022, a treia ediție a programului destinat încurajării antreprenoriatului, ar putea începe în cursul lunii iunie, a anunțat ministrul de resort, Constantin Daniel Cadariu, în cadrul unei conferințe de specialitate. Ministrul antreprenoriatului și turismului a precizat...
25 mai, 2022
Peste 80% dintre ucraineni sunt împotriva oricăror concesii teritoriale în schimbul unui acord de pace cu Rusia, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev, citat de presa internațională, preluată de Agerpres. În timp ce...
25 mai, 2022
Securitatea energetică a ajuns în fruntea listei de priorități a guvernelor, ca urmare a instabilității geopolitice și a creșterii în spirală a prețurilor la gaze. Prin urmare, guvernele din întreaga lume caută să accelereze și să extindă domeniul...
24 mai, 2022
Comisia Europeană a aprobat marți o schemă românească de ajutor de stat în valoare de 100 milioane euro menită să sprijine regenerarea pădurilor deteriorate. Schema va fi finanțată prin Mecanismul de redresare și reziliență („MRR”), în urma evaluării...
24 mai, 2022
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, spune că Moscova ar lua în considerare ofertele Occidentului pentru restabilirea legăturilor, dar deocamdată se va concentra pe dezvoltarea relațiilor cu China. Serghei Lavrov a acuzat luni seara țările occidentale că...
24 mai, 2022
Ministerul Agriculturii ar urma să culeagă informațiile privind starea stocurilor producătorilor din domeniul agricol, depozitarilor, comercianțilior din industria alimentară. Cei care nu raportează stocurile riscă amenzi cde pîmă la un milion de lei. Proiectul urmează să fie inclus...
23 mai, 2022
Vadim Șișmarin (foto), primul militar rus trimis în judecată pentru crime de război comise în Ucraina, a fost condamnat luni la închisoare pe viață. Vadim Șișimarin, în vârstă de 21 de ani, sergent în armata rusă, a fost...
23 mai, 2022
eMAG Ventures anunță că Flip.ro, cel mai promițător start-up românesc din economia circulară, beneficiază din partea sa de o nouă rundă de finanțare în valoare de 6,5 milioane de euro. Această investiție, anunță un comunicat al companiei, va...
23 mai, 2022
Negociatorul rus Vladimir Medinski (foto) a declarat că Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina, afirmând că acestea au fost suspendate din cauza Kievului, relatează duminică AFP, preluată de Agerpres. „Suntem gata să continuăm dialogul”,...
23 mai, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: