Asociația procurorilor AMASP cere o soluție legislativă urgentă după decizia Curții Constituționale privind întreruperea termenului de prescripţie.
Curtea Constituţională a României a admis, joi, o sesizare referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale, declarând neconstituțional un articol din Codul Penal ce permite întreruperea cursului prescripției odată cu administrarea de noi probe de către procurori.
Asociația AMASP atrage atenția că pasivitatea legiuitorului în legătură cu această decizie a CCR poate avea drept consecință „o adevărată amnistie”.
Sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la articolul din Codul Penal referitor la la întreruperea termenului de prescripţie a fost ridicată de omul de afaceri Adrian Mititelu, în dosarul în care a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală.
Fiul lui Adrian Mititelu a susținut joi, într-o postare pe Facebook, că tatăl său va fi eliberat în curând din închisoare după decizia CCR.
CCR îndeamnă guvernul la acțiune imediată
”S-a declarat neconstituțional textul rămas în vigoare, urmând ca legiuitorul să ia imediat măsurile necesare pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 297 din 2018, fără a mai fi necesară publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României”, arată o precizare a Curții Constituționale publicată vineri.
CCR mai constată în cadrul acestor precizări:
”Din anul 2018 şi până în prezent, legiuitorul a ignorat efectele obligatorii ale Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, generând astfel un viciu de neconstituţionalitate mai grav, întrucât textul de lege rămas în vigoare – cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea – este un text incomplet şi, prin urmare, inaplicabil. Mai mult, din cauza lipsei intervenţiei active a legiuitorului, în această perioadă instanţele de judecată au interpretat şi aplicat în mod diferit/neunitar această normă juridică”.
Comunicatul asociației de procurori
„Pasivitatea și culpa puterii legislative au fost invocate chiar în comunicatul Curții Constituționale a României constituind, se pare, motivul pentru care autoritatea constituțională a decis că dispozițiile amintite anterior nu sunt constituționale.
Soluția legislativă nu comportă nici dezbateri extensive și nici nu are un caracter inovator care să ducă la prelungirea procesului legislativ și să împiedice adoptarea rapidă a unui nou text de lege. Această soluție a fost aplicată de sistemul judiciar din 2018 și vizează întreruperea cursului prescripției prin orice act care trebuie comunicat suspectului/inculpatului.
Având în vedere că această decizie poate echivala cu o adevărată amnistie, iar o mare parte dintre inculpații trimiși în judecată sau aflați în instrucție penală ar putea scăpa de acuzații cu efect imediat, statul român prin puterea legiuitoare va trebui să decidă care este strategia de remediere a efectelor deciziei.
În caz contrar, pasivitatea autorității legiuitoare poate transforma statul român într-un paradis pentru persoanele care își doresc impunitate”, se arată într-un comunicat al AMASP.
Decizia CCR
CCR a declarat neconstituțional un articol din Codul Penal ce permite întreruperea cursului prescripției odată cu administrarea de noi probe de către procurori.
Curtea Constituțională a precizat că a mai existat o decizie de neconstituționalitate cu privire la același articol din Codul Penal și în 2018, fără ca de atunci legiuitorul să „ia măsuri pentru înlocuirea acestei sintagme”.
Reacția ministrului Predoiu
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat în acest context că, dacă va fi necesar, Ministerul Justiţiei va viza şi articolul care a făcut obiectul deciziei CCR în cadrul iniţiativei legislative cu privire la Codul penal.
„Acest articol a mai fost în examenul CCR în 2018. A fost pronunţată atunci o decizie de neconstituţionalitate cu o anumită critică. Timp de patru ani, nici Parlamentul nu a reuşit să corijeze această lege. Noi avem la minister un proiect de lege care urmează să fie promovat, în perioada imediat următoare”, a spus Cătălin Predoiu.
***