vineri

26 iulie, 2024

Vladimir Ionescu

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat pe 29 septembrie șase hotărâri (în șase dosare ce reunesc 103 cauze) prin care obligă statul român să plătească despăgubiri de peste 15,544 milioane de euro, pentru că nu a...
2 octombrie, 2020
România a obținut de la Uniunea Europeană un împrumut în valoare de 4,1 miliarde euro la dobânzi avantajoase pentru susținerea demersurilor autorităților de protejare a cetățenilor și atenuare a consecințelor socioeconomice generate de pandemia de COVID-19, transmite Ministerul...
2 octombrie, 2020
Valoarea cererilor de finanţare pentru apelul de proiecte „Innotech Student” depăşeşte cu 3.400% alocarea iniţială, iar până în prezent au fost depuse 351 de solicitări în valoare de 685 de milioane de euro, potrivit datelor comunicate de Ministerul...
2 octombrie, 2020
Președintele SUA Donald Trump a anunțat că este infectat cu coronavirus. Într-un mesaj pe Twitter, el a anunțat că și soția sa, Melania, a ieșit pozitivă în urma testării. „În această seară, Prima Doamnă și cu mine am...
2 octombrie, 2020
Confederația Patronală Concordia anunță joi că Alianța Producătorilor de Film, organizație ce reunește în prezent 45 de companii de producție cinematografică, a devenit membru al Confederației. Concordia precizează că reprezintă acum 10 dintre cele mai importante sectoare de...
1 octombrie, 2020
Rezervele valutare ale României au scăzut cu 3,17 miliarde de euro în septembrie, la 32,28 miliarde de lei, ca urmare a rambursării unor împrumuturi în euro contractate de stat în 2013, precum și a modificării rezervelor minime în...
1 octombrie, 2020
„Studenții și profesorii au în față cel mai dificil an universitar din 1989 încoace”, a declarat președintele României, Klaus Iohannis, joi, la deschiderea oficială a anului universitar 2020 – 2021. Momentul a fost marcat printr-o festivitate și anul...
1 octombrie, 2020
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a înrăutăţit estimările privind evoluţia economică a României în 2020 şi în 2021, ca rezultat al crizei provocate de pandemia COVID-19, se arată într-un raport publicat joi, citat de Agerpres. Economia...
1 octombrie, 2020
Nouă șefă a Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva (foto), a crescut în comunism, experiență care a determinat-o să aprecieze piețele libere și competiția. Acum, când lumea se confruntă cu cea mai pronunțată criză economică de la Marea...
1 octombrie, 2020
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) face un apel la adresa Ministerului Economiei de a lansa de urgență cele trei scheme de ajutor de stat în valoare de un miliard de euro destinate...
1 octombrie, 2020
Biroul Electoral al Sectorului 5 a decis miercuri renumărarea voturilor pentru primarul de sector, a anunțat miercuri candidatul dreptei, Cristian Băcanu. Cristian Popescu Piedone (foto), câștigătorul scrutinului, a contestat deja decizia. Hotărârea  de renumărare a voturilor a fost...
30 septembrie, 2020
Posibilitatea ca patru dintre cei șapte membri ai Comitetului de reglementare al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) să dețină concomitent și calitatea de membru al unui partid politic contravine obligațiilor asumate de România, atrage...
30 septembrie, 2020
​​Biroul Electoral Central a respins miercuri, cu 12 la cinci voturi, cererea PSD de anulare a alegerilor și solicitarea de  renumărare a voturilor din secțiile de votare de la Sectorul 1. Ceea ce înseamnă că reprezentanta USR, Clotilde...
30 septembrie, 2020
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde (foto), a anunţat că va fi analizată o strategie care să permită temporar creşterea inflaţiei peste ţinta actuală, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres. O politică potrivit căreia băncile centrale se angajează să compenseze...
30 septembrie, 2020
Implementarea facturii electronice ar putea duce venituri de 20 de milioane de lei la bugetul statului, a declarat miercuri Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, precizând că informatizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a dat roade. Cu privire la...
30 septembrie, 2020
Tribunalul București a decis miercuri ridicarea sechestrului sau reducerea valorilor acestuia în cazul unor firme fondate de fostul deputat PSD Sebastian Ghiță, fugit în Serbia pentru a evita arestul preventiv. Instanța a admis miercuri contestațiile formulate de firmele...
30 septembrie, 2020
Grupul de Comunicare Strategică a raportat miercuri 2.158 de cazuri de infectare cu coronavirus depistate în ultimele 24 de ore, acesta fiind recordul de la diagnosticarea primul bolnav cu Covid în România, pe 26 februarie. Bilanțul total de...
30 septembrie, 2020
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) ar fi autorizat Uniunea Europeană să impună tarife asupra unor importuri de 4 miliarde de dolari din SUA, drept răspuns la ajutoarele de stat incorecte acordate de administrația de la Casa Albă producătorului...
30 septembrie, 2020
Inspecțiile teritoriale de muncă au aplicat săptămâna trecută amenzi de peste trei milioane de lei, în urma verificării a aproximativ 4.500 angajatori din țară. Majoritatea sancțiunilor, în valoarea de 3.074.300 de lei din totalul de 3.226.800 de lei,...
30 septembrie, 2020
Curtea Constituțională a respins marți sesizarea președintelui Iohannis și a decis, cu majoritate de voturi, că Parlamentul poate stabili data alegerilor parlamentare. Decizia a fost pronunțată pe o sesizare a președintelui Klaus Iohannis, care contesta legea ce prevede...
29 septembrie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: