29 septembrie, 2020

Curtea Constituțională a respins marți sesizarea președintelui Iohannis și a decis, cu majoritate de voturi, că Parlamentul poate stabili data alegerilor parlamentare.

Decizia a fost pronunțată pe o sesizare a președintelui Klaus Iohannis, care contesta legea ce prevede că data alegerilor parlamentare din acest an este stabilită de Parlament, și nu guvern, așa cum s-a procedat mereu.

Reglementarea a fost inițiată de PSD, ALDE și UDMR și a fost adoptată în aceeași zi, pe 27 iulie, atât de Senat, cât și de Camera Deputaților.


Șeful statului a atacat actul normativ la CCR, explicând că legeamodifică, cu câteva luni înaintea alegerilor, competența stabilirii datei acestora, instituindu-se o prerogativă pentru Parlament de a stabili în mod discreționar data scrutinului.

”Mai mult, în actualul context, adoptarea unei legi prin care se stabilește data alegerilor parlamentare devine cu atât mai problematică în situația în care ar interveni una dintre cauzele care determină prelungirea de drept a mandatului Parlamentului, cum este starea de urgență prevăzută de art. 93 din Constituție. Aceasta întrucât este posibil ca legea organică prin care s-a stabilit data alegerilor parlamentare să fie necesar să fie modificată din considerente ce țin de evoluția situației sanitare. Cu alte cuvinte, orice situație care ar putea antrena o prelungire de drept a mandatului actualului Parlament atrage necesitatea fixării unei alte date a alegerilor și, implicit, a modificării legii organice de stabilire a datei alegerilor. Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care nu se instituie o măsură excepțională, este posibil ca alte rațiuni (de ordin tehnic, administrativ sau de altă natură) să impună schimbarea datei alegerilor, caz în care derularea procedurii ar putea reprezenta un element suplimentar de impredictibilitate, cu consecințe asupra securității raporturilor juridice”, a argumentat președintele.

Prin respectiva lege, mai explica șeful statului, au fost create inclusiv premisele prelungirii mandatului Parlamentului României printr-o lege adoptată chiar de Parlamentul în funcție.

”O astfel de prevedere este contrară nu numai dispozițiilor constituționale amintite referitoare la durata mandatului Parlamentului, dar afectează chiar rolul acestuia, încalcă principiul periodicității alegerilor, precum și jurisprudența Curții Constituționale”, mai avertizează Iohannis.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: