luni

22 aprilie, 2024

1 octombrie, 2020

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a înrăutăţit estimările privind evoluţia economică a României în 2020 şi în 2021, ca rezultat al crizei provocate de pandemia COVID-19, se arată într-un raport publicat joi, citat de Agerpres.

Economia României ar urma să înregistreze anul acesta o scădere cu 5%, faţă de un declin de 4% previzionat în mai. Pentru 2021, berd se aşteaptă la o expansiune cu 3% a PIB-ului României, comparativ cu un avans de 4% previzionat în mai

După o creştere robustă de 4,1% în 2019, România se confruntă cu recesiunea în 2020. Canalele cheie de transmisie sunt consumul mai scăzut şi declinul exporturilor. Starea de urgenţă introdusă la mijlocul lunii martie şi măsurile de izolare menite să oprească răspândirea pandemiei de coronavirus (Covid-19) au durat până la mijlocul lunii mai, afectând sever călătoriile, activitatea economică şi încrederea consumatorilor şi a companiilor, se arată în raport.


Măsurile de izolare au avut un impact semnificativ asupra consumului privat: vânzările cu amănuntul au scăzut cu aproape o cincime în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2019, deşi în următoarele luni s-a observat o oarecare redresare. Producţia industrială s-a prăbuşit în aprilie, scăzând cu aproape 40% faţă de perioada similară din 2019, provocând declinul exporturilor de bunuri, apreciază BERD.

România a intrat în criza provocată de pandemie cu un deficit fiscal semnificativ (4,3% din PIB în 2019), au mai subliniat experții BERD.

Combinaţia dintre scăderea producţiei şi a veniturilor guvernamentale, un program de stimulare fiscală care se ridică la aproximativ 4-5% din PIB şi alte majorări ale pensiilor în septembrie 2020 (pe lângă cele din 2019) ar urma să adâncească deficitul fiscal în 2020 la un nivel estimat de 8,6% din PIB, conform proiectului revizuit de buget.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. berd este principalul investitor instituţional din România, având investiţii de peste 8,6 miliarde de euro. În 2019, Banca a investit şi finanţat 22 de proiecte în diferite sectoare ale economiei româneşti în valoare totală de peste 372 de milioane de euro.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: