vineri

8 decembrie, 2023

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

30 septembrie, 2020

Implementarea facturii electronice ar putea duce venituri de 20 de milioane de lei la bugetul statului, a declarat miercuri Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, precizând că informatizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a dat roade.

Cu privire la evoluția finanțelor publice, Florin Cîțu a precizat că România ar fi avut un deficit de doar 1,93% din PIB în august dacă nu ar fi existat criza COVID-19.

„Estimările noastre arată clar că am fi avut în august un deficit bugetar de 1,93% din PIB, mai mic decât anul trecut, când deficitul a fost de 2,1%. Deci, fără această criză de sănătate, am fi avut o performanţă a economiei liberale mult mai bună. Exact în direcţia pe care am spus-o şi mai bună decât estimam noi la începutul anului”, a spus Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă.


Ministrul Finanțelor susține că, la nivel european, România s-a aflat printre statele cu cele mai mici creşteri ale deficitului în acest an faţă de cel aprobat iniţial.

„Creşterea deficitului bugetar în România faţă de cel aprobat presupune o majorare de 5 puncte procentuale. Este a treia cea mai mică creştere. Vedeţi că în tot restul Europei majoritatea ţărilor au o creştere a deficitului bugetar mult mai mare”, a precizat şeful de la Finanţe.

Conform datelor prezentate de ministrul Finanţelor, după primele 8 luni, deficitul bugetar a ajuns la 5,18% din PIB, respectiv 54 de miliarde de lei, iar aproape 3% din acest deficit – 31,17 miliarde de lei – a rămas în economie prin facilităţi fiscale, investiţii, cheltuieli excepţionale adoptate pentru măsurile de combatere a crizei cauzate de epidemia Covid-19.


Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

A apărut nr. 80 (al 21-lea, socotindu-se în sens invers)

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: