Biroul Electoral al Sectorului 5 a decis miercuri renumărarea voturilor pentru primarul de sector, a anunțat miercuri candidatul dreptei, Cristian Băcanu. Cristian Popescu Piedone (foto), câștigătorul scrutinului, a contestat deja decizia.
Hotărârea de renumărare a voturilor a fost luată pe o sesizare a USR-PLUS, care a depus și dovezi ce par a contura o tentaivă de fraudare, nu erori obișnuite din procesele verbale încheiate în secții. În mai multe secții, voturile exprimate în favoarea PNL sau USR-PLUS au fost transferate, în procesele verbale, unor formațiuni obscure.
După numărarea a 97,30% dintre voturi, Cristian Popescu Piedone conducea cu 28,08% din voturile valabile, Daniel Florea (PSD), primarul în funcție – 25,64%, iar Cristian Băcanu (PNL – USR PLUS) – 25,24%.
Cristian Popescu-Piedone a declarat, miercuri, la Curtea de Apel, că a fost votat pentru funcţia de primar al Sectorului 5 de peste 29.000 de locuitori şi că nu este împotriva unei renumarari a voturilor, susţinând că ar obţine unul sau două procente în plus.
În dosarul Colectiv, aflat în instanță, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la opt ani şi 6 luni închisoare pentru abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.
Renumărarea voturilor și la Călărași
Biroul Electoral Județean a decis, miercuri, renumărarea voturilor din județul Călărași, atât pentru Consiliul Județean, cât și pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, susțin surse din BEJ, pentru Digi24.ro. Contestația a fost făcută de PNL.
La Călărași alegerile au fost câștigate de PSD și de candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean, Vasile Iliuță. Din partea PNL, la șefia CJ Călărași a candidat Valentin Barbu.
Potrivit rezultatelor parțiale, la Călărași PSD s-a clasat pe primul loc, urmat de Alianța PNL-USR.
- 1. PSD – 44.88%
- 2. Alianţa PNL-USR Călăraşi – 37.51%
- 3. Partidul PRO România – 6.42%
- 4. PMP – 4.62%
- 5. Partidul România Mare – 1.92%.