luni

29 iulie, 2024

Sorin Negoiţă

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, joi, că a propus declararea „persona non grata” a ambasadorului Siriei şi rechemarea pentru consultări a ambasadorului României la Damasc, însă președintele Traian Băsescu a respins soluțiile MAE. „Decizia de declarare...
7 iunie, 2012
Economistul Daniel Dăianu şi inginerul Ioan Dan Gheorghiu au fost numiţi miercuri consilieri onorifici ai primului-ministru Victor Ponta, relatează Agerpres. Potrivit deciziilor premierului, cei doi nu sunt remuneraţi în funcţiile ocupate. Iniţial, Daniel Dăianu fusese numit consilier de...
7 iunie, 2012
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a contrazis, marți, prognozele unor economiști, potrivit cărora cursul euro se îndreaptă către 5 lei. ”Aş spune că o asemenea prognoză suferă, ca să fiu delicat. Dacă nu aş fi delicat...
5 iunie, 2012
Judecătorul Ionel Barbă a fost numit, marţi, preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme, de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), la patru luni de când Gabriela Bârsan a vacantat funcția. În decembrie 2009,...
5 iunie, 2012
Inițiativa civică a lui Mihai-Răzvan Ungureanu va deveni probabil partid, dacă va fi nevoie și va fi aptă, a declarat, duminică, fostul premier, la Realitatea TV. „Cred că este loc suficient de a înfiinţa o asemenea formă de...
4 iunie, 2012
„Ministrul Economiei, ieri, l-a chemat pe şeful de la Compet şi i-a zis „Îl demiţi pe domnul consilier, nu mai pui pe nimeni în loc”. Şeful de la Compet i-a zis „Nu vreau. Eu sunt acolo că m-a...
1 iunie, 2012
„Intenţionez altceva şi încerc să obţin un acord al tuturor forţelor politice, pentru că aici nu e vorba de a impune ceva, sper să fie până la urmă şi PDL de acord, chiar dacă tactica lor acum e...
1 iunie, 2012
Premierul Victor Ponta a susținut, joi, că nu-şi doreşte suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu, dar că nici nu-l exclude, dacă acesta insistă să meargă la Consiliul European, deși Legislativul decide participarea prim-ministrului. ”Eu nu-mi doresc acest...
1 iunie, 2012
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au extins cercetările faţă de ministrul Culturii, Mircea Diaconu, pentru alte trei contracte semnate de acesta în calitate de director al Teatrului Nottara cu soţia sa şi...
31 mai, 2012
Guvernul a avizat, miercuri, indicatorii tehnici de construcţie a conductei de interconectare a sistemului de transport gaze din România şi Republica Moldova, pe ruta Iaşi-Ungheni, a anunţat premierul Victor Ponta. „Este un proiect agreat de mai mult timp...
30 mai, 2012
Guvernul va efectua anul viitor noi creşteri de accize atât la motorină, cât şi la ţigarete, ceea ce va conduce la majorări de preţuri, creşteri care cel puţin în cazul tutunului vor continua să fie aplicate şi în...
30 mai, 2012
Persoanele fizice autorizate – PFA şi microîntreprinderile cu cifră de afaceri sub 65.000 de euro pe an vor fi scutite de plata TVA, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate miercuri de Guvern, a anunţat premierul Victor Ponta. Potrivit...
30 mai, 2012
„Este clar că e nevoie de a retrezi interesul celor care fac parte din electoratul de centru-dreapta pentru o nouă investiţie de încredere, în toamnă, în aşa fel încât să iasă din tăcere, din rezervă şi să meargă...
29 mai, 2012
Partea guvernamentală va finaliza până pe 15 iunie noi proiecte de reglementări desprinse din Legea dialogului social, referitoare la funcţionarea sindicatelor şi patronatelor, a Consiliului Economic şi Social, precum şi la soluţionarea conflictelor de muncă şi încheierea contractelor...
28 mai, 2012
Premierul Victor Ponta a declarat luni că a cerut conducerii interimare a Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) să analizeze actele emise de fostul inspector general, Constantin Balaban-Grăjdan, şi să le infirme pe cele ilegale. ”Am cerut noii...
28 mai, 2012
Taxa pe tranzacţii financiare este o idee proastă iar noi economiştii, vedem o grămadă de dezavantaje, a declarat, luni, Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), citat de AGERPRES. „Noi, principial, analizând această taxă ca economişti,...
28 mai, 2012
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-au condamnat definitiv, luni, pe fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan, la şapte ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri – anunţă AGERPRES. Completul de cinci judecători...
28 mai, 2012
Ministrul Justiției, Titus Corlățean, a afirmat, duminică la Realitatea TV, că poate găsi alți magistrați, independenți, când le vor expira mandatele procurorului general Laura Kovesi și șefului Direcției naționale Anticorupție, Daniel Morar, despre care social-democratul susține că sunt...
27 mai, 2012
„Priorităţile reale ale ministrului Justiţiei în guvernarea USL sunt consolidarea unei reale independenţe a justiţiei, o justiţie care să judece cu celeritate şi imparţialitate ceea ce are de judecat în interesul cetăţenilor României şi nu să-şi piardă vremea...
27 mai, 2012
Premierul Victor Ponta a declarat vineri, într-o conferinţă de presă că acţiunea fostului director al ISC de a scoate Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) ca parte civilă din dosarul „Trofeul Calităţii”, în care este judecat Adrian Năstase,...
25 mai, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: