Sorin Negoiţă

Un vameş cu salariu de 1500 de lei este prins luând mită. Salariul e singura sursa de venit. Averea sa: trei vile, câteva terenuri, două maşini de lux. Cum îşi poate statul recupera atât prejudiciile provocate prin infracţiune,...
8 martie, 2011
Aripa reformistă din PDL n-a reuşit sâmbătă, la Consiliul Naţional de Coordonare, să-şi impună criteriile de integritate. Propunerea care a venit din partea Monicăi Macovei, Cristian Preda şi Sever Voinescu, ca membrii care sunt trimişi în judecată să...
5 martie, 2011
Cel puţin cinci parlamentari PDL şi circa 200 de primari sunt ameninţaţi cu suspendarea din partid, înainte de alegerile locale şi legislative din 2012, dacă măsurile de integritate propuse de reformişti vor fi adoptate.
3 martie, 2011
Birourile Camerelor au decis, luni, ca data la care guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament pe Codul Muncii să fie 8 martie. De zece ori s-a prezentat până acum Emil Boc în fața Parlamentului pentru a-și asuma...
1 martie, 2011
UPDATE - Guvernul a adoptat luni dimineață, în ședință extraordinară, proiectul noului Cod al Muncii, pentru care îşi va asuma răspunderea. Documentul a fost trimis la Parlament, unde birourile reunite ale Camerelor au stabilit ca data asumării să...
28 februarie, 2011
Cu  proiectul Codului Muncii în mână, premierul Emil Boc a mers, luni şi marţi, din partid în partid, la grupurile parlamentare ale Puterii, şi a obţinut sprijinul pentru angajarea răspunderii pe text.   Susţinerea declarată de liderii de...
23 februarie, 2011
Liderii Coaliţie de guvernare i-au cerut, luni,  premierului Emil Boc să se asigure de sprijinul tuturor parlamentarilor de la Putere pentru ca Executivul să nu pice dacă îşi angajează răspunderea pentru adoptarea noului Cod al Muncii, dar deputaţii...
22 februarie, 2011
Guvernul a alocat, miercuri, finanţarea pentru continuarea Programului de stimulare a înnoirii parcului auto din România în anul 2011.   Potrivit Ministerului Mediului şi Pădurilor, Programul  Rabla va fi finanţat cu  228.000.000 lei  (aproximativ 53 milioane de euro)...
17 februarie, 2011
Noul sistem va schimba, practic, statutul medicilor care lucrează acum în spitalele din sistemul public de sănătate. Potrivit lui, medicii vor fi plătiți în funcție de un set de criterii de performanță, depăşindu-se astfel actualul sistem de plată...
10 februarie, 2011
Cei doi ani care vor urma reprezintă, de fapt, perioada de implementare a unor reforme, la care România s-a angajat în timpul negocierilor. FMI, BM și CE vor monitoriza implementarea acestor reforme și vor asigura asistență pe toată...
8 februarie, 2011
Guvernul urmează să încheie o strategie concretă privind privatizarea şi restructurarea societăţilor cu capital de stat până în luna martie, ca o condiție pentru finalizarea acordului curent cu FMI, UE și BM. Ce vindem? Dar, mai ales, ce...
6 februarie, 2011
Comisiile parlamentare reunite de finanțe-bănci au avizat duminică - cu 25 de voturi ”pentru” si 21 ”împotrivă” - proiectul de buget pe anul 2011. Nu mai puțin de 11.400 de amendamente depuse de parlamentari au fost respinse. Au...
19 decembrie, 2010
Guvernul a trimis marți la Parlament proiectele Bugetului de stat și cel al asigurărilor sociale pe anul 2011. Mai e nevoie doar de respectarea datei programate pentru vot (21 decembrie) și prezența parlamentarilor coaliției pentru a avea, înainte...
7 decembrie, 2010

Băsescu şi Kovesi vor legislaţie pentru confiscarea averilor obţinute prin infracţiune. Patru specialişti vorbesc despre constituţionalitatea unei astfel de măsuri

Un vameş cu salariu de 1500 de lei este prins luând mită. Salariul e singura sursa de venit. Averea sa: trei vile, câteva terenuri, două maşini de lux. Cum îşi poate statul recupera atât prejudiciile provocate prin infracţiune, cât şi costurile cu ancheta şi procesul? Ce spun specialiştii în drept şi decidenţii.

Guvernul Boc, la a 11-a asumare de răspundere în doi ani

Birourile Camerelor au decis, luni, ca data la care guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament pe Codul Muncii să fie 8 martie. De zece ori s-a prezentat până acum Emil Boc în fața Parlamentului pentru a-și asuma răspunderea pe pachete de legi. Codul Muncii va fi a 11-a lege organică adoptată astfel în ultimii doi ani.

Guvernul demarează astăzi procedurile de asumare pe Codul muncii. Opoziţia şi sindicatele încheie un protocol pe noul Cod

UPDATE – Guvernul a adoptat luni dimineață, în ședință extraordinară, proiectul noului Cod al Muncii, pentru care îşi va asuma răspunderea. Documentul a fost trimis la Parlament, unde birourile reunite ale Camerelor au stabilit ca data asumării să fie 8 martie. În aceeaşi zi, Uniunea Social-Liberală parafează un protocol de colaborare cu sindicatele şi patronatele, pentru dărâmarea Guvernului, după angajarea răspunderii, şi pentru promovarea unor reglementări privind piaţa muncii.

Noul acord cu FMI ne obligă să privatizăm/restructurăm companiile de stat. Patru experți vorbesc despre ce să NU vindem

Guvernul urmează să încheie o strategie concretă privind privatizarea şi restructurarea societăţilor cu capital de stat până în luna martie, ca o condiție pentru finalizarea acordului curent cu FMI, UE și BM. Ce vindem? Dar, mai ales, ce NU e bine să vindem – o întrebare la care răspund, pentru cursdeguvernare.ro, Daniel Dăianu, Teodor Stolojan, Iuliu Winkler, Ilie Șerbănescu.

Bugetul intră la vot: 11.400 de amenadmente ”fără nici o șansă”. 3,25 miliarde de euro pleacă în asigurările sociale

Comisiile parlamentare reunite de finanțe-bănci au avizat duminică – cu 25 de voturi ”pentru” si 21 ”împotrivă” – proiectul de buget pe anul 2011. Nu mai puțin de 11.400 de amendamente depuse de parlamentari au fost respinse. Au fost adopate doar câteva, menite să readucă la masa discuțiilor pe reprezentanții opoziției în comisii.

Bugetul pe 2011: abia de-acum urmează ca guvernul să producă legislația care să adune bani

Guvernul a trimis marți la Parlament proiectele Bugetului de stat și cel al asigurărilor sociale pe anul 2011. Mai e nevoie doar de respectarea datei programate pentru vot (21 decembrie) și prezența parlamentarilor coaliției pentru a avea, înainte de sfârșitul anului, un Buget oficial.
Nu este însă sigur că el va fi și funcțional și predictibil. Iată câteva indicii care anticipează că guvernul va bâjbâi un an întreg după bani acolo unde nu sunt decât presupuneri, și că, atunci când nu îi va găsi, îi va aduna forțând în Parlament legi sau emițând ordonanțe și ordonanțe de urgență:

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: