Cele 6 bombe care au aruncat în aer deficitul pe ultima sută de metri

Deficitul de 4,4% din PIB, aprobat de guvern joi seară la ultima rectificare, este rezultatul unei construcții bugetare făcute în martie 2019 de către guvernul… Mai mult›
28.11.2019
Germania, în criza psihologică dintre post-naționalism și ”Germany-first”: interviu cu Jan Techau

Textul de mai jos e o scurtă înșurire de fragmente din interviul acordat CRONICILOR Curs de Guvernare de Jan Techau – directorul Programului Europa de… Mai mult›
28.11.2019
Starea Sănătății în UE 2019 / Problema României: Dependența de serviciile spitalicești, cauza principală a ineficienței sistemului

Cheltuielile pentru sănătate ale României au atins un minim istoric și sunt cele mai mici din UE, atât pe cap de locuitor, cât și ca… Mai mult›
28.11.2019
Experiența finlandeză – mic curs de civilizare digitală. Ce ar fi trebuit să facă ANAF pentru informatizare, transparență, eficiență

România a ratat ocazia de a avea un sistem modern, informatizat, de colectare a taxelor, deși s-a bucurat atât de expertiză din partea Băncii Mondiale… Mai mult›
28.11.2019

Ministrul Mircea Diaconu – cercetat în alte trei cazuri pentru conflict de interese
de Sorin Negoiţă 31.5.2012
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au extins cercetările faţă de ministrul Culturii, Mircea Diaconu, pentru alte trei contracte semnate de acesta în calitate de director al Teatrului Nottara cu soţia sa şi care încalcă regimul conflictului de interese.
Într-un răspuns trimis joi AGERPRES de Biroul de Presă al Parchetului General se arată că procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Mircea Diaconu pe data de 4 ianuarie, pentru o infracţiune de conflict de interese.
După începerea urmăririi penale şi audierea lui Mircea Diaconu, procurorii au descoperit alte trei contracte (drepturi intelectuale, drepturi de autor-scenografie, drepturi conexe) semnate de acesta, în calitate de director al Teatrului Nottara, cu soţia sa, contracte care încalcă regimul conflictului de interese.
Mircea Diaconu a fost citat joi la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă extinderea cercetărilor, însă acesta i-a anunţat pe procurori că nu se poate prezenta şi a solicitat reprogramarea audierii pentru data de 11 iunie.
Pe 27 octombrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea cercetării lui Mircea Diaconu, director al Teatrului ‘C. I. Nottara’, pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, deoarece şi-ar fi angajat nelegal soţia în funcţia de regizor artistic.
ANI susţine că Mircea Diaconu a fost numit în funcţia de director al Teatrului ‘C. I. Nottara’ în baza unei hotărâri a CGMB din 2002, iar soţia acestuia a fost, în perioada 19 noiembrie 2001 – 15 august 2007, actor la acelaşi teatru.
Ulterior, pe 8 august 2007, soţia lui Mircea Diaconu, în calitate de salariat al Teatrului ‘C. I. Nottara’, a solicitat conducerii teatrului acordul cu privire la participarea, în data de 13 august 2007, la concursul pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic.
Cererea a fost aprobată de Mircea Diaconu, deşi, după cum susţine ANI, ea nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului de regizor artistic, adică minimum un an experienţă în domeniul regiei.
De asemenea, ANI susţine că la concursul organizat pe 13 august 2007 Mircea Diaconu a exercitat calitatea de preşedinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soţiei sale calificativul maxim.