marți

30 iulie, 2024

Sorin Negoiţă

Guvernul „analizează” creşterea impozitării activităţilor de tip PFA şi a drepturilor de autor, pentru a lărgi baza contribuţiilor la pensii, arată Scrisoarea de intenţie cu România, publicată pe site-ul FMI. În Scrisoare nu se menţionează exact când ar...
5 octombrie, 2013
BNR ar putea să cumpere aur din producţia de la Roşia Montană, cu condiţia ca ponderea acestui metal în rezerva internaţională a României să se menţină între 10 şi 20%, a declarat, vineri, la Comisia parlamentară de analiză...
4 octombrie, 2013
Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a declarat, vineri, în faţa Comisiei parlamentare, că proiectul Roșia Montană nu este acceptabil „în forma actuală”, transmite MEDIAFAX. Academia Română nu este împotriva valorificării resurselor naturale ale României, inclusiv prin minerit, dar...
4 octombrie, 2013
Grup Feroviar Român (GFR) a virat joi, cu o zi înainte de termenul limită, cele 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) reprezentând 10% din preţul de cumpărare a 51% din acţiunile CFR Marfă deţinute de...
3 octombrie, 2013
Opt consilii judeţene şi patru municipii reşedinţă de judeţ nu mai pot lua anul acesta credite, întrucât au depăşit limita de îndatorare de 30% din venituri, stabilită prin lege, potrivit unor surse guvernamentale citate de  MEDIAFAX. Potrivit unui...
3 octombrie, 2013
Grupul National Bank of Greece (NBG) se va retrage de pe pieţele din sud-estul Europei, inclusiv din România, unde deţine Banca Românească, în cadrul unui acord al creditorului elen cu Comisia Europeană, potrivit Kathimerini. NBG a ajuns la...
3 octombrie, 2013
România va înregistra în acest an remiteri de 3,6 miliarde de dolari de la românii care lucrează în străinătate, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM), nivel similar celui estimat anterior de instituţie pentru anul trecut şi cu...
3 octombrie, 2013
Ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu, a declarat miercuri, într-o emisiune RTV, că sistemul de plată a TVA la 90 de zile de la data emiterii facturilor, în cazul facturilor neîncasate, ar putea să devină opţional, de la 1...
3 octombrie, 2013
Guvernul a trimis la DNA şi la Parchetul General, în perioada 7 mai 2012 – 17 septembrie 2012, 394 de plângeri penale şi sesizări privind nereguli descoperite în ministere şi instituţii de stat, nereguli comise în timpul guvernărilor...
3 octombrie, 2013
Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat, miercuri, la RTV, că evaziunea fiscală nu s-a redus, comparativ cu 2012, iar pentru a eficientiza colectarea, de la 1 noiembrie începe să lucreze noua structură, Direcţia Anti-Fraudă. Evaziunea nu a...
3 octombrie, 2013
Barurile, cafenelele, unitățile hoteliere, precum și service-urile și spălătoriile auto vor trece de la 1 ianuarie 2014 la un alt tip de impozitare. Guvernul a aprobat în ședința de miercuri proiectul de lege privind impozitul forfetar aplicat în...
2 octombrie, 2013
Aprobarea proiectului  de Cod rutier a fost amânată miercuri de către Executiv, pentru a mai putea fi dezbătut public cel puțin o săptămână. Potrivit ultimei forme propuse, cea mai aspră sancţiune din Codul rutier, de 2 ani suspendare...
2 octombrie, 2013
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a avizat marți constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere, rezervă ce va putea fi folosită în cazul apariției unor disfuncționalități majore în aprovizionarea...
1 octombrie, 2013
România va solicita Comisiei Europene (CE) să amâne cu doi ani termenul până la care termocentralele au obligaţia de a reduce emisiile poluante, ţinta fiind ratată din cauza lipsei fondurilor necesare, a declarat marţi ministrul delegat pentru Energie,...
1 octombrie, 2013
Toate porturile navale şi fluviale din judeţul Constanţa sunt închise, marţi dimineaţă, din cauza vântului puternic, anunță MEDIAFAX. Potrivit autorităţilor portuare, Operaţiunile au fost sistate în porturi deoarece vântul suflă cu 60 – 70 de kilometri la ţărm,...
1 octombrie, 2013
Au existat tentative ale unor „structuri extremiste eco-anarhiste” de a deturna protestele anti Roșia Montană, a declarat luni directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior. Directorul SRI a oferit și el explicații Comisiei parlamentare pentru Roșia Montană,...
30 septembrie, 2013
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că va exista o rectificare de buget, în luna octombrie, pentru a acoperi golurile din locurile „unde arde”, cu bani luaţi de la capitole bugetare unde „nu sunt absolut necesari”, şi a...
28 septembrie, 2013
Cheltuielile pentru măsurile pasive (în special cheltuielile pentru sprijinul acordat șomerilor) au avut anul trecut o pondere majoritară, de 57,3% din totalul costurilor cu politicile privind piața muncii, potrivit unui comunicat transmis vineri de Institutului Național de Statistică...
27 septembrie, 2013
După aproape 70 de ani, Portul Constanța redevine port de îmbarcare, „Home Port”, pentru turiștii români și străini care pleacă în croaziere maritime din zonă, informează compania. Statutul a fost obținut prin afilierea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime”...
27 septembrie, 2013

GFR a plătit avansul pentru CFR Marfă

Grup Feroviar Român (GFR) a virat joi, cu o zi înainte de termenul limită, cele 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) reprezentând

GFR a plătit avansul pentru CFR Marfă

Grup Feroviar Român (GFR) a virat joi, cu o zi înainte de termenul limită, cele 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) reprezentând

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: