Noul Cod al insolvenţei: Principalele modificări

Durata insolvenţei se reduce la un an, perioadă în care se achită cheltuielile curente, se introduc două proceduri de prevenire a insolvenţei, iar persoanele cărora li se impută insolvenţa vor plăti datoriile societăţii cu propriile lor averi, sunt principalele modificări aduse de noul Cod al insolvenţei.

Modificările vor fi aplicate începând cu 25 octombrie, inclusiv procedurilor aflate în prezent în derulare, cu excepţia prevederilor privind insolvenţa grupului de societăţi, care vor fi aplicate doar cererilor introduse după această dată.

Motivele apariţiei noului Cod, aşa cum au fost prezentate în preambulul modificărilor:

• contextul economic impune luarea unor masuri rapide pentru crearea premiselor legislative si administrative care sa conduca la cresterea eficientei operatorilor economici, la cresterea sigurantei circuitului economic si a atractivitatii investitionale a pietei romanesc
• situatia economica dificila si legislatia actuala privind insolventa, conceputa pro-debitor, au condus la deturnarea scopului procedurilor de insolventa, care au devenit un mod de protejare a debitorului si nu o procedura de maximizare a gradului de valorificare a activelor si a recuperarii creantelor de catre creditori
• vechea abordare legislativa nu a fost totusi de natura a dezvolta planuri de reorganizare reala, ci, dimpotriva, a furnizat mijloace de tergiversare a momentului intrarii in faliment pentru afaceri cu sanse minimale de redresare
• lipsa mecanismelor adecvate care sa impuna disciplina participantilor la procedura insolventei, precum si durata lunga a procedurii care atrage costuri asociate foarte ridicate
• inexistenta unor parghii de accesare a finantarii in procedura insolventei
• lacunele de reglementare si divergentele de interpretare, care au condus in timp la dezvoltarea unei conduite a debitorilor in frauda creditorilor si la o reducere substantiala a interesului creditorilor de a sustine reorganizarea unor operatori economici viabili
• eficientizarea procedurilor de insolventa si imbunatatirea protectiei drepturilor creditorilor pot contribui in mod substantial la imbunatatirea climatului de afaceri, creand, astfel, premisele pentru redresarea afacerilor viabile si recuperarea mai rapida a creantelor
• – neadoptarea prezentei ordonante de urgenta ar conduce la perpetuarea lipsei de sistematizare a cadrului normativ in vigoare si la conservarea unei proceduri a insolventei percepute ca indelungata, costisitoare si cu efect de depreciere a valorii activelor debitorului,
• mentinerea dezechilibrului intre interesele creditorilor si debitorului in procedura este de natura sa perpetueze lipsa de eficienta a procedurii, in planul duratei si al gradului de recuperare a creantelor
• contextul impune, in regim de urgenta, luarea masurilor necesare pentru reducerea duratei procedurii insolventei, prin eliminarea principalelor cauze care genereaza prelungiri nejustificate

Principalele modificări

• Codul se va aplica şi companiilor de stat şi regiilor
• Perioada de insolvenţă se reduce de la trei ani, la un an. Poate fi prelungită, în anumite condiţii, cu încă un an, fără a depăşi totalul de doi ani.
• În această perioadă, compania este scutită de penalităţi şi datorii istorice, dar va achita cheltuielile curente.
• Insolvenţa (reprezentând insuficienţa fondurilor pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile), poate fi cerută după 60 de zile de la scadenţa datoriei, nu după 90 zile ca în prezent. A rămas articolul care stabileşte că insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu poate plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.
• Valoarea – prag pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă este de 40.000 de lei, valabilă şi pentru debitor şi pentru creditor.
• Planul de reorganizare poate fi propus de către debitor, cu aprobarea AGA (dacă procedura a fost declanşată de debitor), sau de către administratorul judiciar sau de unul sau mai mulţi creditori deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor. Nu va putea propune un plan de organizare acel debitor care a mai apelat la procedura insolvenţei în ultimii cinci ani.
• Planul se consideră acceptat dacă este aprobat de deţinătorii a cel puţin 50% din totalul creanţelor.
• Creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator judiciar în locul celui provizoriu.
• Persoanele cărora le este imputată insolvenţa unei firme sunt obligate să acopere din propria avere, parţial sau integral, datoriile societăţii respective şi nu vor mai avea dreptul să ocupe poziţia de administrator la alte companii timp de 10 ani de la data hotărârii judecătoreşti definitive.

Proceduri de prevenire

Noua reglementare introduce „mandatul ad-hoc” şi „concordatul preventiv”, ca măsuri de prevenire a insolvenţei

Mandatul ad-hoc

Un debitor poate adresa preşedintelui tribunalului o cerere de numire a unui mandatar ad-hoc.

Cererea este depusă la cabinetul preşedintelui tribunalului

Procedura se desfăşoară în camera de consiliu şi se menţine confidenţială pe toată durata sa.

Concordatul preventiv

Este un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară şi creditorii care deţin cel puţin două treimi din valoarea creanţelor acceptate şi necontestat. Prin acest contract, debitorul propune un plan de redresare şi de acoperire a creanţelor creditorilor împotriva sa, iar creditorii acceptă sa sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii in care se află.

Pentru a asigura echilibrul intereselor creditorilor, pentru aprobarea planului de reorganizare se introduce condiţia a 30% din totalul masei credale:

1.  în cazul în care sunt cinci categorii, planul se consideră acceptat dacă cel puţin trei din categoriiile de creanţe menţionate în programul de plăţi acceptă planul cu condiţia ca minimum una din categoriile defavorizate să accepte planul şi ca cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul;
2.  în cazul în care sunt trei categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care cel puţin două categorii votează planul, cu condiţia ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul şi ca cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul;
3.  în cazul în care sunt două sau patru categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care este votat de cel puţin jumătate din numarul de categorii, cu condiţia ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul şi ca cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul.