Au existat tentative ale unor „structuri extremiste eco-anarhiste” de a deturna protestele anti Roșia Montană, a declarat luni directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Maior.
Directorul SRI a oferit și el explicații Comisiei parlamentare pentru Roșia Montană, declarând că Serviciul a fost atent la acțiunile interesate menite să influențeze actul decizional privind exploatarea auriferă, relatează MEDIAFAX.
SRI a trimis peste 500 de informări, din ianuarie 1999 până în septembrie 2013, către cele peste 120 de persoane care s-au aflat în funcţii pe parcursul acestor ani și care erau implicate oficial în acest subiect.
După discuțiile din Comisie, George Maior a explicat c-au existat și tentative ale unor „structuri extremiste eco-anarhiste” de a deturna protestele celor care sunt împotriva exploatării de la Roșia Montană.
Și președintele Traian Băsescu a vorbit duminică, în emisiunea ”După 20 de ani”, de la PRO TV despre protestele pe acest subiect. El a spus că manifestația din Piaţa Universităţii este una curată, în timp ce protestul de la Roşia Montană este unul fabricat. ˝Din informaţiile pe care le am, George Soros nu trimite ONG-urile în stradă”, a mai spus șeful statului.