miercuri

31 iulie, 2024

Adrian N Ionescu

Anul viitor va fi marcat de reducerea creșterii economice ca efect a doi factori care se manifestă simultan: epuizarea potențialului de creștere al consumului și scăderea cererii externe. „Decelerarea creşterii economice în 2019-2020 survine pe fondul epuizării potenţialului...
2 octombrie, 2019
Fostul director general al burselor din Varșovia și București, Ludwik Sobolewski (foto), s-a alăturat echipei platformei poloneze de crowfunding Beesfund, care va intra și în România. Ludwik Sobolewski va fi responsabil de extinderea internațională, cu un accent deosebit...
2 octombrie, 2019
Randamentele titlurilor de stat pe 10 ani ale României vor depăși 5% anul viitor, de la puțin peste 4,1% în prezent, din cauza dezechilibrelor fiscale și externe, ca și a tulburenței politice, potrivit estimărilor avansate de analiștii celor...
2 octombrie, 2019
Marja netă de dobândă la creditele și depozitele în leiaflate în sold  s-a diminuat până la 6,73 puncte procentuale în august (lună/lună), minimul din iunie 2018, ca urmare a declinului ratei de dobândă la credite și a creșterii...
1 octombrie, 2019
Compania energetică CEZ, controlată de guvernul ceh, va dezvolta reactoare nucleare modulare (SMR) după tehnologia companiei americane NuScale Power, potrivit unui memorandum semnat de cele două companii. Este același tip de reactoare de mică putere (60 MW) pe...
1 octombrie, 2019
Operatorul magistralelor naționale de transport de gaze natural, Transgaz (TNG) și firma care administrează hub-ul de gaze regional CEGH din Austria au semnat acordul privind înființarea societății mixte „Romanian Gas Hub”, care va operara „Punctul Virtual de Tranzacționare...
1 octombrie, 2019
Fluxul net de investiţii străine directe (ISD) în anul 2018 a fost de 5,266 miliarde de euro, în creștere cu aproape 9,8%, potrivit datelor raportului Băncii Naționale a României, ISD 2018, publicat luni. Fluxul net de ISD din...
30 septembrie, 2019
Bursa americană NASDAQ impune restricții la ofertele publice inițiale (IPO) prin care ajung la cota sa companiile și încetinește ritmul lor de aprobare, din cauza practicii tezaurizării acțiunilor. Ținta principală sunt companiile ale căror acțiuni sunt cumpărate în...
30 septembrie, 2019
Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC) este de 2,66% pe an, potrivit mediei ratelor de dobândă ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul 2 / 2019, conform datelor anunţate luni de Banca Naţională a României (BNR). Noul IRCC valabil...
30 septembrie, 2019
Luna august a înregistrat o scădere a numărului autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidențiale din România cu 10,9% faţă de luna iulie 2019 şi cu 7,2%, faţă de luna august 2018 și a tras în jos statistica pe...
30 septembrie, 2019
Costurile nete ale statului pe tichetele de vacanță pentru angajații bugetari și din reducerea de TVA în turism se vor ridica la 1.878 milioane de lei în 2019 (circa 395 mil. euro). Ministerul Turismului are un buget de...
29 septembrie, 2019
Arieratele din economie s-au redus cu circa 66 miliarde de euro, în cei 20 de ani de funcţionare a sistemului naţional de compensare datorii şi creanţe ale contribuabililor, administrat de Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie, din...
29 septembrie, 2019
Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce autorităţile române au propus un nou calendar de liberalizare a pieţei. Liberalizarea pieței se va finaliza la 1...
28 septembrie, 2019
România a fost de două ori în acest an în pericolul de pană generală curent electric la nivel naţional (black-out), din cauza opririi unui reactor de la Cernavodă şi a centralei de la Brazi, potrivit lui Franck Neel,...
27 septembrie, 2019
Leul a trecut de un prag psihologic, după ce Banca Naţională a României (BNR) a anunțat, vineri, un curs mediu de referință de 4,7505 lei pentru un euro, în creştere cu 0,45 bani (0,09%) faţă de cotaţia anterioară,...
27 septembrie, 2019
Compania globală de evaluare FTSE Russell a promovat Bursa de Valori București (BVB) și implicit România la statutul de piata emergentă secundară de la cel de piață de frontieră, după trei ani de monitorizare. Efectul va fi intrarea...
27 septembrie, 2019
Cota totală a statului din profiturile generate într-un proiect standard de exploatare a gazelor offshore s-ar reduce de la 90% la 60%, dacă ar fi adoptate modificările propuse de guvern la Legea offshore și la Legea Petrolului, potrivit...
26 septembrie, 2019
Circa 16.000 de miliarde de dolari de obligațiuni de stat și corporatiste emise în toată lumea își recompensează investitorii cu randamente negative. Cauza este cererea foarte mare, stârnită de îngrijorarea privind perspectivele economiilor. Volumul obligațiunilor „nerentabile” altfel decât...
25 septembrie, 2019
Analiștii CFA® România se așteaptă ca investitorii în România să ceară o primă de risc tot mai mare și să considere că activele imobiliare sunt supraevaluate. Neîncrederea în economie și-a continuat evoluția descendentă pe termen multianual, declanșată în...
25 septembrie, 2019
Preţul energiei electrice pe piaţa spot atinge din nou maximul istoric de 750 de lei/ MW capacitate, care a mai fost înregistrat săptămâna trecută. România importă la capacitate maximă pe linia de interconexiune cu Ungaria, în condițiile amânării...
24 septembrie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: