ChatGPT, cunoscutul chatbot lansat de OpenAI anul trecut, este doar una dintre numeroasele aplicații cu inteligență artificială existente pe piață la ora actuală.
În acest articol vom prezenta câteva dintre cele mai cunoscute aplicații AI.
Ce este ChatGPT
1. ChatGPT este un chatbot lansat de compania americană OpenAI. Aplicația online este capabilă să imite conversația umană, răspunzând la întrebările utilizatorilor. De asemenea, poate genera text (conținut scris) precum articole, eseuri, e-mail-uri, diverse lucrări sau cod în limbaje de programare. Aici poți citi un articol detaliat despre ce poate face ChatGPT.
2. DALL-E este o aplicație lansată de aceeași companie – OpenAI – însă spre deosebire de ChatGPT, care generează text, aceasta generează imagini digitale pornind de la așa-numitele „prompt-uri“. Un promp este o descriere sub formă de text pe care aplicația o va folosi pentru a crea o imagine ce ilustrează conținutul textului respectiv. De exemplu, dacă DALL-E va primi un prompt precum „creează o imagine în stilul pictorului Picasso cu o femeie pe malul mării“, aplicația va genera o imagine cu acest conținut în stilul solicitat.
Aplicații AI pentru editarea fotografiilor
3. Bing, de la Microsoft, este o aplicație cunoscută drept motor de căutare pe internet, însă ea poate fi folosită și ca chatbot pentru a răspunde la întrebări, pentru a produce imagini și texte în diferite limbi sau pentru a face traduceri, se arată într-un articol despre aplicații cu inteligență artificială realizat de publicația builtin.com.
4. FaceApp este o aplicație de editare foto și video pentru iOS și Android, dezvoltată de FaceApp Technology, o companie din Cipru. Potrivit Wikipedia.org, aplicația generează transformări extrem de realiste ale fețelor umane din fotografii prin utilizarea rețelelor neurale cu inteligență artificială. Aplicația poate transforma o față pentru a o face să zâmbească, să arate mai tânără, mai bătrână sau poate combina trăsături din chipurile mai multor oameni.
De asemenea, utilizatorii își pot ajusta selfie-urile, modificând diverse trăsături, forma feței, machiajul, coafura sau caracteristicile de gen. O aplicație similară a aceluiași dezvoltator, numită FaceApp Video, poate realiza editări și efecte similare pentru videoclipuri.
Aplicații cu inteligență artificială pentru editare foto
5. Lensa este o altă aplicație de editare foto, care poate genera editări artistice. A fost creată de Prisma Labs, o companie cu sediul în California, SUA, și lansată în 2018. În noiembrie 2022 a fost lansată și funcția „avataruri magice“ a aplicației, care folosește inteligența artificială. Funcția le permite utilizatorilor să încarce diverse selfie-uri, iar pornind de la acestea aplicația creează în câteva minute portrete în diferite stiluri.
Lensa folosește Stable Diffusion, un model text-imagine open source lansat de Stability AI în 2022. Potrivit companiei, Lensa utilizează rețele neurale, viziunea computerizată și învățarea în profunzime pentru a duce fotografia și creația video „la următorul nivel“.
6. StarryAI este un alt generator de artă care poate transforma prompt-urile sub formă de texte în imagini. Aplicația le permite utilizatorilor să creeze o multitudine de imagini, de la avataruri AI la NFT-uri.
Aplicații cu inteligență artificială – Alexa
7. Alexa este asistentul virtual lansat de Amazon. Bazat în mare parte pe un sintetizator de vorbire polonez numit Ivona, pe care Amazon l-a cumpărat în 2013, asistentul virtual a fost utilizat inițial în difuzorul inteligent Amazon Echo și în difuzoarele Echo Dot, Echo Studio și Amazon Tap dezvoltate de Amazon Lab126, conform Wikipedia.org.
Alexa este capabilă de procesare a limbajului natural pentru sarcini precum interacțiunea vocală, redarea muzicii, crearea unor liste de activități, setarea alarmelor, redarea cărților audio, furnizarea de informații despre vreme, trafic, sport, știri și alte informații în timp real. De asemenea, Alexa poate controla diverse alte dispozitive inteligente ca sistem de automatizare a locuinței.
Ce poate face Siri
8. Asistentul Google este un alt asistent virtual existent pe piață. Folosind tehnologii de procesare a limbajului natural, asistentul Google acceptă atât comenzi vocale, cât și comenzi text și poate gestiona diverse sarcini, de la căutări pe internet la controlarea altor dispozitive. Aplicația este compatibilă cu numeroase dispozitive inteligente, inclusiv frigidere, sisteme de iluminat sau mașini, oferindu-le utilizatorilor o adevărată experiență Internet-of-Things, mai notează builtin.com.
9. Siri este asistentul virtual lansat de Apple în anul 2011. La ora actuală, toate dispozitivele Apple, inclusiv iPhone-urile, iPad-urile sau ceasurile inteligente sunt echipate cu această aplicație. Siri folosește interogări vocale și o interfață în limbaj natural pentru a realiza diverse sarcini precum trimiterea de mesaje text sau identificarea unei melodii care este redată. De-a lungul timpului, Siri se poate adapta la limba, căutările și preferințele utilizatorului.
Aplicații cu inteligență artificială în educație
10. ELSA Speak folosește inteligența artificială pentru a-i ajuta pe utilizatori să-și perfecționeze abilitățile de vorbire în engleză. Folosind tehnologia de recunoaștere a vocii, aplicația este capabilă să asculte accentul utilizatorului și aplică un sistem de culori (roșu, galben și verde) pentru a arăta cât de aproape este utilizatorul de pronunția corectă a cuvintelor în engleză. Aplicația oferă și sfaturi, evaluări ale competențelor lingvistice, lecții personalizate și urmărește progresul utilizatorilor, mai notează sursa citată.
11. Socratic este o aplicație care le oferă elevilor de gimnaziu și de liceu ajutor în rezolvarea temelor. Elevii pot face o fotografie a sarcinilor pe care le au de rezolvat, iar apoi aplicația oferă explicații vizuale pentru a-i ajuta să-și facă temele. Socratic a fost achiziționată de Google în anul 2018, și folosește tehnologii de recunoaștere avansată a textului și a vorbirii, oferind asistență în numeroase domenii de studiu (literatură, fizică, biologie, trigonometrie etc), conform builtin.com.
Aplicații cu inteligență artificială – sănătate
12. FitnessAI este o aplicație disponibilă doar pentru sistemul de operare iOS. Ea folosește inteligența artificială pentru a genera antrenamente personalizate în funcție de experiența și de obiectivele unui anumit utilizator. Utilizatorii își pot urmări progresul în timp în aplicație.
13. Youper este un chatbot axat pe sănătate mintală, care poate purta discuții cu utilizatorii despre problemele lor emoționale, oferind sfaturi și tehnici personalizate. Aplicația oferă și o monitorizare a stării de spirit, evaluări ale personalității și o selecție de exerciții de mindfulness.
Aplicații cu inteligență artificială – navigație
14. Google Maps. Aplicația adună datele despre locații de pe smartphone-uri, precum și datele raportate de utilizatori despre lucrările de construcții sau accidentele rutiere pentru a monitoriza traficul și a le oferi acestora cea mai rapidă rută către destinația dorită. Aplicația folosește tehnici avansate de învățare automată și poate analiza condițiile istorice de trafic pentru a prezice condițiile de trafic din viitorul apropiat.
15. Waze. Deși a fost cumpărată de Google în 2013, aplicația Waze a rămas o entitate separată de Google Maps. Waze se bazează pe datele de trafic partajate în timp real de milioane de utilizatori și folosește tehnologii AI și învățarea automată pentru a le oferi utilizatorilor cele mai rapide rute.
Foto: geralt / geralt / pixabay.com
Dacă acest articol despre aplicații cu inteligență artificială ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:
Inteligența artificială exemple. 5 produse cu tehnologie AI
Companii de inteligență artificială. Listă cu 10 corporații
Google și inteligența artificială. 10 exemple de tehnologii AI
Ce poate face Chat GPT. 12 moduri în care poate fi utilizat
Inteligența artificială în educație. 4 avantaje majore și 8 exemple
Inteligența artificială în administrație publică. Exemple și beneficii
Inteligența artificială în agricultură. 3 avantaje majore și 10 aplicații
Inteligența artificială în justiție și aplicarea legii. 7 tipuri de utilizări