luni

22 aprilie, 2024

2 noiembrie, 2021

BCR și-a îmbunătățit performanțele operaționale și a înregistrat un profit net de 1,14 miliarde de lei în primele nouă luni din acest an, în creştere cu 35% faţă de 845,8 milioane de lei în perioada similară a anului trecut, scrie Agerpres.

„Continuăm să dezvoltăm activ pilonul educaţiei financiare şi am pus în centrul comunicării noastre din această toamnă, sfaturi practice de economisire pentru publicul larg, pentru a contribui cât mai direct la creşterea rezilienţei financiare a românilor.

Scopul nostru este de a acţiona ca o ancoră care dă siguranţă economiei, atât prin sprijinirea programelor garantate de stat şi a fondurilor europene, cât şi prin soluţii personalizate de finanţare. Există proiecte, idei şi dorinţă de dezvoltare, precum şi nevoia de modernizare şi evoluţie, aşa cum există oameni bine pregătiţi. Dovadă sunt cele peste 4.000 de companii finanţate anul acesta, o treime dintre credite fiind investiţii, precum şi semnarea acordului de colaborare dintre BCR şi ROREG pentru a accelera atragerea investiţiilor din fonduri europene pentru România SA şi România SRL.


Mediul de business a reuşit de multe ori în ultimii 30 de ani să fie un reper în momente dificile, iar noi înţelegem să rămânem aproape de societate şi de temele relevante pentru români, inclusiv prin susţinerea campaniei de vaccinare, pentru siguranţa şi sănătatea tuturor”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Potrivit comunicatului, rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 12,3%, până la 1,57 miliarde de de lei (321,0 milioane de euro) în primele 9 luni din 2021, de la 1,4 miliarde de de lei (290,8 milioane de euro) în perioada similară din 2020, pe fondul unor venituri operaţionale mai mari şi a unor cheltuieli operaţionale mai reduse.

Venitul net din dobânzi a crescut uşor cu 1,1% până la 1,797 miliarde de lei (366,0 milioane de euro), de la 1,778 miliarde de lei (368,5 milioane de euro) în primele nouă luni din 2020, determinat de volume mai mari de credite şi depozite atât pe segmentul de clienţi retail, cât şi pe cel de corporate, parţial compensat de impactul din dobânzi mai scăzute pe piaţa monetară.

Venitul net din comisioane a crescut puternic, cu 23,6%, până la 620 milioane de lei (126,2 milioane de euro), determinat de un volum mai mare de tranzacţii.


Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 4,2%, până la 267,4 milioane de lei (54,4 milioane de euro), în principal datorită unei activităţi de tranzacţionare mai crescute. Venitul operaţional a crescut cu 6%, până la 2,776 miliarde de lei (565,3 milioane de euro), determinat de un volum de business mai mare.

Cheltuielile administrative generale au înregistrat valoarea de 1,2 miliarde de lei (244,3 milioane de euro) după primele nouă luni din 2021, în scădere cu 1,2% mai ales ca urmare a impactului pozitiv din deconsolidarea subsidiarei CIT One şi optimizarea reţelei de sucursale retail, cât şi datorită contribuţiei anuale uşor mai mici în 2021 la fondul de garantare a depozitelor. Astfel, raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit la 43,2% în 1-9 2021, faţă de 46,4% în 1-9 2020.

Rezultatul net din deprecierea instrumentelor financiare a înregistrat o alocare de 70 milioane de lei (14,3 milioane de euro), semnificativ mai redusă comparativ cu alocarea de 277,5 milioane de lei (57,5 milioane de euro) înregistrată în 1-9 2020. Această alocare a constat în principal din provizioane colective înregistrate pentru portofoliul de credite performante, ceea ce reflectă abordarea de risc prudentă a băncii în contextul actual.

Conform sursei citate, rata creditelor neperformante s-a situat la 4% în septembrie 2021, în scădere faţă de 4,5% în decembrie 2020. Această evoluţie reflectă trendul pozitiv al creditelor acordate clienţilor şi a fost sprijinită, de asemenea, de o acumulare scăzută de noi credite neperformante. În acelaşi timp, gradul de acoperire al creditelor neperformante cu provizioane s-a situat la nivelul de 130,8% în septembrie 2021, precizează banca.

Rata de solvabilitate a BCR (doar banca) în conformitate cu reglementările privind cerinţele de capital (CRR) s-a situat la 21,17% în august 2021, semnificativ peste cerinţele Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata capitalului de Rang 1+2 de 20,75% (Grup BCR) în iunie 2021 reflectă clar puternicele poziţii de capital şi finanţare ale BCR.

Creditele şi avansurile acordate clienţilor au crescut cu 8,3% până la 46,573 miliarde de lei (9,413 miliarde de euro) la data de 30 septembrie 2021, de la 43,002 miliarde de lei (8,833 miliarde de euro) la data de 31 decembrie 2020, susţinute de creşteri atât în creditarea retail (+6,1% faţă de decembrie 2020, până la 26,716 miliarde de lei), cât şi în cea corporate (+12,1% faţă de decembrie 2020, până la 19,701 miliarde de lei).

Depozitele de la clienţi au crescut cu 1,2% până la 65,667 miliarde de lei (13,272 miliarde de euro) la data de 30 septembrie 2021, de la 64,876 miliarde de lei (13,326 miliarde de euro) la data de 31 decembrie 2020, susţinute de creşterea depozitelor retail (+1,9% faţă de decembrie 2020, până la 44,589 miliarde de lei), în timp ce depozitele corporate au scăzut cu 1,6% faţă de 31 decembrie 2020 până la 19,468 miliarde de lei.

De asemenea, în comunicat se menţionează că în activitatea de creditare retail, BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice şi microîntreprinderi de 7 miliarde de lei în primele nouă luni ale acestui an. Vânzările de credite ipotecare în lei au crescut cu 15,4% an pe an şi cu 58% în T3 2021 faţă de T2 2021, în principal datorită accelerării în T3 2021 a vânzărilor produsului garantat de stat Noua Casă, dar si vânzărilor produsului ipotecar standard Casa Mea care reprezintă 62% din vânzările totale.

Noul credit ipotecar verde Casa Mea NaturA, parte din programul de sustenabilitate al băncii, a ajuns să reprezinte circa 30% din cererile lunare de finanţări pentru locuinţe.

Volumele nou acordate de credite de consum au crescut cu 20,6%, iar descoperitul de cont şi cardurile de credit cu 15,6% an la an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Stocul de credite ipotecare acordate în moneda locală s-a majorat cu 17,3% an pe an în 1-9 2021, în timp ce stocul de credite de consum a crescut cu 6.4% an pe an.

În activitatea de creditare corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite noi pentru companii în valoare de 4,7 miliarde de lei, din care o treime au fost credite pentru investiţii. Avansul stocului de finanţări s-a datorat în principal segmentului Clienţi Mari care a crescut cu 49,2% an pe an.

De asemenea, finanţarea sectorului public a crescut cu 20% an pe an, iar cea a sectorului IMM (inclusiv prin subsidiara BCR Leasing) cu 9,5% an pe an, atingând valoarea de 7,3 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro) la 30 septembrie 2021, în principal datorită participării BCR în programul IMM Invest.

Finanţările acordate de BCR leasing au crescut cu 40% în 1-9 2021, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, până la 1,2 miliarde de lei, oferind susţinere antreprenorilor din toate domeniile de activitate.

Articole recomandate:

Etichete:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: