vineri

29 martie, 2024

universitati

KU Leuven, dn Belgia, este cea mai inovative universitate din Europa, potrivit celei de-a doua ediții a clasamentului realizat de Reuters, top ce cuprinde și Rusia și Ucraina. Din Europa Centrală și de Est, în acest top se...
7 mai, 2017
În prima săptămână a anului 2017, 631 de cercetători și profesori  au fost demiși de puterea de la Ankara. Aceștia se adaugă miilor de învățați suspendați din funcții sau demiși în cursul anului 2016, majoritatea fiind victime ale...
17 ianuarie, 2017
Executivul a adoptat joi o OUG prin care modifică mai multe reglementări din domeniul educației ce privesc atât învățământul preuniversitar, cât și pe cel superior. Examenul de definitivat este gratuit doar la primele 3 încercări O persoană poate...
8 decembrie, 2016
Universitățile din România (și Academia) au produs din 1990 și până acum aproximativ 67.000 de doctori în științe. Numărul în sine nu este mare – avem 3,34 de deținători de astfel de titluri la 1.000 de locuitori, ceea...
17 octombrie, 2016
Patru universități românești figurează în clasamentul internațional al instituțiilor de învățământ superior cu cea mai bună reputație Times Higher Education – World University Rankings (THE) 2016: Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea de Vest Timișoara se află în intervalul...
23 septembrie, 2016
Guvernul a introdus, miercuri, la cererea instituțiilor de învățământ superior, câteva noi specializări pentru anul universitar 2016-2017. Prin modificarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, au fost introduse : Chimie farmaceutică Echipamente şi sisteme electronice militare, electronică...
14 septembrie, 2016
Patru instituţii de învăţământ superior din România figurează în clasamentul internaţional al Universităţilor 2016 (QS World University Rankings) – Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea București și Universitatea de Vest din Timișoara. Toate patru apar în finalul...
8 septembrie, 2016
Consorțiul Universitaria, format din cinci importante universități din România, a elaborat un set de 10 recomandări pentru rezolvarea problemelor pe care le au în acest moment instituțiile de învățământ superior, în primul rând mai multă autonomie. Grupul cere o...
11 iulie, 2016
Curtea de Conturi a realizat un raport de audit privind performanța învățământului superior din România în care constată calitatea slabă a universităților și ruptura dintre ceea ce se învață în facultăți și ce se cere pe piața muncii....
4 mai, 2016
Procurori anticorupție ridică documente de la Ministerul Educației într-un dosar ce are legătură cu perchezițiile efectuate, tot marți, la mai multe universități din țară. Cazul are ca obiect studenții străini de la marile universități de medicină din România,...
15 martie, 2016
Peste 3.000 de asistenți și lectori universitari vor pleca din sistemul superior de învățământ, de la 1 octombrie anul acesta, pentru că nu au reușit să obțină titlul de doctor, așa cum le impunea Legea Educației. În 2011,...
28 septembrie, 2015
În timp ce Ministerul Educației, confruntat recent cu proteste ale studenților, anunță că va lansa spre dezbatere publică o nouă lege a învățământului, cinci universități de top din România solicită guvernului un nou pact pentru perioada 2015-2020, acuzând...
18 mai, 2015
Numărul studenţilor a scăzut drastic în ultimii ani: de la 907.353 persoane în 2007, totalul s-a prăbuşit la aproape jumătate – 464.592 de studenţi înscrişi în sistemul superior de învăţământ, în 2012. Evoluţia aceasta ne îndepărtează de ţinta...
17 septembrie, 2014
Doar patru instituții de învățământ superior din România au reușit să intre în QS World University Rankings – Top 800 mondial 2014, toate în jumătatea inferioară a clasamentului. Cel mai bine plasată este Universitatea Bucureşti, aflată pe poziţiile 651-700....
16 septembrie, 2014
Patru universităţi particulare acreditate nu au voie să mai organizeze admitere, alte trei vor fi monitorizate şi riscă lichidarea, în total fiind sunt desfiinţate 135 specializări/programe de studiu de la universităţi particulare şi de stat, potrivit unei hotărâri...
9 iulie, 2014
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a semnat marţi, la Departamentul de Stat de la Washington, continuarea Acordului dintre SUA şi România privind schimburile educaţionale şi academice, administrat de Comisia Fulbright Româno – Americană, anunţă MEN. Durata acordului este de...
22 octombrie, 2013
Cercetători puțini, un impact economic al inovării redus, prea multe teze de doctorat cu subiecte teoretice și investiții mult prea mici în acest domeniu ce ar putea crește competivitatea firmelor autohtone. Nicio firmă românească de cercetare în top...
24 septembrie, 2013
Guvernul vrea să ofere firmelor și univeristăților drepturi mai mari asupra invențiilor realizate de angajații acestora, potrivit unui proiect de ordonanță inițiat de Ministerul Economiei. Proiectul instituie trei categorii de invenții, cu diferite niveluri la care firmele capătă...
27 august, 2013
Ziarul Financiar de vineri 16 august are o initiativa interesanta: aceea de a publica o radiografie a ministerelor, incepand tocmai cu acela a carui denumire pare a nu avea un corespondent in realitate: Ministerul Muncii. Sunt “listati” cei...
19 august, 2013
Şase instituţii de învăţământ superior, care fuseseră autorizate să funcționeze provizoriu, nu vor mai putea organiza admitere, începând cu anul universitar 2013-2014, pentru că nu au solicitat evaluare la termen şi prezintă o serie de nereguli, a declarat...
17 iulie, 2013

Turcia își pierde mințile strălucite

În prima săptămână a anului 2017, 631 de cercetători și profesori  au fost demiși de puterea de la Ankara. Aceștia se adaugă miilor de învățați

Turcia își pierde mințile strălucite

În prima săptămână a anului 2017, 631 de cercetători și profesori  au fost demiși de puterea de la Ankara. Aceștia se adaugă miilor de învățați

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: