Curtea de Conturi în universități: Ratele de angajare a absolvenţilor trebuie să devină criterii de performanţă. Aproape 500.000 de persoane cu studii superioare au părăsit România

Curtea de Conturi a realizat un raport de audit privind performanța învățământului superior din România în care constată calitatea slabă a universităților și ruptura dintre ceea ce se învață în facultăți și ce se cere pe piața muncii. De asemenea, raportul arată creșterea ponderii absolvenților care ajung în șomaj sau sunt inactivi și menționează că, potrivit unor calcule făcute de experții Curții, aproape 500.000 de persoane cu studii superioare au părăsit România în 7 ani.

Raportul intitulat „Analiza fundamentării şi evoluţiei situaţiei obiectivului privind creşterea procentului absolvenţilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile Strategiei Europa 2020” prezintă o radiografie fidelă a situației din domeniu, dar conține și concluzii discutabile.

Evoluția demografică va duce la concurență acerbă între universități

Numărul studenților a coborât de la un maxim de 907.353 persoane, în anul universitar 2007/2008, la 433.234 în anul universitar 2013/2014.

Ambele numere vor deveni amintire, spun inspectorii Curții de Conturi, din cauza demografiei – populaţia din grupa de vârstă 0-19 ani s-a redus cu 3,3 milioane persoane în anii 1990-2015, iar pentru anii 2015-2040 se prevede o reducere de aproape 0,7 milioane persoane.

Concluzia Raportului, discutabilă, este că va urma o concurenţă acerbă pe piaţa serviciilor de educaţie superioară și aceasta va obliga universităţile să se reformeze şi să crească calitatea serviciilor educaţionale furnizate.

Calitatea nu a crescut însă în cei opt ani în care s-a înjumătățit numărul studenților, ceea ce contrazice afirmația.

De asemenea, chiar inspectorii Curții se contrazic, întrucât Raportul amintește ce s-a întâmplat până acum atunci când universitățile au început să se „bată” pe studenți: „Pentru a atrage cât mai mulţi studenţi, o parte din instituţiile de învăţământ superior nu mai organizau examene de admitere. În aceste condiţii, s-a creat presiune asupra învăţământului liceal pentru a promova incompetenţa”. 

Dezastrul creat de desființarea școlilor profesionale

• Gradul de cuprindere în învăţământ a populaţiei de 15-18 ani a crescut până în anul şcolar 2009/2010, după care a început să scadă, din cauza abandonului școlar provocat de decizia de a desfiinţa învăţământul profesional. Din fericire, în anul şcolar 2012/2013 s-a revenit asupra deciziei, însă, consecinţele au rămas.
• Încercarea de a atenua declinul populaţiei şcolare din învăţământul liceal prin desfiinţarea învăţământului profesional s-a dovedit un eşec.
• La rândul său învăţământul liceal avea drept criteriu de evaluare a performanţei promovabilitatea. În acest mod s-a dat drum liber elevilor slabi pregătiţi spre sălile de curs din universităţi.

Absolvenţii de învăţământ superior şi piaţa muncii

• Un număr semnificativ de persoane cu studii superioare lucrează deja în străinătate şi este foarte probabil ca fluxurile de emigraţie să continue şi în viitor. Prin aceste fluxuri România internalizează costurile formării şi externalizează beneficiile ei.
• Din 1997 și până în 2013, aproximativ 480.000 persoane cu studii superioare au părăsit România.
• Expansiunea învăţământului superior, pe lângă faptul că a condus la scăderea calităţii actului educaţional, a determinat şi o saturare relativă a pieţei muncii. În ultimii ani se observă o creştere a şomajului şi a inactivităţii populaţiei cu studii superioare, mai ales în grupele de vârstă tinere. De asemenea, se evidenţiază fenomenul de încadrare în muncă a absolvenţilor de învăţământ superior în domenii conexe sau diferite faţă de specializările dobândite.
• Studiile sociologice din anii 2009-2011 au pus în evidenţă inadecvări între oferta universitară şi cerinţele angajatorilor. Angajatorii doresc o mai bună pregătire practică în timpul studiilor şi specializarea absolvenţilor chiar din ciclul de licenţă. În consecinţă, legătura dintre universităţi şi piaţa muncii trebuie consolidată. Ratele de angajare a absolvenţilor trebuie să devină criterii de performanţă ale universităţilor şi, în consecinţă, criterii de finanţare.
• Populaţia inactivă cu studii superioare a crescut constant în perioada 2009-2013, cu 94.000 persoane, şi aproape toată această creştere s-a datorat intrării în inactivitate a populaţiei de sub 44 de ani, adică a populaţiei cu studii superioare tinere.
• Dacă în anul 2009, an de criză economică, numărul şomerilor cu studii superioare era de 65 mii de persoane, în anul 2013 (an de creştere economică) acesta ajunsese la 104 mii persoane. Aproape în întregime această creştere se datorează şomajului din grupa de vârstă 25-44 ani a populaţiei cu studii superioare.
• În perioada 2009-2013, populaţia în vârstă de muncă, cu studii superioare, inactivă din punct de vedere economic sau în şomaj a crescut de la 230 de mii persoane la 363 mii persoane, adică cu 133 mii persoane. Peste 93% din această creştere s-a datorat creşterii inactivităţii şi şomajului în grupa de vârstă 22-44 ani. Dacă tendinţele continuă şi se consolidează, trebuie investigate cauzele. Acestea pot fi atât de natura inadecvării învăţământului superior la evoluţia pieţei muncii, dar şi de natură economico – socială.
• Absolvenţii de ştiinţe economice şi arte ocupă mai degrabă locuri de muncă conexe specializării absolvite, iar absolvenţii de ştiinţe umaniste, ale naturii, sport, etc. ocupă locuri de muncă într-o specializare diferită decât cea în care au terminat studiile superioare.
• Riscul neangajării în muncă sau al angajărilor inadecvate au fost transferate exclusiv pe seama studenţilor, universităţile neasumându-şi responsabilităţi în acest sens.
• Absolvenţii consideră că mai mult de jumătate (55%) din cunoştinţele şi abilităţile de care au nevoie la locul de muncă au fost dobândite chiar la locul de muncă, aproximativ o treime (32%) au fost desprinse în facultate iar 14% au fost dobândite în alte împrejurări.
• Sistemul de învăţământ superior din România este orientat preponderent spre pregătirea teoretică a absolvenţilor şi mai puţin spre formarea abilităţilor practice solicitate de piaţa muncii.
•  Angajatorii sunt mulţumiţi numai în proporţie de aproximativ 50% de competenţele şi abilităţile absolvenţilor angajaţi.
• Întreprinderile din România sunt cele mai puţin interesate în a acorda angajaţilor lor pregătire profesională continuă. Cu alte cuvinte, acestea sunt cel mai puţin dispuse de a investi în resursa de muncă.