Universitățile din România (și Academia) au produs din 1990 și până acum aproximativ 67.000 de doctori în științe.
Numărul în sine nu este mare – avem 3,34 de deținători de astfel de titluri la 1.000 de locuitori, ceea ce ne plasează sub media europeană.
Problema este că jumătate din numărul total de doctorate au fost obținute în ulimii 5 ani (peste 30.000, după 2010), ceea ce ridică numeroase suspiciuni privind calitatea lor, dincolo de proporțiile probabil unice în lume ale plagiatelor:
După un vârf de sarcină în 2012 (peste 6.000 de doctori făcuți în acel an) numărul a scăzut brusc de peste 3 ori în acest an, după ce doctoranzii s-au speriat de scandalul plagiatelor. Odată cu numărul lor au scăzut și alocările pentru universități.
Scurt istoric al puseelor doctorale
În 1990, România avea sub 1.500 de deținători de tilu de doctor în științe, iar în 1990 s-au acordat 17 astfel de diplome.
Sistemul s-a dezvoltat vertiginos și în 1999 s-a depășit nivel de 1.000 de titluri eliberate.
A doua ștachetă a fost doborâtă în 2005, când România a adoptat procesul Bologna, în care doctoratul nu mai este o formă de consacrare științifică, ci doar unul dintre cele trei cicluri ale studiilor universitare:
- de licenta
- de masterat
- de doctorat
Așa s-a ajuns ca de la o medie anuală de 1.000 de noi doctori până în 2008 (când finalizează studiile primii absolvenți de doctorat Bologna), după acest an să apară producții record de 5.000 de noi deținători de astfel de titluri, anual.
Recordul, de 6.258 de doctori, a fost atins în anul în care revista Nature publica prima acuzație de plagiat adusă fostului premier Victor Ponta (2012), cu mențiunea că aceste înmatriculări remarcabile au avut loc în 2009, adică pe mandatul Ecaterinei Andronescu:
2012 – vârf de sarcină la producția de doctorate în anul în care Victor Ponta a fost acuzat de plagiat
Numărul de doctorate acordate este, raportat la populație și la situația din alte state membre, echilibrat: la 1.000 de locuitori cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, România a avut, în 2014, 1,4 titluri eliberate, comparativ cu Slovenia – 3,5, Danemarca – 3,2 titluri, Portugalia – 3,1, Finlanda, Suedia și marea Britanie – câte 2,9, iar Germania – 2,8.
În condițiile în care doar patru universități românești figurau în QS World University Rankings 2016-2017, la pozițiile 701+, este greu de acceptat că 49 de universități din România reușesc să producă teze de doctorat cu potențial de a deveni lucrări de referință pe plan internațional.
(Citiți și: După 4 ani de la descoperirea plagiatului, Victor Ponta rămâne fără doctorat. Consiliul general al CNATDCU a votat, Ministerul Educației anulează titlul)
De 3 ori mai mulți doctori decât articole științifice publicate pe domenii
Dacă raportăm însă titlurile noi la alți indicatori – investițiile din acest domeniu (suntem țara europeană cu cele mai mici bugete acordate învățământului superior și cercetării), la PIB sau la outputuri (articole științifice în reviste de top în domeniu, patente etc.) este clar că avem „supraproducție” de asemenea titluri.
Este concluzia unui studiu realizat în 2014 de doctor Dan Alexandru Corlan, care a analizat corelația dintre numărul deținătorilor de doctorate și articolele SCI (Articole Science Citation Index), unul dintre indicatorii de calitate din cercetare.
Astfel, a constatat Dan Corlan, la trei titluri de doctor se publică un singur articol din această categorie. Puțin și în comparație cu Bulgaria, unde fiecărui titlu de doctor în științe îi corespundea în 2010 o lucrare SCI:
Concluzia analizei lui Dan Corlan era că excesul de doctorate există în câteva domenii cu disproporție semnificativă față de articole SCI, în principal științele agricole, unde România se situează pe primul loc în lume.
„Studiul remarcă faptul că, pe anumite domenii, proporția doctoratelor față de articole publicate este excesiv de mare.
În științele naturii, însă, avem prea puține dotorate față de câte articole se scriu”, a explicat Dan Corlan (foto) pentru cursdeguvernare.ro
Menţionăm că este vorba despre total articole pe un domeniu, publicate de specialişti cu vechime mai scurtă sau mai lungă, nu doar de noii deţinători de titlu de doctor.
Recolta de doctorate pe domenii de activitate
În 2010, în științele agricole s-au acordat 18 doctorate la 1 milion de locuitori, de patru ori mai mult decât în Germania (4,93), iar raportat la articole SCI, avem 32,5 doctorate la un articol SCI, spre deosebire de Franța (un doctorat la 50 de articolele publicate), de exemplu.
În pofida numărului mare de doctorate, cercetarea din acest domeniu este „pe moarte”, potrivit unor analize recente ale Ministerului Agriculturii și Academiei, și este nevoie de o reformare. Printre altele, este domeniul cu cea mai mare medie de vârstă a cercetătorilor.
O situație dezechilibrată se înregistra și la disciplinele umaniste.
În domeniul științelor naturii, raportul dintre doctorate și număr de articole a fost de 1:10, similar celui din cele mai performante sisteme de cercetare.
Situația s-a păstrat și în cel mai recent Tablou de bord al cercetării și inovării (2016), la indicatorul articole publicate în top 10% cele mai citate publicaţii de către oamenii de știință români:
Privite în dinamică, se observă chiar o reducere, în 2014, compartiv cu 2013, a numărului acestor articole apărute în top 10% publicații:
Disproporția dintre numărul absolvenților de doctorat și outputuri se observă și în prăpastia dintre țintele fixate în cercetare și dezvoltare pentru 2020 și situația reală în care ne aflăm: un singur indicator era apropiat de ținta propusă – numărul de absolvenți de doctorat:
Business to business: Mii de doctoranzi s-au retras după scandalul plagiatelor, universitățile pierd clienții și banii
Anul acesta, până pe 15 octombrie, s-au eliberat 1.559 de titluri de doctor, iar Sorin Cîmpeanu estimează că nu se va ajunge la 2.000 de titluri pe întregul anul.
Motivele:
- Scandalul plagiatelor și afectarea imaginii
- Îngreunarea procedurilor (durează un an de la finalizarea lucrării și până la susținere)
- Încheierea proiectelor cu finanțare europeană pentru pregătire doctorală
(Citiți și: Țara condusă de plagiatori își desființează comisia antiplagiat)
După izbucnirea în 2012 (odată cu acuzația adusă de revista Nature fostului premier Victor Ponta) a scandalului plagiatelor, atât universitățile, cât și amatorii de doctorate au devenit mai reticenți.
Presiunea publică a dus la o filtrare mai atentă a acestor lucrări, de mai multe ori pe parcurs, pentru a se depista eventuale similitudini cu alte teze, a explicat pentru cursdeguvernare.ro profesorul Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației.
„Eu, personal, folosesc trei softuri antiplagiat, cumpărate de universitate sau utilizate gratuit prin Ministerul Educației”, spune Sorin Cîmpeanu.
Acest lucru a făcut ca de la aproximativ 6.258 de tiluri emise în 2012 să se ajungă în 2016 la sub 2.000.
În urmă cu trei se înscriseseră la doctorat 4.619 doctoranzi, ceea ce înseamnă că peste 43% s-au pierdut pe drum – adică au renunțat.
Ponderea reală a celor care au renunțat deja (calculată pe toți anii), este chiar mai mare, explică Sorin Cîmpeanu, deoarece universitățile nu raportează toate abandonurile. :
„Categoria celor care renunță de facto, dar nu de drept, este mai mare. Vin în anul I, își dau seama că nu e pentru ei – e pra greu, necesită un efort prea mare și alte motive – iar universitatea, deși știe că o persoană a renunțat, o roagă să aibă înțelegere și să nu facă documentele de renunțare, ca să-l păstreze în continuare și să obțină finanțare încă doi ani”, spune fostul ministru.
Legendă:
- D1 (programele de studii din domeniile de ierarhizare socioeconomice şi umaniste)
- D2 (pentru domeniile de ierarhizare din cadrul ştiinţelor inginereşti, ştiinţelor exacte şi ştiinţelor biologice)
- D3 (ştiinţe medicale, arhitectură și urbanism) şi D4 (artele spectacolului, muzică etc.).
Scandalul plagiatelor a avut impact imediat: după creșteri constante timp de 8 ani, numărul doctoranzilor înscriși în primul an de studii a scăzut sub 4.000, în anul 2012 (datele din grafic sunt pentru data de 1 ianuarie fiecare an, ceea ce înseamnă că anul 2013 corespunde anului universitar 2012 – 2013):
Unde ajung deținătorii de doctorat
“Cei mai mulți sunt în sistemul preuniversitar, puțini în cel superior, și mult mai puțini în cercetare. O estimare foarte aproximativă ar fi că 40 – 50% ajung în învățământul preuniversitar, universitar și cercetare. Restul?… Nu aș putea să vă spun”, a explicat fostul ministru Sorin Cîmpeanu pentru cursdeguvernare.ro.
Cu o astfel de pondere a deținătorilor de astfel de titlu în afara universităților și cercetării, nu se poate spune că logica creșterii numărului de astfel de diplome a dat rezultate – cei ajunși în preuniversitar nu contribuie la creșterea economică și nu au adus plus valoarea așteptată.
Dacă știința a cîștigat puțin din majoritatea acestor teze, deținătorilor de titlu Singurul beneficiu este de partea deținătorilor acestor titluri – sporuri la salariu. Testele PISA și rezultatele de la bacalaureat demonstrează însă că nu a crescut calitatea învățământului preniversitar, chiar dacă acolo ajung cei mai mulți dintre cei cu doctorate.
În 2011, ministrul Educației de atunci, Daniel Funeriu, a introdus în Legea educației obligativitatea titlului de doctor în științe pentru cadrele didactice universitare titulare. Reglementarea oferea și un termen – patru ani – pentru terminarea doctoratului de către cei care doreau să rămână în sistem.
În 2010, doar 66% dintre titulari aveau titlul de doctor, iar în 2015, termenul limită, 4.500 de persoane (adică 20% din totalul cadrelor universitare titulare ) erau încă fără acest titlu.
Din anul universitar 2015 – 2016, toți titularii sunt doctori în științe, dar asta a înemnat ieșirea din universități a numeroși tineri, atrăgea atenția Sorin Cîmpeanu.
Doctoratele din România, o dare de seamă a stadiului la care a ajuns o știință
Percepția asupra doctoratului s-a schimbat în toată lumea, dar problema este mai gravă în România, explică sociologul Mircea Kivu.
„Tradițional, doctoratul însemna consacrarea apartenenței la o elită științifică, se conferea titlul acesta pentru că deja aduseseși o contribuție semnificativă la dezvoltarea științei respective.
Or, acum, doctoratul este, mai degrabă, o continuare a educației. Este o evoluție obișnuită în toată lumea”.
Mircea Kivu s-a uitat peste mai multe dintre tezele acuzate de plagiat și, dincolo de acuzația că autorii lor au copiat, spune el, se vede că nu există nicio contribuție personală.
„Asta, chiar și acolo unde se simte nevoia de cercetare, de exemplu în Drept, unde sunt tone de doctorate, dar nu și lucrări care să fundamenteze schimbarea Codului Penal. Legile se schimbă cum bate vântul, nu pentru că există cercetări serioase, care să demonstreze, de pildă, că pedepsirea prea aspră duce la o creștere a incidenței respectivei infracțiuni, de fapt”, a explicat Mircea Kivu, pentru cursdeguvernare.ro
Necorelarea cu piața și strategiile de cercetare – dezvoltare
Din anii 90, numărul doctoratelor din toată lumea a crescut cu rate tot mai mari, schimbându-se politicile în domeniu și viziunea – persoanele calificate sunt cheia creșterii economice. Treptat însă, s-a observat că nici industria și nici sistemul academic nu îi poate cuprinde și devine o problemă.
În Japonia, politica anilor 90 de încurajare a absolvirii de studii postdoctorale a dus la o supraproducție de astfel de persoane supracalificate, situație pe care guvernul nipon nu a reușit să o rezolve nici măcar după inițiativa din 2009, când a început să acorde companiilor bani pentru angajarea celor 18.000 de postodoctorali șomeri.
În România, e mai grav, pentru că multe doctorate sunt în științe fără nicio legătură cu startegia pe cercetare și dezvoltare, mai ales în domenii socio-umane.
De exemplu, peste 10% din doctoratele din România erau în filologie, explică Sorin Cîmpeanu.
Alt exemplu – potrivit statisticii de până în acest moment, în 2016 au obținut doctorate în muzică nu mai puțin de 33 de persoane.
Un alt caz: Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza – de la înființarea învățământului doctoral, au finalizat studiile de doctorat un număr de 266 doctori în domeniul ”Ordine Publică şi Siguranţă Naţională” şi 341 doctori în domeniul ”Drept”.
În opinia lui Sorin Cîmpeanu, ar trebui eliminate multe dintre finanțările pentru domenii care nu au legătură cu necesitățile economiei, astfel încât să avem o pondere corelată cu nevoile reale ale economiei.
Amatorii de astfel de doctorate pot elabora ce teze doresc, însă pe posturi finanțate.
Doctorii din politică sau parvenitismul intelectual
În legislatura trecută, un sfert din senatori și deputați dețineau acest titlu – din cei 460 de parlamentari, în vara lui 2012, 97 de aleşi erau doctori în științe, iar 26 erau doctoranzi. Cei mai mulți dintre ei erau social-democrați.
Proporția s-a păstrat și pentru mandatele celor din actuala legislatură- din 550 de parlamentari, 125 şi-au dat doctoratul sau sunt doctoranzi.
(Citiți și: CNATDCU – Petre Tobă și Florentin Pandele au plagiat în tezele de doctorat)
În cazul majorității parlamentarilor, a demnitarilor ți îmalților funcționari în general, aceste studii au fost făcute în timp ce ocupau o poziție importantă în stat (parlamentar, ministru, secretar de stat etc.), deși volumul de studiu în cei trei ani de doctorat ar trebui să fie uriaș pentru ca lucrarea să aducă un plus de cunoaștere în domeniu.
„Este doar o formă de parvenitism intelectual”, în opinia sociologului Mircea Kivu.
Exemplu clasic, spune Kivu, etse cel al lui gabriel Oprea.
(Citiți și: Decizie unanimă a CNATDCU: Gabriel Oprea a plagiat)
Exemplul Marii Britanii
Ca să urmărim ce se întâmplă cu doctorii ar trebui să avem un sistem care să colecteze aceste date. O astfel de structură există în Marea Britanie, explică Dan Corlan.
„Trebuie finanțat un întreg aparat care să se ocupe de aceste date. În Anglia există un astfel de aparat. Și am văzut că acolo, jumătate din studenții de doctorat se duc în industrie imediat după absolvire.
Alți, circa 40% rămân în cerectare pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp și ajung în cele din urmă în industrie (prin industrie înțelegând și administrația publică etc). Aproximativ 10% rămân în sistemul academic până la pensie”.
Polonia, îngrijorări similare. Minus plagiatele
Polonia poate părea modestă, cu doar 0,6 doctorate, însă în termeni absoluți, la populația totală a acestei țări (38,5 milioane locuitori), asta înseamnă mult mai mulți absolvenți decât în România (unde au fost emise aproximativ 4.500 tiluri, în 2014).
Dacă în România existau în 2014 sub 13.000 de doctoranzi, în Polonia numărul acestora era de aproape 44.000:
Și polonezii își pun aceleași probleme referitor la calitatea doctoratelor, în condițiile masificării acestor studii. Potrivit unui raport de anul trecut, unii candidați sunt admiși în pofida faptului că nu au calificările necesare pentru astfel de studii și mulți dintre ei abandonează pe traseu.
Boomul din China
China este țara cu cei mai mulți doctori în științe apăruți într-un an și, potrivit Nature, nici aici calitatea doctoranzilor nu este ridicată, îndrumătorii nu sunt suficient de calificați și nu există mecanisme de eliminare a doctoranzilor care se dovedesc a fi sub nivelul necesar.
A depășit SUA la capitolul număr de absolvenți de studii graduale încă din 2008, iar în 2009 a înregistrat 50.000 de astfel de diplome emise. În 2011 avea o țintă de 125,153 de noi doctori.
Aceștia nu au probleme să-și găsească în propria țară un job corespunzător calificării, însă fac față cu greu concurenței dacă pleacă în Occident.
În 1978, în China existau doar 18 doctoranzi.
Urmărește-ne pe Google News
4 răspunsuri
Domnul Sorin Campeanu ar face bine sa se abtina de la comentarii.
La „prezidentiale” a facut campanie electorala pro-Ponta/plagiatorul chiar in institutia pe care o conducea, la Agronomie.
Dupa ce ministrul invatamantului a schimbat componenta comisiei care daduse verdict de „plagiat” in cazul Ponta, acelasi Sorin Campeanu a fost introdus in noua comisie, care a dat verdict de non-plagiat pt. Ponta.
Ulterior, a fost recompensat cu postul de ministru la invatamant.
Rusinos!
nu poți cere să tacă un om care lucrează de decenii în acest domeniu pentru că a trebuit să ”pună batista pe țambal” într-un anumit caz. Fii sigur că plagiatul lui Ponta nu este singular (sau poate cei din opoziție nu sunt capabili nici măcar să plagieze un doctorat?). Lui Ponta, apoi Oprea, li s-au găsit subiecte de scandal pentru a-i scoate din politică, nu au fost nicidecum singurii care au profitat de ceva ce nu li se cuvenea. Ignoră poziția lui Câmpeanu, dar este un om perfect conștient în capitolul doctoratelor.
1. Deci gestul lui Campeanu de acoperire a plagiatului lui Ponta a fost facut din postura „unui om perfect constient in capitolul doctoratelor”.
Nu vi se pare o circumstanta agravanta?
2. In cazurile Ponta/Oprea doctoratul plagiat constituie o hotie inacceptabila la nivel de PM/VicePM.
3. Nulitati de felul acestor indivizi, fara realizari profesionale si cu comportament de derbedei/hoti, nu au ce cauta in posturi de decizie.
In plus, constituie un prost exemplu pt. tinerii care vin din urma.
spuneți că avem o medie mai mică de doctorate decât media europeană, așa că s-au făcut pași înainte pentru a echilibra balanța, nu-i așa ? La noi au existat de zeci de ani ștachete care au fost mereu depășite pe hârtie, niciodată nu am fost interesați de ce înseamnă aceste ștachete. Îmi aduc aminte că primul director pe care l-am avut era bucuros că avea în fabrică foarte mulți ”bacalaureați” (eram în 1988). Acea întreprindere a fost prosperă înainte de 1990, rapid doborâtă de economia d epiață cu care nu putea ține pasul. A reușit construcția unor noi produse, după 1990, dar nu în domeniul electronicii (nu dau nume). Nu a fost vina directorului ci pur și simplu produselor ieftine făcute chiar în URSS. Deci România s-a trezit că are puține doctorate, ne-am întrebat cum ne putem redresa și birocrații au fost puși la treabă. Nimeni nu avea nevoie de acele doctorate, dar ele s-au făcut la normă pentru că statul a dat un bonus de 15 % la salariu, așa că creșterile de mai sus au fost stimulate. Sigur că politicienii s-au înscris și ei pe listă, așa cum alții și-au luat și bacul datorită puterii jobului. Acel doctorat este o odisee respectabilă, dar pentru ce se face ? La fel cum un om trebuei să facă 5 ani de facultate după care predă fizica la clasa a 7-a, deși un elev cu bac ar putea s-o facă, poate, mai bine, așa profesori de liceu s-au pus la treabă să facă doctorate. Apoi cei favorizați de servici și-au tras și ei lucrările necesare. Ce ar fi acum de făcut ? Să le dăm în cap că nu au pus ghilimele ? Un doctorat se face consultând zeci de lucrări, este inevitabil să citezi, dar atunci când copiezi capitole întregi nu mai este normal. Să verifici acum miile de doctorate nu este, practic, posibil.