Numărul studenţilor a scăzut drastic în ultimii ani: de la 907.353 persoane în 2007, totalul s-a prăbuşit la aproape jumătate – 464.592 de studenţi înscrişi în sistemul superior de învăţământ, în 2012.
Evoluţia aceasta ne îndepărtează de ţinta fixată pentru 2020, când ambiţia României este ca 26,7% din populaţia cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani să fie absolventă a unei forme de educaţie terţiară. Situaţia ar putea fi remediată, dar în detrimentul calităţii, prin recentele reglementări ce permit intrarea la facultate înainte de a obţine diploma de bacalaureat.
Uniunea Europeană are targeturi şi pentru indicatorii privind educaţia, în speță învăţământul superior, cu toate formele sale: în anul 2020, 40% din europenii cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani ar trebui să fie absolvenţi de studii superioare. Aceasta, pentru a putea face faţă cererii de pe piaţa muncii, care are nevoie de tot mai multă forţă de muncă înalt calificată, capabilă să lucreze cu tehnologia avansată introdusă pentru creşterea competitivităţii.
Irlanda, cea mai educată ţară UE, avea aproximativ 51,9% din populaţia de 30 – 34 de ani cu studii superioare în 2013, iar ţinta pentru 2020 este de 60% în rândul celor care vor avea atunci aceste vârste.
Luxemburgul, cu o rată de 50,8% în 2013, şi-a fixat un target mai ambiţios – 66% persoane absolvente de facultate în categoria de vârstă a persoanelor ce vor avea între 30 şi 34 de ani.
România: o ţintă modestă şi tot mai greu de atins
România, care a pornit după 1989 de la mai puţin de 200.000 de studenţi la nivel naţional, are ca ţintă un procent aflat cam la jumătatea celui înregistrat deja de Irlanda: 26.7% din cei cu vârste între 30 şi 34 de ani ar trebui să fie în 2020 absolvenţi de studii superioare.
Dacă se păstrează situaţia ultimilor ani, cu puţini absolvenţi de liceu care obţin diploma de bacalaureat, România se va îndepărta însă de acest obiectiv modest.
Reglementarea ce ar putea stopa căderea
Procesul ar putea fi stopat, artificial şi aducând iar în discuţie calitatea reflectată de o licenţă, prin recenta reglementare care le permite celor care au terminat liceul să ia bacalaureatul abia înaintea anului II de facultate.
Prin metodologia-cadru privind organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul institutiilor de învăţământ superior acreditate, universităţile acreditate pot organiza cursuri postliceale, fără ca cei care participă la ele să deţină o diplomă de bacalaureat.
Dacă cel care frecventează colegiul obţine diploma de Bacalaureat înainte de începerea viitorului an universitar, el se poate transfera la facultate, cu recunoaşterea perioadei în care a urmat cursurile colegiului. Adică, devine student în anul 2 al instituţiei universitare care a organizat colegiul.
Măsura salvează facultăţile confruntate cu „deficit” de studenţi (în special universităţile private, unde s-a prăbuşit numărul celor înscrişi), dar convine şi celor care manageriază sistemul de educaţie şi nu au găsit până acum soluţia pentru un învăţământ postuniversitar de calitate şi capabil să livreze cât mai mulţi tineri învăţământului universitar.
De ce scade numărul de studenţi. Reflectă o evoluţie nesănătoasă?
România a pornit în 1990 de la mai puţin de 200.000 de studenţi, în toată ţara, şi a ajuns la numărul maxim în 2007, când erau înscrişi la facultăţile de stat sau private aproximativ 907.000 de tineri.
Din 2007, numărul lor a scăzut accelerat, la numai 464.592 de studenţi, în 2012, adică aproximativ jumătate faţă de anul de vârf.
La o analiză atentă se constată că în această perioadă s-au cumulat mai mulţi factori de excepţie care au dus inevitabil la această reducere a numărului de studenţi.
1. Factorul demografic
Numărul naşterilor s-a prăbuşit după 1990, astfel categoria tinerilor cu vârste între 20 şi 24 de ani, de unde provine majoritatea numărului de studenţi, s-a redus în permanenţă. Din 1990 şi până în 2012, această categorie a pierdut peste 400.000 de persoane, adică o cincime, de la 1.974.066 tineri, până la 1.537.821 tineri.
De aceea, în procente pe categorii de vârstă, rata absolvenţilor a urcat, totuşi, chiar dacă numărul studenţilor, în cifre absolute, a scăzut.
În 2010 au împlinit 20 de ani tinerii născuţi în 1990, şi acesta este anul care marchează scăderea accentuată a numărului de tineri din rândul cărora provin cei mai mulţi studenţi. În 2010, în categoria de vârstă 20 – 24 de ani erau 1.721.709 persoane, în 2011 – 1.644.400, iar în 2012 – 1.537.821 de persoane.
Numărul facultăţilor vs numărul tinerilor
Numărul instituţiilor de învăţământ superior a evoluat invers proporţional faţă de numărul tinerilor. Criza demografică apărută prin scăderea natalităţii nu se reflectă în niciun fel în modul în care s-a dezvoltat sistemul de învăţământ superior. Dimpotrivă, expandarea sistemului s-a făcut ignorându-se complet aceste evoluţii demografice.
În anul 1990, în România existau 186 de facultăţi, în cadrul a 56 de universităţi.
În 2012, sistemul de învăţământ superior era format din peste 100 de universităţi, cu aproximativ 700 de facultăţi, potrivit datelor INS.
2. Decăderea sau intrarea în normalitate a Învăţământului la Distanţă
Cea mai spectaculoasă cădere a numărului de studenţi apare la ID (învăţământ la distanţă) şi survine în 2009, ca efect al unei măsuri administrative.
Această formă de studii a explodat începând cu 2005, în special la universităţile private. În 1999, în România existau sub 10.000 de studenţi la ID, marea lor majoritate, la stat. În 2006, raportul se inversează: din cele 177.204 de persoane înscrise la ID, 99.858 sunt înscrise la universităţi particulare.
Valoarea diplomelor obţinute în facultăţile private este contestată chiar de oficiali din sistemul de educaţie, iar în 2008 izbucneşte scandalul ce are în centru Universitatea „Spiru Haret”.
În iunie 2008, Ministerul Educaţiei refuză să includă în legea universităţilor acreditate toate specializările de la Spiru Haret, iar un an mai târziu, universitatea nu este cuprinsă în Hotărârea cu instituţiile care au aveau dreptul să organizeze examen de admitere pentru licenţă.
Tot în vara lui 2009, Ministerul Educaţiei refuză semnarea a 56.000 de licenţă de la secţiile de ID ale unor universităţi private neacreditate, cele mai multe fiind de la Spiru Haret.
Din păcate, spune fostul ministru Ecaterina Andronescu, cea care a luat decizia de a nu elibera licenţele, neregulile din acest domeniu fuseseră ignorate ani de zile, deşi existau toate pârghiile necesare pentru a opri fenomenul. De aceea, explică Ecaterina Andronescu, sute de mii de tineri cu diplome de acest fel, care urmaseră programe de studii de licenţă ce nu îndeplineau criterii minime de calitate, au intrat pe piaţa muncii în anii anteriori.
În cifre, efectele acestei măsuri care a oprit câteva dintre „fabricile de diplome” universitare arată în felul următor: în anul universitar 2008 – 2009, în România existau 279.172 de sudenţi la ID, din care 214.880 erau înscrişi la facultăţi particulare.
La debutul anului universitar imediat următor, adică în octombrie 2009, nu mai erau înregistraţi decât 20.164 de studenţi la ID, în universităţi particulare. Aproape 200.000 de studenţi fie au abandonat facultatea, fie s-au transferat la zi, la facultăţi acreditate.
3. Camerele de supraveghere la bacalaureat
Al treilea factor inedit care a determinat scăderea abruptă a numărului de studenţi a apărut în 2011, când s-au introdus camerele de supraveghere la bacalaureat.
Cu un an înainte, în 2010, rata de promovabilitate a căzut pentru prima dată în 20 de ani sub plafonul de 70 la sută – 69,30%.
Evoluţia demografică şi promovabilitatea redusă a făcut ca, din 2010, raportul dintre numărul absolvenţilor de liceu şi cel al absolvenţilor de facultate să devină negativ.
Promovabilitatea la sesiune din vară a bacalaureatului din 2011, prima cu camere de supraveghere, a fost de 44, 47%, recordul negativ al României. În cifre absolute, asta a însemnat puţin peste 90.000 de absolvenţi de bacalaureat. În vara respectivă, au absolvit învăţământul superior 133.796 de persoane.
Prin urmare, au ieşit din învăţământul superior un număr de studenţi cu peste 40.000 mai mare decât numărul total al absolvenţilor de bacalaureat din acel an, categorie care oferă, în mod obişnuit, marea majoritatea a studenţilor de anul I.
Urmare firească, mai multe facultăţi nu au reuşit să-şi completeze locurile oferite pentru intrarea în primul an.
