România în Raportul european pentru Cercetare: Prea multă teorie, patente puține și fără aplicabilitate, 15.000 de cercetători plecați. Dar are potențial

Cercetători puțini, un impact economic al inovării redus, prea multe teze de doctorat cu subiecte teoretice și investiții mult prea mici în acest domeniu ce ar putea crește competivitatea firmelor autohtone. Nicio firmă românească de cercetare în top 1000 (o mie) al Uniunii Europene. Așa se vede România în primul Raport pe care Comisia Europeană îl face pe zona de cercetare-dezvoltare-inovare.

Comisia mai face și un desen al trendurilor României pe următorii ani și contabilizează erorile sistemului românesc.

Problemele cercetării din România: De ce au plecat 15.000 de cercetători în străinătate

România nu are doar probleme de finanțare. Potrivit Comisiei, problema începe chiar din universități. După etapa sistemului de învățământ, urmează inadecvarea domeniilor de cercetare la economia reală, o piață a muncii săracă, și o lipsă a investițiilor atât publice cât și private în inovare.

Iată o parte din lista problemelor pe care Comisia Europeană le inventariază pentru cercetarea românească și eficiența acesteia:

Problema sistemului de educație: Universități neperformante și prea multă teorie

• 80% din fondurile pentru cercetare și dezvoltare sunt date prin Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS), adică Ministerul Educației.
• Școala doctorală din România rămâne puternic orientată educațional, cu teze de doctorat ce au cel mai adesea subiecte teoretice.
• Angajările în organizațiile publice de cercetare sunt blocate din 2010, în timp ce sectorul privat și-a redus dramatic numărul de cercetători.
• Transferul de tehnologie și antreprenoriatul sunt activități relativ recente în universități și doar universitățile importante au dezvoltat propriile birouri pentru transferul de tehnologii. Acest transfer tehnologic dinspre universități către firme este relativ redus, fiindcă există o cerere mică a industriei și, pe de altă parte, o ofertă modestă din partea institutelor de învățământ superior.
• Începând cu 1994, universitățile nu au mai primit fonduri instituționale pentru activitatea lor de cercetare. Singura lor sursă de finanțare a rămas cea pe proiect. Modificările făcute în 2011 la Legea Educației și-au propus să reformeze sistemul actual de evaluare a activităților universitare și, prin urmare, să separe universitățile centrate pe cercetare, de cele orientate spre educație și necesități locale. Asta ar fi permis realizarea unei finanțări instituționale pentru universitățile orientate spre cercetare (cu fonduri alocate în funcție de performanțele cercetării).
• Evaluarea universităților s-a încheiat, dar nu s-a schimbat nimic în finanțarea lor, se spune în Raport.
• În termeni de excelență a cercetării, universitățile din România au rezultate slabe în toate topurile internaționale, pe toți indicatorii, iar compoziția celor care predau în aceste instituții este mai puțin internaționalizată decât în celelalte state europene.

 Problema economiei private: Nicio firmă românească în topul 1000 al cercetării-inovării

• Accesul la credite pentru IMM-urile cu activități de cercetare este practic inexistent, pentru că băncile consideră riscantă cercetarea.
• Subfinanțarea sistemului, începând cu 1990, a provocat migrarea creierelor, lăsând țara cu o bază de cercetători cu o vârstă medie ridicată și perspective profesionale limitate.
• Activitatea de brevetare este extrem de redusă și nu indică statistic nicio specializare tehnologică, în mod special.
• România nu are nicio firmă listată în Topul 1.000 al cercetării și dezvoltării. Topul este realizat de Direcția Generală pentru Cercetare și Inovare a Comisiei Europene și cuprinde 1.000 de companii din UE și 1.000 din lume, ordonate în funcție de investițiile făcute în cercetare și dezvoltare.
• Balanța dintre intrări și ieșiri de cercetători este clar dezechilibrată, România fiind una dintre țările cu cele mai ridicate pierderi de personal calificat din domeniul cercetării și dezvoltării. Se estimează că, în prezent, aproximativ 15.000 de cercetători români locuiesc și muncesc în străinătate. De cealaltă parte, în România au intrat foarte puțini cercetători din Europa sau din afara spațiului comunitar.
• Această situație este cauzată de câțiva factori, printre care cererea mică de cercetători pe piață, salariile mici din sistem, neînțelegerea de către guvernanți a rolului jucat de știință (în pofida retoricii guvernamentale), infrastructura inadecvată a cercetării, insuficienta finanțare a unor programe care să crească atractivitatea unei cariere în domeniu și, în ultimii ani, tăierile bugetare produse din cauza crizei economice.

Cercetarea din România în cifrele Comisiei Europene:

• România are 3,8 cercetători la mia de persoane active, în timp ce media europeană este de 10,17 la mie.
• Sistemul de Cercetare și Inovare românesc este unul bazat pe organizațiile publice, cu doar 38,3% din cercetare realizată de sectorul de afaceri, comparativ cu media europeană de 61,5% din totalul cercetărilor.

Cercetarea românească în context: Cercetarea în PIB, Impactul economic al inovării, Țintele și trendul

Comisia Europeană analizează nu doar cheltuielile publice pentru cercetare și procentul lor în PIB (vezi Tabelul 1), ci și eficiența rezultatelor inovării și a investițiilor în cercetare.

Anii de criză au afectat finanțarea cercetării nu doar în România, ci în majoritatea țărilor Uniunii.

Cheltuielile publice pentru cercetare și dezvoltare, măsurate ca parte a cheltuielilor naționale generale, s-au diminuat continuu începând cu 2009, ajungând la 1,47% din PIB în 2011. Acum se află la cea mai scăzută valoare înregistrată din 2002 încoace.

În unele state, banii pentru cercetare s-au redus, deși cheltuielile naționale au crescut.

Cât despre eficiența inovării, aici diferențele dintre state sunt covârșitoare. Aici România nu se află chiar pe ultimele poziții, mai ales în comparație cu alte state est-europene.

În tabelul alăturat (Tabelul 2), indicele impactului economic arată statele europene care mizează pe cercetare, indice calculat pe baza mai multor indicatori: numărul de cercetători, numărul patentelor înregistrate la biroul Patent Cooperation Treaty, produse noi preluate de piață sau cumpărate de firme, exporturile de high-tech și medium-tech în balanța comercială etc .

Cum era de așteptat, Germania se află în fruntea plutonului alături de Elveția, urmate, cum era de așteptat, de statele nordice.

România se află înaintea Poloniei, Greciei și Bulgariei, dar în urma Ungariei, Cehiei și Slovaciei.

Raportul Comisiei Europene mai schițează și țintele și trendurile cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare, în perspectiva anului de referință 2020 (Graficul 3)

În imaginea de mai jos, Intensitatea R&D reprezintă cheltuielile pentru cercetare (private și publice, ale organizațiilor nonprofit, cheltuielile statului pentru educație superioară, alte surse naționale, precum și banii veniți din străinătate). Acest indice a fost realizat cu date din 2009, 2010 și 2011 și se calculează ca procent din PIB.

Problema europeană a cercetării

Europa are mai puțini cercetători angajați în industrie decât toți competitorii săi: doar 45% din cercetătorii UE lucrează în acest sector, comparativ cu 78% din cercetătorii SUA, 74% din cei japonezi și 62% din China.

Asta, în pofida faptului că Europa crește continuu numărul doctorilor în știință – aproximativ 115.000 de europeni au obținut acest titlu numai în anul 2010.