luni

29 iulie, 2024

ue

Se apropie cu pași repezi momentul în care România va prelua Președinția Consiliului UE. În fapt, au mai rămas 15 luni până la 1 ianuarie 2019. AMR : 15 luni. Subiectul, fără a ține prima pagină, nu lasă totuși...
5 octombrie, 2017
Negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier (foto), a declarat marţi, în plenul Parlamentului European, că în negocierile Brexit nu s-au realizat ”progrese suficiente” pentru a permite trecerea la următoarea fază în negocierile cu Marea Britanie cu...
3 octombrie, 2017
Turcia nu mai are nevoie să adere la Uniunea Europeană, dar nu noi vom decide unilateral să părăsim negocierile care oricum trenează, a declarat duminică, în Parlament, președintele Recep Tayyip Erdogan. ”Nu vom fi noi cei care renunțăm....
2 octombrie, 2017
Puncte cheie: Nu mai este nicio îndoială, Spania s-a scufundat brusc într-o criză a statalității de o gravitate fără precedent în istoria ei postbelică și cu prognostic rezervat, în care o majoritate destul de clar exprimată în timp...
2 octombrie, 2017
România se află pe locul 25 între cele 28 de state din UE în ceea ce priveşte speranţa de ani de muncă pe parcursul vieţii pentru persoanele cu vârsta de 15 ani ( persoane active pe piaţa muncii,...
25 septembrie, 2017
Consiliul European a decis luni să închidă procedura de deficit excesiv pentru Grecia, după confirmarea că deficitul se situează sub valoarea de referință de 3% din PIB. ”După mulți ani de dificultăți severe, situația finanțelor Greciei este mult...
25 septembrie, 2017
Suedezii, cu o medie de 41,3 ani de activitate, înregistrează cea mai mai lungă perioadă estimată a fi muncită pe parcursul vieții de cetățenii europeni care aveau 15 ani în 2016. Românii se numără printre cei cu o...
20 septembrie, 2017
Reuniunea de la Tallin din 16-17 septembrie a miniștrilor de finanțe din țările membre ale Uniunii Europene s-a încheiat cu un comunicat  privind realizarea unor progrese pe calea rezolvării problemei impozitării corecte a marilor companii din domeniul informaticii/internet...
20 septembrie, 2017
Comisia Europeană a prezentat marți setul de măsuri pentru consolidare a securității cibernetice în UE – printre acestea figurează înființarea unei Agenții pentru Securitate Cibernetică (care va ajuta statele membre să facă față atacurilor de acest fel), precum...
19 septembrie, 2017
Propunerea-cheie făcută miercuri de președintele Jean Claude Juncker în cadrul discursului său privind Starea Uniunii este cea referitoare la posibila implementare a unui mecanism de asistență pre-aderare, care să fie pus la dispoziția statelor ce doresc să adopte...
14 septembrie, 2017
Proporţia celor care au părăsit timpuriu procesul de şcolarizare a scăzut puternic pe ansamblul Uniuni Europene, de la 17,0% în anul 2002 până la doar 10,7% în anul 2016, a anunţat Eurostat, cu ocazia Zilei Internaţionale a Alfabetizării....
13 septembrie, 2017
Un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale transmite miercuri aprecierea președintelui Iohannis față de modul în care președintele Junker pledează pentru unitatea Europei și salutul șefului statului român pentru propunerea ca Sibiul să fie gazda unui summit european....
13 septembrie, 2017
La șase luni de la debutul dezbaterilor asupra Cartei Albe a Europei, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a avansat, în discursul rostit miercuri în plenul Parlamentului European, un al șaselea scenariu privind viitorul Uniunii: un scenariu care...
13 septembrie, 2017
Franţa, Germania, Austria, Danemarca şi Norvegia, toate state membre al spaţiului Schengen, cer flexibilizarea regulilor privind reintroducerea controalelor la frontierele interne ale zonei de liberă-circulaţie, atunci când sunt justificate de ameninţări de securitate, arată un document intern obţinut...
13 septembrie, 2017
Bugetul alocat de UE pentru Politica Regională se va diminua cu aproximativ cu aproximativ 10 – 12%, după ieșirea Marii Britanii din Uniune, a declarat comisarul european responsabil de acest domeniu, Corin Crețu. Acest minus va trebui acoperit...
8 septembrie, 2017
Comisia Europeană analizează în prezent proiectele privind Legile Justiției și va formula un punct de vedere în acest sens, însă ar vrea un dialog mai strâns, a declarat joi, comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu. „Acum, Comisia...
8 septembrie, 2017
E (aproape) incredibil cât de puțin apare pe agenda publică: în spatele temelor stupide și al mizelor mărunte care umplu zilele, se elaborează planul unei noi Uniuni Europene, din care suntem parte și la care va trebui să ne...
7 septembrie, 2017
Majoritatea cetățenilor UE nu este mulțumită de direcția în care se îndreaptă Uniunea Europeană, dar vor în continuare să rămână în interiorul blocului comunitar, arată un studiu publicat miercuri. Potrivit cercetării realizate de Bertelsmann Stiftung, 66% dintre cetățenii europeni...
6 septembrie, 2017
Puncte cheie: Coreea de Nord, Rusia, Siria, Iran sunt cele mai importante şi mai fierbinţi teme ale politicii externe americane, unele preluate, fireşte, de la vechea administraţie, altele cu escaladări recente, până la nivel de criză. Incompatibilitatea viziunilor...
6 septembrie, 2017
Guvernul maghiar cere UE să plătească jumătate  din cele 800 de milioane de euro cheltuite de acest stat pentru construirea gardurilor de la frontiera din sud pentru în scopul blocării valurilor de imigranți sosite din Croația și Serbia....
1 septembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: