miercuri

17 iulie, 2024

Postare pe Twitter X

Carfil SA, subsidiară a companiei naționale Romarm SA, va semna un acord strategic de cooperare industrială cu producătorul american de drone militare și civile Periscope Aviation. Evenimentul va avea loc în cadrul expoziției Black Sea Defense and Aerospace...
18 mai, 2024
Şefa statului Republicii Moldova Maia Sandu a primit, sâmbătă la Leipzig, premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, oferit sub patronajul preşedintelui Germaniei Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoţit de 25.000 de euro, sumă pe care preşedinta Maia Sandu o...
18 mai, 2024
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de...
18 mai, 2024
Polonia va investi peste 2 miliarde de euro în securizarea şi întărirea frontierei sale estice, care este de asemenea frontiera Uniunii Europene în faţa unor potenţiali duşmani, a declarat sâmbătă prim-ministrul Donald Tusk, potrivit Agerpres. Polonia, al cărei...
18 mai, 2024
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe. Potrivit News.ro, opt membri ai echipajului au fost salvaţi, trei fiind daţi dispăruţi. Mai multe nave desfăşoară acţiuni de...
18 mai, 2024
Tentativa de asasinat de miercuri de la Handlová, un oraș la aproximativ 180 km de capitală, pe care autoritățile au pus-o pe seama unui lup singuratic, a scos în lumină ceea ce mulți spun că este o criză...
18 mai, 2024
Franța a invitat oficiali din Rusia să participe la cea de-a 80-a comemorare a debarcării din Normandia, din Ziua Z. Decizia, scrie Politico, a provocat tensiuni în relația cu națiunile aliate. Este a doua mișcare controversată a Franței...
18 mai, 2024
Rusia şi China ar urma să semneze „în viitorul apropiat” un contract privind gazoductul Power of Siberia 2, care va transporta gaze ruseşti către China, a informat vicepremierul rus Alexander Novak, anunță Reuters. De ani de zile, Rusia...
17 mai, 2024
Premierul slovac Robert Fico, rănit grav prin împuşcare miercuri, a fost ”operat din nou” şi se află în continuare în stare gravă, anunţă vineri ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak, potrivit News.ro. El a fost supus unei operaţii...
17 mai, 2024
Numărul conexiunilor 5G în România s-a triplat în ultimul an, până la 2,3 milioane sau 11%, rezultatul fiind considerat nesatisfăcător din cauza acestei ponderi mici, a declarat vineri Valeriu Zgonea, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în...
17 mai, 2024
Rata anuală a inflaţiei în UE a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, iar România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din Uniune, conform datelor publicate vineri de Eurostat. În...
17 mai, 2024
Forțele ruse au avansat 10 km în regiunea ucraineană Harkov în timp ce trei regiuni din Rusia și Crimeea anexată au fost atacate de ucraineni de peste 100 de drone, scrie The Telegraph. „Astăzi, forțele noastre de apărare...
17 mai, 2024
”Prognoza Comisiei privind deficitul nu este foarte optimistă”, a transmis ministrul Finanțelor, Marcel Boloş, Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, după discuția pe care a avut-o cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, în marja reuniunii Ecofin. „Sigur că prognoza...
17 mai, 2024
Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 1,4%, în primul trimestru al acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, datorită avansului înregistrat în industria bunurilor de capital (+7,5%). În luna...
17 mai, 2024
Miniştrii de externe din 13 ţări au avertizat Israelul, într-o scrisoare, împotriva unei vaste ofensive militare în oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, informează Agerpres, citând presa germană. Publicaţia germană Süddeutsche Zeitung scrie în ediţia sa de vineri...
17 mai, 2024
Guvernul a aprobat în ultima sa ședință, joi, o Hotărâre de Guvern prin care a crescut valoarea Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” de la 68 miliarde euro la 75 miliarde euro. Această valoare...
17 mai, 2024
Unele cafenele au interzis complet utilizarea laptopurilor, în timp ce altele percep o taxă orară pentru privilegiul de a le folosi, relatează Euronews, care enumeră mai multe măsuri luate recent în Europa împotriva nomazilor digitali. Unul dintre avantajele...
17 mai, 2024
Ministrul Cercetării a anunţat, vineri, lansarea platformei #nofake prin care poate fi raportat conţinutul inadecvat de pe reţele de socializare – falsuri digitale, conţinut denigrator, dezinformări şi manipulări. Platforma poate fi accesată pe site-ul Ministerului Cercetării, Inovării şi...
17 mai, 2024
Parlamentul din Republica Moldova a aprobat joi organizarea unui referendum în octombrie privind aderarea la Uniunea Europeană, piatra de temelie a politicilor președintelui Maia Sandu, simultan cu alegerile prezidențiale. Data propusă – 20 octombrie – pentru referendum a...
17 mai, 2024
Comisia Europeană a anunţat joi că a deschis o investigaţie asupra companiei Meta în legătură cu modul în care este asigurată protecţia minorilor pe platformele Facebook şi Instagram. „Nu suntem convinşi că Meta a făcut suficient pentru a...
17 mai, 2024

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: