rezolutie

Rusia s-a opus prin veto unui proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate al ONU care ar fi permis creearea unui tribunal internaţional de anchetă pentru judecarea suspecţilor de doborârea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, anul trecut,...
30 iulie, 2015
Parlamentul European a aprobat miercuri o rezoluţie prin care îşi exprimă sprijinul de „principiu” pentru recunoaşterea statului palestinian, dar fără a cere statelor membre UE să facă acest lucru, aşa cum doreau mai multe grupuri politice. La această...
17 decembrie, 2014
Republica Moldova va participa, în premieră, la un summit NATO, fiind invitată să se alăture reuniunii Organizației Tratatului Atlanticului de Nord ce se va desfășura la începutul lunii septembrie în Marea Britanie. Anunţul, potrivit Agerpres, a fost făcut...
30 iulie, 2014
Rusia trebuie să își retragă imediat toate forțele militare de pe teritoriul ucrainean, se spune într-o rezoluţie votată joi de plenul Parlamentului European. De asemenea, parlamentarii europeni condamnă ferm “actul de agresiune pe care îl reprezintă invadarea Crimeii”...
13 martie, 2014
Parlamentul European solicită Comisiei Europene, printr-o rezoluţie votată joi, să creeze un mecanism prin care statele UE care încalcă valorile statului de drept să fie sancţionate, inclusiv prin îngheţarea fondurilor europene. Rezoluţia a fost adoptată cu 312 de...
27 februarie, 2014
Parlamentul European respinge total, printr-o rezoluție adoptată joi, propunerile unor state membre de a plafona numărul migranților sau de a limita în alt fel dreptul la liberă circulație în Uniune, și le sfătuiește să folosească fondurile europene disponibile...
16 ianuarie, 2014
Prin Rezoluţia din 8 octombrie, referitoare la constrângerile bugetare cu care se confruntă autoritățile regionale și locale în materie de cheltuieli din fondurile structurale, Parlamentul European cere Comisiei să simplifice normele și un nivel mai ridicat de flexibilitate...
10 octombrie, 2013
Cei 15 membri ai Consiliul de Securitate al ONU au votat în unanimitate, vineri seara, o rezoluţie prin care ordonă Siriei distrugerea întregului arsenal de arme chimice, pînă la jumătatea anului 2014, transmite BBC. Este prima rezoluţie ONU...
28 septembrie, 2013
Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, consideră să autoritățile în domeniu trebuie să treacă la o abordare proactivă pentru diminuarea riscului de formare a baloanelor speculative. ”Se impune o abordare proactivă pentru diminuarea riscului de formare a baloanelor speculative”, scrie...
25 iulie, 2013
Sucursala din România a Bank of Cyprus și-a suspendat operațiunile bancare începând de luni, timp de o săptămână, în urma unei decizii a Băncii Centrale a Cirpului. Potrivit unui comunicat de presă emis de Bank of Cyprus procedura...
1 aprilie, 2013
Liderii Uniunii Social-Liberale, reuniţi sâmbătă la Murighiol, au adoptat o rezoluţie în care se autodenunţă cu toţii ca fiind implicaţi în campania de la referendum şi se declară solidari cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea (foto), şi...
15 septembrie, 2012
Parlamentul European a adoptat, marţi, o rezoluţie prin care cere mai multor state membre, dar în particular Lituaniei, Poloniei şi României să deschidă sau să reia investigaţii independente privind existenţa în prima parte a deceniului trecut pe teritoriul...
11 septembrie, 2012
Parlamentul European a adoptat , în plen, cu 533 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 11 abţineri , o rezoluţie prin care europarlamentarii susţin crearea Mecanismului Anticorupţie la nivelul Uniunii Europene şi cer Comisiei şi Consiliului câteva măsuri...
15 septembrie, 2011
Monica Macovei, europarlamentar si vicepresedinte al PDL se pronunta „impotriva falselor argumente pentru o nenorocire care s-ar aduce mediului prin folosirea cianurilor la Rosia Montana” – potrivit sitelului romaniacurata.ro. Descarcarea de sarcina arheologica, spune Monica Macovei, este un...
1 august, 2011
Regimul Muammar Gaddafi va pune capăt tuturor operaţiunilor militare şi va proteja vieţile străinilor şi bunurile acestora, în urma rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU, a anunţat, vineri, ministrul libian de externe, Moussa Koussa. ”Libia a decis aplicarea...
18 martie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: