miercuri

24 aprilie, 2024

15 septembrie, 2011

Parlamentul European a adoptat , în plen, cu 533 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 11 abţineri , o rezoluţie prin care europarlamentarii susţin crearea Mecanismului Anticorupţie la nivelul Uniunii Europene şi cer Comisiei şi Consiliului câteva măsuri care să facă acest mecanism funcţional. Motiunea a fost initiata de europarlamentarul roman Monica Macovei.

„Lipsa de voinţă politică din statele membre ale UE este motivul pentru care, până acum, nu au fost aplicate norme minime nici privind definiţia corupţiei, nici în legătură cu sancţiunile aplicabile” – şi-a explicat Monica Macovei iniţiativa.

‘Unele state membre au avut şi au voinţă politică, altele nu. De asemenea, lipsa de transparenţă a instituţiilor financiare din statele membre a contribuit şi ea la lipsa sau neaplicarea acestor norme minime. Voinţa politică aduce cu ea responsabilitate, iar această voinţă a fost arătată astăzi de Parlamentul European prin rezoluţia adoptată”, a spus eurodeputata democrat-liberală.


 

Rezoluţia PE solicită statelor membre un angajament politic clar pentru punerea în practică a acestor norme. Pierderile provocate de corupţie se ridică la 120 miliarde de euro pe an, o sumă similară cu bugetul anual UE.

 

Parlamentul European solicită Comisiei Europene să facă din lupta împotriva corupţiei o prioritate şi să emită rapoarte anticorupţie intermediare până la sfârşitul anului 2012, adică mai devreme decât propunerea iniţială a Comisiei Europene – anul 2013. Legat de acest aspect, Monica Macovei s-a declarat ”parţial mulţumită” de răspunsurile date de comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, în dezbaterea de miercuri seară din plenul PE. ”Eu şi alţi colegi din alte grupuri politice şi ţări am insistat pentru rapoarte mai rapide, pe anumite domenii – achiziţii publice, confiscarea averilor ilegale, recuperarea banilor obţinuţi prin fraude şi corupţie – şi ca atare personal voi continua acest demers, pentru că în primul rând corupţia este legată de criza economică şi financiară şi de pachetele acestea de asistenţă financiară unele deja decise, iar altele în curs de discutare, pentru unele state membre UE. Cetăţenii europeni, atât cei români, cât şi din celelalte ţări membre UE, ce respectă legea trebuie să fie siguri că banii lor nu se scurg în corupţie şi fraudă. Problema este cu atât mai urgentă acum, când discutăm despre aceste pachete de asistenţă financiară şi din acest motiv voi insista să avem monitorizări pe diverse domenii, din care primul este cel al achiziţiilor publice”, a adăugat Macovei, într-o declaraţie acordată Agerpres.


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: