vineri

26 aprilie, 2024

13 martie, 2014

Rusia trebuie să își retragă imediat toate forțele militare de pe teritoriul ucrainean, se spune într-o rezoluţie votată joi de plenul Parlamentului European.

De asemenea, parlamentarii europeni condamnă ferm “actul de agresiune pe care îl reprezintă invadarea Crimeii” de către Rusia. Actul încalcă legile internaţionale, se mai spune în rezoluţie, document ce mai spune că organizarea referendumului pentru aderarea Crimeii la Rusia este ilegală şi atenţionează că acţiunile Moscovei reprezintă o ameninţare la adresa Uniunii Europene.

Rusia a încălcat clar legislaţia internaţională, conform Cartei ONU, Actul Final al Helsinki privind OSCE, Memorandumului de la Budapesta din 1994 și altor convenții, “amenințând securitatea UE”, se mai arată în textul rezoluţiei.

Referendumul din Crimeea este ilegal


Potrivit Constituţiei Crimeii, Republica Autonomă poate organiza referendumuri doar pe teme de interes local, şi nicidecum pentru modificarea granițelor recunoscute internațional.

Acuzaţiile Rusiei sunt nefondate

Textul respinge obiectivul declarat de Rusia, considerând drept complet nefondat motivul protejării vorbitorilor de limbă rusă din Crimeea, având în vedere că “nu există nicio discriminare” la adresa grupului respectiv.

De asemenea, condamnă ferm propaganda rusă care-i “defăimează pe protestatarii împotriva politicii lui Ianukovici, numindu-i fasciști”.

Protecţia minorităţilor

Parlamentarii eiropeni solicită Guvernului ucrainean să protejeze drepturile minorităților naționale, inclusiv pe cele ale ucrainenilor care vorbesc limba rusă și cer un nou regim privind limbile, care să ofere sprijin tuturor limbilor minoritare. În acest sens, deputații salută decizia președintelui ucrainean interimar de a respinge o lege care ar fi afectat dreptul de a utiliza limbi minoritare în Ucraina, printre care și cea română.

De asemenea, rezoluţia spune:


PE subliniază necesitatea ca UE și statele membre să se adreseze Rusiei cu o singură voce și să sprijine dreptul unei Ucraine unite de a-și decide liber viitorul.

Eurodeputații salută decizia Consiliului European din 6 martie de a suspenda negocierile privind liberalizarea vizelor și acordul de parteneriat cu Rusia și afirmă că, în cazul în care Rusia va anexa Crimeea, UE va trebui să impună rapid un embargo asupra armelor și tehnologiei cu dublă utilizare, restricții privind vizele, înghețarea bunurilor și măsuri împotriva companiilor rusești, mai ales din sectorul energetic, conform legislației UE.

De asemenea, membrii PE salută decizia UE de a oferi Ucrainei un pachet de ajutor de 11 miliarde de euro și de a semna capitolele politice ale Acordului de Asociere, implementând imediat unele reduceri ale tarifelor vamale pentru importurile UE de bunuri din Ucraina.

În același timp, ei cer accelerarea liberalizării vizelor cu Ucraina, precum și introducerea “unor proceduri temporare, foarte simple și ieftine de obținere a vizelor la nivelul UE și al statelor membre” pentru cetățenii ucraineni.

Nu în ultimul rând, rezoluția specifică faptul că orice cooperare parlamentară între PE și Duma de stat rusă și, respectiv, Consiliul Federal “nu mai poate avea loc în parametrii obișnuiți”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: