Dacian Cioloș a fost ales lider al Renew Europe, al treilea grup din Parlamentul European
Dacian Cioloş este primul preşedinte român al unui grup din Parlamentul European, după ce miercuri a fost votat lider al Renew Europe, al treilea grup

Guvernul aprobă în ședința de luni un proiect de OUG care modifică legea alegerilor locale, schimbând modul de alegere al președinților de consilii județene după
Decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea dictată luni de către ÎCCJ produce două consecințe imediate: atât Camera Deputaților cât și PSD trebuie să își
Monica Gubernat (foto) a fost votată de membrii Consiliului Național Audiovizual (CNA) pentru președinția acestei instituții, potrivit Paginademedia.ro. Conform legii, propunerea pleacă spre Parlament, care
Constantin-Florin Mitulețu-Buică (foto), propunerea PSD, este noul președinte al Autorității Electorale Permanente. El a obținut miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, 252 de voturi pentru și 127
Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretele de numire în funcții de conducere din parchete. Sunt propuneri ale ministrului Justiției, Tudorel Toader, respinse de șeful
PSD pregătește o orodnanță de urgență care îl va obliga pe președintele României să semneze decretele de revocare a miniștrilor în termen de cinci zile,
Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut public președintelui Klaus Iohannis să numească pe noii miniștri ai Dezvoltării și Transporturilor, Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici. „Constatăm mentinerea
Judecătoarea Lia Savonea, (foto), despre care mai multe publicații susțin că este o apropiată a PSD, a fost a fost aleasă pentru funcția de președinte al
Angela Merkel va fi înlocuită la conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) de o femeie – Annegret Kramp-Karrenbauer, care l-a învins pe Friedrich Merz în turul al doilea
George H.W. Bush, cel de al 41-lea președinte al Statelor Unite, care a ocupat funcția între 1989 și 1993, a murit sâmbătă la vârsta de
Sud-coreeanul Kim Jong Yang (foto) a fost ales miercuri în funcţia de preşedinte al Agenţiei Internaţionale de Poliţie Interpol, a anunţat pe Twitter organismul internaţional,
Candidatul de extremă dreapta Jair Bolsonaro este viitorul preşedinte al Braziliei, după ce a câștigat alegerile de duminică cu 55,15% din voturi. Imediat după anunţarea
PNL, PMP, USR și deputații neafiliați din grupul condus de Victor Ponta au depus miercuri un proiect pentru schimbarea Regulamentului Camerei. Conform propunerii, o solicitare
Cancelarul Angela Merkel doreşte ca un german să fie următorul preşedinte al Comisiei Europene anul viitor, renunţând pentru aceasta la pretenţiile asupra Băncii Centrale Europene
Parlamentul Republicii Cuba a votat joi ca Miguel Diaz Canel să preia președinția republicii de la Raul Castro. Anunțul a fost făcut joi de către
Istoricul Ioan-Aurel Pop (63 ani), rector al Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a fost ales joi președinte al Academiei Române. El a fost propus candidat de secția
Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii l-a votat, luni, ca președinte al acestui organism, pe Constantin Buchet, cel propus la CNSAS de
Iulian Cliseru, vicepreședinte al Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, a fost promovat de premierul Viorica Dăncilă pe postul de
Atribuţiile preşedintelui ar fi golite de conţinut dacă nu ar putea refuza numirea unui magistrat, însă eliminarea acestui drept nu încalcă legea fundamentală, se arată