Sud-coreeanul Kim Jong Yang (foto) a fost ales miercuri în funcţia de preşedinte al Agenţiei Internaţionale de Poliţie Interpol, a anunţat pe Twitter organismul internaţional, portivit Reuters.
Kim Jong Yang, care a asigurat funcţia de preşedinte interimar după reținerea în China a fostului președinte al organizației, a fost ales pentru un mandat de doi ani în cadrul congresului anual Interpol care a avut loc în Dubai.
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat marţi că îl susţine pe Kim Jong Yang, un ofiţer de poliţie din Coreea de Sud. Anunțul de susținere a apărut imediat după ce Rusia a demarat o acțiune puternică de lobby pentru alegerea unui ofițer rus în fruntea organizației internaționale de poliție.
„Îl susţinem în mod ferm pe Kim Jong Yang, care serveşte drept preşedinte interima. Încurajăm toate naţiunile şi organizaţiile care fac parte din Interpol şi respectă statul de drept să aleagă un lider cu credibilitate şi integritate, noi credem că domnul Kim este acela”, a anunțat marți Secretarul de stat Pompeo.
Președinte al organizației a fost, până în octombrie, chinezul Meng Hongwei, dat dispărut inițial de familie. China a anunțat rapid că Meng Hongwei este investigat în țară, punând astfel capăt speculațiilor legate de soarta oficialului.
Potrivit unui anunt publicat de Comitetul Național de Supervizare, instituția chineză anticorupție, Meng este suspect de încălcarea legilor, fiind cercetat sub supraveghere, adică în detenție.
Meng Hongwei era și ministru adjunct al Securității în China, fiind ales președinte Interpol în 2016, mandatul său urma să se încheie în 2020.