vineri

19 aprilie, 2024

ppe

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat într-un interviu acordat Le Monde, că premierul ungar Viktor Orban „nu-şi mai are de mult timp locul în Partidul Popular European (PPE)”. „Respect omul, dar văd multe incompatibilităţi între cuvintele sale...
13 octombrie, 2018
Guvernul premierului Viktor Orbán a demarat o campanie media împotriva rezoluției adoptate în Parlamentul European cu privire la îngrijorările pe care le provoacă starea sistemului judiciar și respectarea domniei legii în Ungaria. Prima producție a acestei campanii a...
20 septembrie, 2018
Pentru cel mai mare grup politic al UE a sosit momentul adevărului – Parlamentul European votează miercuri dacă să solicite Consiliului UE declanșarea procedurilor din Articolul 7 împotriva Ungariei, decizie politică ce ar putea fi urmată de una...
9 septembrie, 2018
Europarlamentarul german Reinhard Bütikofer (foto), lider al grupului Verzilor din Parlamentul European, a declarat, luni, aflat într-o vizită în România, că o parte dintre prevederile pachetului legislativ de reformă a justiției „par să fie croite” pentru a anula...
3 septembrie, 2018
Manfred Weber a primit susținerea cancelarului german Angela Merkelde a candida din partea PPE la președinția Comisiei Europene, care se va forma după alegerile europarlamentare din mai 2019, anunță Politico, care citează surse din rândul conservatorilor germani. Manfred...
31 august, 2018
Partidul Popular European (PPE) este revoltat de decizia de invalidare a mandatului primarului ales în mod democratic la Chișinău, Andrei Năstase. În urma anunțului Judecătoriei Chișinău, Președintele PPE, Joseph Daul, a făcut următoarea declarație: “Sunt consternat de erodarea...
20 iunie, 2018
Joseph Daul (foto), preşedinte al celei mai mari familii politice europene, Partidului Popular European, afirmă joi că, având în vedere votul din Parlamentul României pentru modificarea legilor justiţiei, este o zi tristă pentru România, iar independenţa justiţiei din...
21 decembrie, 2017
Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate, ambele din Republica Moldova, au fost admise în Partidul Popular European, în calitate de membri observatori. Decizia a fost luată marți, în cadrul Adunării Politice a PPE desfășurată la...
5 decembrie, 2017
Președintele Partidul Popular European, Joseph Daul, a denunțat joi schimbarea sistemului electoral din Republica Moldova, cerând Comisiei Europene să oprească orice finanțare acordată acestui stat și să reevalueze Acordul de asociere UE-Republica Moldova. Parlamentul Republicii Moldova a votat...
20 iulie, 2017
Dezbaterea legată de legislația prin care Ungaria urmărește închiderea Universității înființate de George Soros la Budapesta a generat un război fratricid în Parlamentul European. Delegația ungară membră a grupului politic PPE a răspuns miercuri criticilor formulate la adresa...
6 aprilie, 2017
Influența crescută pe care Moscova și Ankara o exercită în Balcanii de Vest provoacă îngrijorarea formațiunilor politice de centru-dreapta, care solicită susținerea statelor din regiune care manifestă ambiții europene. Potrivit Euractiv, una dintre rezoluțiile adoptate la Congresul PPE...
3 aprilie, 2017
Partidul Popular European a adoptat miercuri, în prima zi a Congresului din Malta, o rezoluție în care afirmă că scandalurile de corupție care implică persoane din partidele afiliate PPE din diverse țări europene nu vor mai fi tolerate....
30 martie, 2017
Grupul PPE din Parlamentul European a anunţat luni că l-a exclus pe Jacek Saryusz-Wolski, pentru că a acceptat nominalizarea partidului de guvernare din Polonia, PiS, pentru a candida la preşedinţia Consiliului European împotriva lui Donald Tusk, a anunţat...
6 martie, 2017
Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, i-a cerut la sfârșitul săptămânii trecute fostului premier al Republicii Moldova, Iurie Leancă, să se retragă din cursa prezidențială, pentru a spori șansele ”candidatului comun de centru-dreapta” Maia Sandu. Potrivit Europa...
17 octombrie, 2016
Președintele Klaus Iohannis participă marți și miercuri la primul Consiliul European de după votarea ieșirii din UE a Marii Britanii, unde „se va pronunţa pentru necesitatea regândirii proiectului european”. Comunicatul Adminsitrației Prezidențiale privind poziția pe care o avea...
27 iunie, 2016
Suedezul Tobias Billstrom şi românca Anca Boagiu sunt cei doi politicieni care au pierdut alegerile pentru poziţia de vicepreşedinte al Partidului Popular European. În cea de-a doua zi a Congresului PPE organizat la Madrid au fost aleşi cei...
23 octombrie, 2015
Joseph Daul a fost reales miercuri pentru un mandat de trei ani la conducerea Partidului Popular European, de către delegații prezenți la Congresul PPE de la Madrid, anunţă un comunicat al formaţiunii. Joseph Daul  a fost votat de...
22 octombrie, 2015
Partidul Popular European a publicat luni pe site-ul formaţiunii lista celor care şi-au depus candidatura pentru un post de conducere al PPE. Pe lista candidaturilor pentru un post de vicepreşedinte se află Anca Boagiu (PNL). La Congresul PPE...
19 octombrie, 2015
Joseph Daul, preşedintele Partidului Popularilor Europeni, spune, într-un interviu pentru cursdeguvernare.ro,  că România are nevoie, pentru a rămâne credibilă în Europa, de continuarea eforturilor de întărire a statului de drept şi de o economie funcţională de piaţă. Oportunităţile...
17 noiembrie, 2014
Idei şi puncte cheie: Uniunea Europeană a intrat în epoca Juncker, cu speranţa salvării proiectului politic integraţionist, născut acum 65 de ani din cenuşa războiului, şi totodată cu frustrarea vizibilă produsă de scăderea nivelului de viaţă în majoritatea...
2 iulie, 2014

Lista candidaturilor pentru şefia PPE

Partidul Popular European a publicat luni pe site-ul formaţiunii lista celor care şi-au depus candidatura pentru un post de conducere al PPE. Pe lista candidaturilor

Lista candidaturilor pentru şefia PPE

Partidul Popular European a publicat luni pe site-ul formaţiunii lista celor care şi-au depus candidatura pentru un post de conducere al PPE. Pe lista candidaturilor

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: