luni

22 iulie, 2024

newsmain

Decizia ANRE de a alimenta, în 2014, populaţia doar cu energie hidro şi nucleară va cauza Hidrolectrica pierderi de 30 de milioane de euro, întrucât compania va vinde sub costul de producţie, a declarat Remus Borza, fost preşedinte...
23 decembrie, 2013
Comisia Europeană a aprobat realocarea a 240 milioane de euro către Programul Operaţional Regional, bani care vor fi folosiți pentru construcția de școli, drumuri și spitale. Suma menţionată este realocată de la Programul Operaţional Sectorial Transport (POS Transport)...
21 decembrie, 2013
Pentru prima dată în ultimii 5 ani, liderii UE au dedicat un summit al Consiliului European discutării temei apărării europene, temă care a fost neglijată în perioada crizei economice. Rezultatul a fost departe de așteptările unora dintre membri,...
20 decembrie, 2013
Stenogramele din referatul prin care se solicită arestarea deputatului PC Gheorghe Coman arată cum parlamentarul oferea sprijin politic pentru ocuparea unor funcții publice, în schimbul unor sume sau produse (alimente și băuturi) care să fie folosite la organizarea...
20 decembrie, 2013
Declarația președintelui Traian Băsescu referitoare la convingerea sa că unirea se va face a creat ”probleme cruciale” Republicii Moldova, a declarat premierul Iurie Leancă într-o emisiune televizată citată de unimedia.info. „Declarația domnului Băsescu nu ne ajută, ci ne...
20 decembrie, 2013
Retrogradarea cu o treaptă a ratingului de credit pe termen lung al Uniunii Europene (UE), de la nivelul de top AAA, la AA+, este incorectă, a declarat vineri comisarul pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn. Comisarul european...
20 decembrie, 2013
Plenul Parlamentul a votat-o vineri pe Ecaterina Gica Teodorescu, adjunct al Avocatului Poporului, pe postul de șef interimar al acestei instituții. Ea a obținut 361 de voturi ”pentru” și va ocupa această poziție până în luna februarie, când...
20 decembrie, 2013
Preţul aurului a închis joi la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, de 1.193,6 dolari pe uncie, după ce Rezerva Federală a Statelor Unite a anunţat reducerea programului de achiziţii de obligaţiuni cu 10 miliarde de...
20 decembrie, 2013
Mihail Hodorkovski, fostul patron al odinioară înfloritorului grup petrolier Iukos, unul dintre oligarhii şi miliardarii cei mai influenţi din Rusia, devenit cel mai cunoscut deţinut din ţară după ce l-a înfruntat pe Vladimir Putin, a fost eliberat vineri,...
20 decembrie, 2013
Stelian Tănase a devenit director general al TVR, în urma votului de vineri al plenului Parlamentului. Au votat în favoarea sa 405 parlamentari și doi aleși au fost împotrivă. Cvorumul, din cauza căruia nu a fost numit Rareș...
20 decembrie, 2013
Uniunea Europeană a pierdut vineri o treaptă în ratingul de credit pe termen lung acordat de Standard & Poor’s (S&P), coborând de la AAA, la AA+, din cauza slăbirii coeziunii blocului comunitar și deteriorării profilului său financiar, scrie...
20 decembrie, 2013
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, anunță o investiţie internațională evaluată la un miliard de euro, care urmează să se deruleze pe o perioadă de 15-20 de ani la Mioveni şi care vizează cercetările pentru construcţia unui tip...
19 decembrie, 2013
Miniştrii de Finanţe din zona euro au reuşit să ajungă la un acord referitor la falimentul băncilor din regiune, anunţă BBC. Potrivit acordului, se va crea un fond de 55 de miliarde de euro, finanţat de industria bancară,...
19 decembrie, 2013
CNADNR a selectat consorţiul Vinci (Franţa) – Strabag (Austria) – Aktor (Grecia) pentru construcţia în concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic – Braşov, cu o lungime de 58 de kilometri, potrivit MEDIAFAX. Asocierea Vinci şi Aktor şi-a adjudecat...
19 decembrie, 2013
Update: Deputatul PC Gheorghe Coman a fost prins, joi după-amiază, în judeţul Prahova, şi va fi dus pentru a fi audiat la DNA Ploieşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Deputatul a refuzat inițial să-i însoțească pe polițiștii care...
19 decembrie, 2013
Stelian Tănase a fost propus oficial, joi după amiază, drept candidatul PNL la șefia TVR. Noua propunere pentru această poziţie vine după ce plenul Parlamentului nu l-a putut valida pe Rareş Bogdan în poziţia de şef interimar al...
19 decembrie, 2013
Crișu Anastasiu și-a dat demisia din funcția de Avocat al Poporului, din motive personale, a anunțat joi Crin Antonescu, președintele PNL, partid care l-a nominalizat pe acesta. Anastasiu Crișu a fost votat pe 22 ianuarie 2013, de plenul...
19 decembrie, 2013
Salariații din energie, chiar dacă lucrează la firme private de profil, vor primi, prin asociațiile pe care le constitue, 10% din acțiunile companiile la care lucrează, acțiuni deținute acum de stat  în pachete minoritare. Potrivit unui proiect de...
19 decembrie, 2013
Comisia Europeană intenționează să verifice legalitatea măsurilor adoptate de Guvernul britanic pentru limitarea accesului imigranţilor din spaţiul UE la beneficii sociale. Guvernul britanic a trimis Parlamentului un proiect de lege care limitează accesul imigranţilor veniţi din state membre...
19 decembrie, 2013
Guvernul a aprobat hotărârea prin care sunt acordate companiilor petroliere facilităţi la cota de biocarburant, calitatea benzinei şi emisiile de gaz, potrivit unor surse guvernamentale citate de  MEDIAFAX. Noul act normativ oficializează oferta făcută de Victor Ponta petroliștilor...
18 decembrie, 2013

Avocatul Poporului și-a dat demisia

Crișu Anastasiu și-a dat demisia din funcția de Avocat al Poporului, din motive personale, a anunțat joi Crin Antonescu, președintele PNL, partid care l-a nominalizat

Avocatul Poporului și-a dat demisia

Crișu Anastasiu și-a dat demisia din funcția de Avocat al Poporului, din motive personale, a anunțat joi Crin Antonescu, președintele PNL, partid care l-a nominalizat

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: