20 decembrie, 2013

Stelian Tănase a devenit director general al TVR, în urma votului de vineri al plenului Parlamentului.

Au votat în favoarea sa 405 parlamentari și doi aleși au fost împotrivă.

Cvorumul, din cauza căruia nu a fost numit Rareș Bogdan, marți, a fost depășit cu mult – au fost prezenți și au votat 407 parlamentari, în condițiile în care numărul necesar era de 291 de aleși.


Stelian Tănase este a doua propunere făcută de PNL pentru această funcţie, după ce Rareș Bogdan, realizator de emisiuni la Realitatea TV, nu a reușit să obțină marți numărul necesar de voturi pentru a fi numit pe post, din cauza tensiunilor din coaliția de guvernare.

Rareș Bogdan a refuzat o nouă nominalizare și, în aceste condiții, liberalii l-au propus pe Stelian Tănase.

Restructurări rapide și chirurgicale la TVR

Înțelegerea dintre PNL și Stelian Tănase afost ca politologul să fie susținut și pentru ocuparea postului de președinte director general plin al TVR.

În timpul audierii în comisii, Stelian Tănase a spus că va face restructurări rapide și chirurgicale la TVR, dar nu în timpul interimatului, pentru că nu-i permite mandatul, ci ”după interimat”: ”Problema este dacă atât timp cât sunt interimar pot să fac aceste restructurări, concedieri, reaşezări de poziţii în ierarhie. Cu siguranţă, după interimat, le voi face şi foarte repede şi chirurgical. Deja am destule informaţii că lucrurile nu merg cum trebuie acolo. Sunt nişte resurse care se scurg inexplicabil şi voi lua măsurile fără brutalitate. Dar trebuie luate, nu ai încotro, cu toată gentileţea, dar trebuie luate în interesul public”, a spus Stelian Tănase, citat de MEDIAFAX.


După votul în plen, analistul a refuzat să facă declarații presei.

Stelian Tănase este scriitor și politolog, cunoscut ca apropiat al PNL. A fost deputat în Parlamentul României (1992 – 1996), ales pe listele Convenției Democratice din România (CDR).

Membru al grupului PAC (Partidul Alianței Civice)-PL 93 (aripă desprinsă din PNL), a devenit membru al grupului parlamentar PAC, în 1993.

Ulterior a realizat mai multe emisiuni la Realitatea TV și a fost chiar director general al acestei televiziuni, pe când ea era proprietatea lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: