3 august, 2017

Fostul premier Dacian Cioloș îi reamintește lui Liviu Dragnea, într-un mesaj pe Facebook, criticile dure formulate de liderul PSD anul trecut, când Guvernul tehnocrat a încercat să stopeze măsurile pe care social – democrații le-au introdus prin Parlament.

Dacian Cioloș se referă la plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului și majorarea taxelor pentru cei cu activități independente.

În iulie 2016, PSD reușea adoptarea în Parlament a eliminării plafonului indemnizației, în pofida repetatelor declarații ale Cabinetului Cioloș că bugetul României nu își permite astfel de generozități.


La un exact an distanță, Guvernul Mihai Tudose a anunțat revenirea la plafonare, fiindcă în nicio țară din Europa nu există un astfel de sistem.

Mesajul de pe Facebook al fostul premier Cioloș:

„Din ciclul dacă doriți să revedeți: unii lideri politici au o capacitate de anticipare surprinzătoare! Iată ce scria domnul Dragnea într-o scrisoare deschisă în 8 Septembrie 2016. Folosind aceeași măsură a PSD este, evident, momentul ca actualul Premier să fie chemat în Parlament, să explice ce are de gând cu pensiile, cu indemnizațiile pentru creșterea copilului, cu taxele, cu bugetul țării în general.

Și, mai ales, să explice de ce coaliția PSD-ALDE a mințit fără scrupule oamenii anul trecut, când au promis și au trecut prin Parlament lucruri care erau evident neaplicabile. Este în primul rând o datorie față de cei care i-au votat.”


Mai jos, scrisoarea lui Liviu Dragnea către Dacian Cioloș, publicată de fostul premier :

Indemnizațiile pentru mame, plafonate la 1.800 de euro

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că indemnizațiile pentru mame vor fi plafonate la 1.800 de euro, valoarea maximă înregistrată în Europa, mai precis în Germania, pentru că există riscul depășirii deficitului.

Plafonul maxim a fost eliminat de Parlament anul trecut, tot cu votul social-democraților, dar și al liberalilor, în pofida avertismentelor Cabinetului Dacian Cioloș, care spunea că bugetul nu-și permite acest lucru.

“Vom intra cu celeritate şi în aceste indemnizaţii. S-au lucrat deja toate variantele, am ajuns la varianta finală, în sensul că vom plafona indemnizaţia la maxim cât există în Europa la ora actuală, adică 1.800 de euro, cât are Germania. Peste 1.800 de euro nu mai poate să ia nimeni”, a declarat duminica trecută ministrul Lia Olguța Vasilescu.

Topul indemnizațiilor aflate în plată:

Mult mai evidentă este situația creșterilor la analiza sumelor totale acordate lunar de la buget pentru aceste ICC-uri:

dacă în iunie 2016 totalul era de 129 de milioane de lei, în iulie 2016 el a ajuns la 192 milioane, iar în martie 2017 era dublu față de iunie 2016 – peste 261 de milioane de lei.

Aceasta, fără a se fi înregistrat creșteri ale numărului de nașteri. Dimpotrivă, din februarie 2016 și până în februarie 2017 s-a înregistrat un nou minim istoric de nașteri de după 1860 – doar 188.565 copii.

Efectul creșterii indemnizației asupra demografiei, eventuala încurajare a natalității (aceasta fiind explicația politicienilor pentru eliminarea în 2016 a plafonului), va putea fi analizat înperioada următoare, după ce în aprilie s-au împlinit nouă luni de la intrarea în vigoare a legii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: