miercuri

14 august, 2024

newsmain

„Bugetul pe Îngrijiri (îngrijiri la domiciliu – n. red.) e fraudat 80%!”, spune, potrivit unei stenograme, unul dintre acuzații din Dosarul decontărilor făcute de CNAS pentru servicii medicale ce nu au fost niciodată efectuate. Afirmația a fost făcută chiar...
3 septembrie, 2017
Fostul președinte CNAS Marian Burcea și Sergiu Ciobanu – fost consilier al lui George Maior pe când acesta era director SRI – au fost arestați preventiv pentru 30 de zile în dosarul în care procurorii DNA investighează decontări...
3 septembrie, 2017
Coaliția de guvernare a respectat aproape toate promisiunile din programul asumat, urmând ca până la sfârșitul anului să fie îndeplinite și restul de 14% din măsurile rămase din acest an, a anunțat sâmbătă Liviu Dragnea. „Am constatat cu...
3 septembrie, 2017
Liderii coaliției de guvernare au stabilit sâmbătă, la Mamaia, constituirea unui sistem integrat de comunicare PSD – ALDE – Guvern – Parlament. Întâlnirea de pe litoral a avut loc după ce mai mulți lideri ALDE au acuzat în...
3 septembrie, 2017
Referendumul pe tema familiei ar putea fi organizat toamna aceasta, a anunțat sâmbătă Liviu Dragnea, după o ședință a liderilor PSD organizată la Mamaia. Legea parteneriatului public privat, legea prevenției, Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, legile justiției,...
3 septembrie, 2017
Phenianul a anunţat testarea cu succes, duminică dimineața, a unei bombe cu hidrogen care poate fi instalată pe o rachetă balistică intercontinentală. Este cel mai mare test nuclear efectuat vreodată de Coreea de Nord și primul după instalarea...
3 septembrie, 2017
Poliția de frontieră a interceptat duminică dimineață, în Marea Neagră, un pescador cu 87 de imigranți ilegali. Reamintim că este al treilea vas cu refugiați depistat în apropierea țărmului românesc, în mai puțin de 30 de zile. Reamintim...
3 septembrie, 2017
ANAF scoate la vânzare proprietăţile din Delta Dunării deținute de Sorin Ovidiu Vîntu. Licitaţia prin care statul vrea să recupereze o parte a prejudiciului de 83 de milioane de euro din dosarul Petrom Service va avea loc la...
1 septembrie, 2017
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat vineri că liderii coaliției vor discuta în weekend una dintre prioritățile legislative ale ALDE- înființarea unei autorități de interceptare a comunicațiilor care să fie în subordinea Parlamentului.   Președinte al Senatului și...
1 septembrie, 2017
Răzvan Teohari Vulcănescu (foto) a fost numit, vineri, de către premierul Mihai Tudose, preşedinte interimar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), imediat după ce a fost demis Marian Burcea. Cel din urmă a fost reținut joi...
1 septembrie, 2017
Consiliul de transparență al Companiei Naționale de Investiții Rutiere a fost desființat miercuri de Guvern, care a adoptat un proiect de Ordonanță al ministrului Răzvan Cuc. CNIR este entitatea care trebuie să se ocupe de proiectele noi de...
1 septembrie, 2017
Misiunea de evaluare a Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), va avea loc între 18 și 21 septembrie, în plină dezbatere publică privind controversatele propuneri ale ministrului Tudorel Toader de reformare a Justiției. Delegația...
1 septembrie, 2017
Guvernul maghiar cere UE să plătească jumătate  din cele 800 de milioane de euro cheltuite de acest stat pentru construirea gardurilor de la frontiera din sud pentru în scopul blocării valurilor de imigranți sosite din Croația și Serbia....
1 septembrie, 2017
Gospodăriile românești au economisit anul trecut, în medie, 420,6 lei pe lună, adică 14,3% din venituri, potrivit unei publicații a INS citată de Agerpres. Suma este cu 1,8 puncte procentuale peste media lunară economisită în 2015. Situația pe...
1 septembrie, 2017
Departamentul de Stat al Statelor Unite a cerut joi Federației Ruse să își închidă consulatul din San Francisco și două anexe diplomatice, una din Washington DC și cealaltă din New York. Presa americană scrie că decizia este un...
1 septembrie, 2017
Preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, Marian Burcea (foto), a fost reţinut de DNA în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale la domiciliu, în care joi au fost făcute 50 de percheziţii. Vineri dimineața, premierul Mihai Tudose...
1 septembrie, 2017
Inspecția Judiciară va începe pe 4 septembrie controlul pe fond cerut în luna iulie, de minsitrul Tudorel Toader, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). „Controlul de fond la Parchetul de pe lângă...
31 august, 2017
Trecerea Inspecției Judiciare (care verifică disciplinar magistrații, judecători sau procurori) la Ministerul Justiției vine în contradicție cu necesitatea asigurării autonomiei instituționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru. Declarație vine după ce miercuri seara Ministerul...
31 august, 2017
Împovărarea administrativă și birocratică a contribuabililor onești cu măsuri ca plată defalcată a TVA nu este, pe termen lung, o bună strategie de combatere a evaziunii fiscale, este opinia Consiliului Investitorilor Străini (FIC) referitoare la aprobarea în Guvern...
31 august, 2017
Rodica Nassar (foto), fost deputat PSD în perioada 2000 – 2016, revine pe scena publică. Absolventă a Facultății Finanțe – Contabilitate din cadrul Universității A. I. Cuza, ea fost numită de premierul Mihai Tudose secretar de stat în...
31 august, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: