„Bugetul pe Îngrijiri (îngrijiri la domiciliu – n. red.) e fraudat 80%!”, spune, potrivit unei stenograme, unul dintre acuzații din Dosarul decontărilor făcute de CNAS pentru servicii medicale ce nu au fost niciodată efectuate.
Afirmația a fost făcută chiar de unul dintre funcționarii de la Direcția Generală de Monitorizare Antifraudă din cadrul CNAS și face parte din dialogurile interceptate de DNA și cuprinse, sub formă de stenograme, în referatul de arestare a celor 14 persoane reținute în acest caz.
Fragmentele respective, prezentate de Adevărul:
- „Tot timpul și-au bătut joc, pentru că aicea e… sunt toate pilăraiele și toată furăciunea Bugetul pe Îngrijiri e fraudat 80%!”
- „80%! Și eu tot în față o spun! Furate, unele furate fără… ă…ă… mers deloc la pacient”
- „Din birou altele merg o dată la 3 zile, iar altele… ă… au pacientu’, dar cu boli fictive și nu merg deloc”
- „Ca la farmacii. Asta e deja o rețea organizată!”
Marian Burcea, numit la conducerea CNAS grație relației sale cu Liviu Dragnea
„În ziua de 7 martie 2017, cu prilejul unei vizite în biroul directorului Munteanu Ovidiu din C.A.S.M.B., colaboratorul Ion Alina-Andreea l-a întâlnit şi pe Blendea Corneliu-Dan, şeful Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ilfov, care a anunţat anticipat numirea inculpatului Burcea Marian în funcţia de preşedinte al C.N.A.S. Potrivit afirmaţiilor făcute de doctorul Blendea Corneliu-Dan, numirea preşedintelui C.N.A.S. avea la bază relaţiile bune dintre viitorul preşedinte şi şeful partidului cu majoritate parlamentară„, notează procurorii,în referatul de arestare prezentat de News.ro
Reamintim că Marian Burcea a fost numit președinte la CNAS de către fostul premier Sorin Grindeanu, în martie 2017, adică pe mandatul coaliției PSD – ALDE.
Liviu Dragnea a negat orice implicare în numirea lui Marian Burcea la CNAS, scrie News.ro
„BLENDEA CORNELIU DAN: Ştii cine a fost la mine ieri să-mi spună că are propunere? MARIAN BURCEA. Asta vorbeam cu LUCI
ION Alina-Andreea: Propunere la ce? La tine?
BLENDEA Corneliu-Dan:„Îhî! La Casa Naţională
ION Alina-Andreea:„Ca preşedinte?
BLENDEA Corneliu-Dan: Îhî! Băi, este un om care este prietenul lu’ LIVIU de multă vreme şi medicul personal şi a lu’ nevastă-sa şi a lu’ fiu-său cu ochii, cu…. „A fost pe la mine cu TOBĂ ieri. Am avut o vizită foarte frumoasă şi nişte discuţii foarte mişto. Bă, îs oameni elevaţi, în pana mea…
ION Alina-Andreea: TOBĂ… TOBĂ…!?”
BLENDEA Corneliu-Dan: Fostul ministru.Băiat! N-are legătură cu nimic, pe cuvântul meu. Ce cultură, şi mai ales ce… Şi MARIAN… Mă rog, el a venit cu o fostă, doamnă fostă preşedintă a Curţii Supreme, pacientă la mine acolo şi am vorbit mai multe, inclusiv că trebuie să dăm un răspuns de curând că are această propunere. El de la PSD şi ăsta, VULCĂNESCU, de la ALDE”.
„Faptul că preşedintele C.N.A.S. ar fi fost numit pe criterii politice are relevanţă în cauză, întrucât poate oferi explicaţii pentru atitudinea ulterioară a inculpatului BURCEA Marian, de împiedicare a constatării fraudelor comise de furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu”, afirmă procurorii.
Conform referatului, Nicolae-Sergiu Ciobanu, inculpat şi el în dosar, „a transmis cât se poate de limpede intenţiile preşedintelui C.N.A.S. care avea obligaţii clientelare, menite să împiedice principiul pieţei libere”, fiind prezentate declaraţii ale acestuia într-o convorbire cu Alina Andreea Ion.
„După numirea inculpatului Burcea Marian în funcţia de preşedinte al C.N.A.S., în ziua de 23 martie 2017, colaboratorul Ion Alina-Andreea i-a adus la cunoştinţă nemulţumirile referitoare la raportul de control efectuat la firma sa în toamna anului 2016 şi nefinalizat, prilej cu care noul şef al C.N.A.S. şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu furnizorii”, notează procurorii, prezentând transcrierea dicuţiei dintre Alina Andreea Ion şi Burcea.
„ION Alina-Andreea: Domnul BURCEA, vă pup şi felicitări!
BURCEA Marian: Tre` să lucrăm cu furnizorii deschis. Şi noi cu ei ne facem treaba, ei îşi fac treaba cu noi … este o relaţie de colaborare”.
Funcționari amenințați cu pistolul să primească mită
Un alt funcționar din CSAMB, povestește într-o discuție ambientală interceptată de DNA că mai mulți angajați au fost amenințați cu pistolul ca pentru că au reziliat un contract și nu au vrut să ia mită:
„Bă, vrei să-ți arăt acte de la IGPR, că a venit cu pistolul să ne împuște, că l-am reziliat și că n-am vrut să luăm șpagă? În Ministerul Transporturilor aveam și era păzit, obiectiv militar de jandarmi. Și îți arăt actele că s-au dus cu percheziție să ia armele, că ne căuta să ne împuște, că de ce n-am vrut să luăm șpagă și l-am reziliat. Și acum e în contract cu Casa, îl doare-n …[cuvânt obscen]…!”.
Fostul consilier al lui George Maior – De la trafic de influență, la lobby
Printre cei suspectați că au lucrat cu grupul infracțional organizat pentru a frauda bugetul destinat îngrijirilor la domiciliu se numără și un fost consilier al lui George Maior de pe vremea când acesta era director la SRI – Sergiu Ciobanu. Acesta face parte din valul de înregimentați care au trecut în rezervă pentru prinde pensia mare, adică înainte de a se modifica legislația în domeniu.
Are pensie mai mare decât salariul, detaliu pe care îl spune chiar el într-una din discuțiile interceptate de DNA în dosarul CNAS:
„Am trecut în rezervă pentru că mă avantaja foarte mult pensia şi toate lucrurile astea şi n-am vrut să risc să schimbe ăştia legislaţia, să schimbe legislaţia şi să mă trezesc că, vezi Doamne, ce ştiu eu ce… Şi ideea e că luam salariu când eram la ei 9.400 şi am pensia de… 10.800”.
ALte stenograme:
„Nicolae -Sergiu Ciobanu: Eu am… mă rog, în sistemul ăsta medical am foarte multe cunoştinţe. Şi acuma sunt directorul departamentului de securitate la EMAG”
„Nicolae -Sergiu Ciobanu: E mult mai simplu acuma să te ocupi din… să faci anumite chestii de afară pentru că nu mai intervin anumite lucruri, nici trafic de influenţă, nici… nimic. Adică acuma lucrez pe aşa zis
lobby şi aşa mai departe. Eu m-am ferit întotdeauna de chestiile astea pentru că în spatele meu am şi nişte naşi şi aşa mai departe care sunt destul de vizibili şi n-au vrut să se… să fie vreodată pus în …[neinteligibil]…
Interlocutor: Bine, am înţeles că naşul dumneavoastră este domnul Maior.
Nicolae -Sergiu Ciobanu: Da, e naşu’.”
Nicolae -Sergiu Ciobanu: „Actualul ambasador al Românei în SUA este naşul meu”
„El este căsătorit şi el cu o doamnă (…) Acea doamnă l-a cărat pe Burcea în spate din 2004. L-a promovat, ba acolo, ba la Casa OPSNAJ, ba la Casa nu știu ce. Burcea în sus, Burcea în jos, Bur… El i-a făcut tot, el i-a făcut operații, el a făcut tot, înțelegi? (…) Deci, aici e o chestie… nu mai e o chestie că vii din partea cuiva, este o chestie sufletească, e o chestie… așa. În plus de asta, nevastă-mea i-a făcut PR-ul tot timpul. Nevastă-mea l-a împrietenit cu această familie. M-ai înțeles? Și omu’ ăsta nu ar avea cum… El acuma… Eu asta am vrut, să-mi spună și mie clar, față în față, ce are el să-ți reproșeze”.