sâmbătă

17 august, 2024

mobi

Deputatul PSD Eugen Bejinariu nu va putea fi urmărit penal în Dosarul Microsoft 2, deoarece plenul Camerei Deputaților a respins marți solicitarea DNA de ridicare a imunității. Au votat împotriva începerii urmăririi penale 183 de deputați, 88 au...
30 mai, 2017
„Dreptul la plata tichetelor/voucherelor de vacanţă este condiţionat de alocările bugetare prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale ale instituţiilor publice”, a explicat luni o instanță a Înaltei Curți de Casație...
30 mai, 2017
Parlamentul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană (CE) au ajuns luni seara la un acord politic privind finanţarea iniţiativei WiFi4EU, care sprijină instalarea hot-spoturilor gratuite în pieţele, parcurile, spitalele şi alte spaţii publice din 6.000 până la 8.000...
30 mai, 2017
Indicele BET, de referinţă pentru al Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a depăşit pragul de 8.700 de puncte, marţi dimineaţă. A ajuns la un nou maxim al ultimilor nouă ani, dar este încă departe de maximul istoric din...
30 mai, 2017
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, operatorul magistralelor naționale de transport de electricitate, l-a numit pe Luca-Nicolae Iacobici în funcţia de membru provizoriu şi preşedinte al directoratului, începând cu 1 iunie, în locul lui Ion-Toni Teau. Ion-Toni Teau pleacă...
30 mai, 2017
UPDATE: Greva este legală Instanța a respins ca neîntemeiată contestația depusă de Regia Autonomă Administrația Română a Controlorilor de Trafic Aerian — ROMATSA și ahotărât că actuala grevă este legală. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată...
30 mai, 2017
Proiectul Uniunii Pieţelor de Capital (CMU) al Comisiei Europene (CE) este afectat consistent de viitoarea ieșire a Marii Britanii din UE, pentru că CMU va pierde cea mai mare piață financiară europeană și, totodată, una dintre cele mai...
29 mai, 2017
Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), din cadrul ROMATSA, va intra în grevă generală de marţi, ora 9.00, pe fondul nemulţumirilor referitoare la modul în care este gestionată compania. Există totuși şanse destul de mari ca...
29 mai, 2017
UPDATE: Când jurnaliștii i-au cerut ulterior să explice declarația din mesaj referitoare la axa Rusia – Turcia – Iran, președintele Klaus Iohannis a sugerat că nu-i aparține textul: „O să vă explice domnul consilier ce a vrut să spună...
29 mai, 2017
Bugetul general consolidat a încheiat primele patru luni din anul 2017 cu un mic excedent de 0,17% din PIB-ul estimat pentru anul în curs, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât...
29 mai, 2017
Oficial ne merge bine. Suntem aproape de 60% cu nivelul de trai faţă de media UE în termeni de putere de cumpărare, salariile au crescut şi vor mai creşte, pensiile de-abia ce s-au majorat şi se majorează iar...
29 mai, 2017
Departamentul Apărării al SUA a trimis Congresului  american un document prin care cere o creştere  de 40% în 2018 față de 2017, a bugetului programului European Reassurance Initiative (ERI) de răspuns la ameninţarea crescândă a Rusiei, respectiv apărării...
29 mai, 2017
Regulile privind vaccinarea au devenit tot mai riguroase în Europa, după ce declinul imunizărilor a dus la creșterea numărului de cazuri de rujeolă, varicelă și oreion, potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (European Centre for Disease...
29 mai, 2017
Managerii români prevăd creșterea activității în toate domeniile economice, creșterea prețurilor mai ales în construcții și în comerț și creșterea moderată a angajărilor în construcții şi în comerțul cu amănuntul, potrivit rezultatelor anchetei de conjunctură publicate luni de Institutul...
29 mai, 2017
Peste 30 de editori de presă europeni solicită revizuirea unui proiect de reglementare UE referitor la datele personale, pentru că le-ar ameninţa modelul economic pe internet, potrivit unei scrisori deschise ccitate de AFP şi Lepoint.fr. Proiectul ar înlocui...
29 mai, 2017
Europa nu se mai poate bizui în întregime pe aliații săi, a spus cancelarul german Angela Merkel, duminică, referindu-se la întâlnirile contondente ale reprezentanților G7 și NATO, potrivit Reuters. Deși Angela Merkel nu l-a nominalizat pe Donald Trump,...
28 mai, 2017
La trei luni de la anunțul alarmant al noului președinte ANAF, Bogdan Nicolae Stoica, potrivit căruia sistemul informatic al instituției ”stă să crape”, Fiscul a anunțat vineri că, începând cu data de 1 iunie, Serviciul Spațiul Privat Virtual...
28 mai, 2017
Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor, România a primit în primul trimestru din 2017 de la bugetul UE drept fonduri structurale şi de coeziune doar 5,22 milioane euro, din care numai 1,05 milioane euro aferente cadrului financiar 2014-2020,...
28 mai, 2017
ArcelorMittal poate produce la Galați întreaga cantitate de oțel necesară pentru realizarea gazoductului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria), circa 110.000 de tone de oțel, a declarat Bruno Ribo, CEO al ArcelorMittal Galați (foto), pentru Agerpres. „Suntem foarte interesați de acest proiect,...
28 mai, 2017
România a transmis 1.859 de răspunsuri în cadrul consultării publice privind modernizarea și simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC), lansată de Comisia Europeană (CE), ceea ce reprezintă doar 0,58% din totalul răspunsurilor primite din partea statelor membre, potrivit datelor...
28 mai, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: