cursdeguvernare

vineri

4 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

mobi

Curba randamentelor la titlurile de stat ale României s-a ajustat în prima săptămână a lunii iulie, ca urmare a convergenţei cu tendinţa curentă de pe pieţele externe, susţinută şi de mesajele ferme ale Băncii Naţionale a României (BNR),...
9 iulie, 2018
Propunerea de revocare din funcție nu a întrunit condițiile prevăzute de lege, întrucât CSM a dat aviz negativ, iar decretul de demitere emis de președinte lasă un mare semn de întrebare, a declarat luni Laura Codruța Kovesi, în ultimul discurs ținut...
9 iulie, 2018
Strategia pentru educație parentală 2018 – 2020, supusă dezbaterii publice, a declanșat o serie de reacții dure pentru că nu are niciun specific românesc și sabotează valorile tradiționale, după cum acuză cei care și-au exprimat deja un punct...
9 iulie, 2018
În toamna anului trecut, CJUE a pronunțat conform așteptărilor o decizie foarte așteptată, cea în cazul Paper Consult (C-101/16). Pe scurt, CJUE a decis că Directiva 2006/112/CE privind TVA se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia dreptul...
9 iulie, 2018
Câştigul salarial mediu nominal a fost de 4.494 lei brut, în luna mai 2018 (-0,4% faţă de aprilie 2018) şi de 2.704 lei net (-0,3%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Creşterea câştigului salarial mediu nominal net...
9 iulie, 2018
UPDATE 15.20: Prima reacție a lui Liviu Dragnea – Discuția despre suspendarea președintelui va continua Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că discuția despre suspendarea lui Klaus Iohannis va continua în PSD și în coaliție, deoarece refuzul...
9 iulie, 2018
Ministrul Brexitului, David Davis (foto), și secretarii de stat care conduc ”Departamentul pentru ieșirea din UE”, Steve Baker și Suella Braverman, au demisionat duminică, la două zile după ce premierul Theresa May a obţinut acordul Guvernului britanic pentru...
9 iulie, 2018
România a avut în anul 2016 venituri de protecţie socială care au însumat 116,14 miliarde lei dar cheltuielile privind protecţia socială s-au ridicat la doar 111,82 miliarde lei, potrivit datelor oficiale publicate de INS. Ca pondere în PIB,...
8 iulie, 2018
Camera Deputaților votează luni modificările la Codul administrativ al României, modificări care întăresc controlul politic asupra administrațiilor locale. Este de așteptat ca, în ciuda problemelor pe care le ridică, modificările să fie adoptate cu largă majoritate de Parlament,...
8 iulie, 2018
Peste 18.500 de persoane au fost concediate în Turcia în baza unui decret publicat duminică în Jurnalul oficial. Între cei concediaţi se află numeroşi membri ai forţelor de ordine şi profesori, scrie publicația turcă Hurryet. În decret se...
8 iulie, 2018
Democrațiile din Europa Centrală sunt în pericol din cauza ascensiunii partidelor populiste în Polonia, Ungaria și România, acestea lansând un asalt asupra statului de drept, scrie Washington Post într-o opinie semnată de board-ul editorial. Președintele PSD și al...
8 iulie, 2018
Medicii ar putea să se pensioneze, la cerere, la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex, potrivit unei inițiative depuse de fostul ministru al Sănătății Florian Bodog și senatorul PSD Ion Rotaru. Cei doi susțin că astfel...
8 iulie, 2018
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a convocat duminică comandamentul de inundaţii în sistem de videoconferinţă cu autorităţile locale din judeţele aflate sub avertizări meteorologice, anunţând că 21.000 de jandarmi şi poliţişti, echipaţi cu peste 7.400 de utilaje, sunt...
8 iulie, 2018
Twitter a suspendat în două luni peste 70 de milioane de conturi suspectate că propagă informaţii false, în cadrul luptei sale împotriva activităţilor rău intenţionate, scrie sâmbătă Washington Post, citat de Agerpres. Conform cotidianului american, care citează date...
8 iulie, 2018
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, a fost recompensat, sâmbătă seară, cu Globul de Cristal la gala de închidere a Festivalului de Film de la Karlovy Vary şi a devenit, astfel,...
8 iulie, 2018
NATO trebuie să organizeze o prezenţă militară pe flancul de est pentru a se apăra de o potenţială agresiune a Rusiei, afirmă cancelarului german, Angela Merkel, citat de Politico. Comentariile cancelarului, care apar înaintea summitului NATO de la...
8 iulie, 2018
UPDATE. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a anunțat că ședința de luni a coaliției, în care Liviu Dragnea voia să discute despre suspendarea șefului statului, nu va mai avea loc. Codrin Ștefănescu pretinde că ar exista...
8 iulie, 2018
Premierul Viorica Dăncilă a susţinut sâmbătă, în cadrul intervenţiei sale plenare la Summit-ul şefilor de guvern China – Europa Centrală şi de Est, că România va sprijini cooperarea formatulului „16+1” pentru continuarea promovării şi impulsionării obiectivelor convenite, care...
7 iulie, 2018
Un MiG-21 LanceR s-a prăbuşit sâmbătă în timpul unui show aviatic la Baza Aeriană Borcea. Pilotul avionului a murit. El avea 36 de ani şi era pilot-şef în cadrul Escadrilei 861 Aviaţie Luptă, Baza 86 Aeriană Feteşti. MApN...
7 iulie, 2018
O navă sub pavilion Panama, cu 22 de navigatori români la bord, a fost reţinută în Franţa pentru neplata salariilor şi pentru lipsa condiţiilor de viaţă şi de muncă. Armatorii navei, anunță News.ro, fac demersuri pentru plata salariilor...
7 iulie, 2018

Președintele a revocat-o pe șefa DNA

UPDATE 15.20: Prima reacție a lui Liviu Dragnea – Discuția despre suspendarea președintelui va continua Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că discuția despre

Președintele a revocat-o pe șefa DNA

UPDATE 15.20: Prima reacție a lui Liviu Dragnea – Discuția despre suspendarea președintelui va continua Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că discuția despre

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: