marți

23 aprilie, 2024

9 iulie, 2018

Strategia pentru educație parentală 2018 – 2020, supusă dezbaterii publice, a declanșat o serie de reacții dure pentru că nu are niciun specific românesc și sabotează valorile tradiționale, după cum acuză cei care și-au exprimat deja un punct de vedere.

Documentul a fost deja retras de pe site-ul Ministerului Educației, însă reacțiile continuă.

Principalul pasaj din proiect care a stârnit acuzațiile potrivit cărora strategia propusă subminează valorile tradiționale:


Deseori, noile ideologii promovate în special în domeniul protecţiei copilului întâlnesc mentalităţi conservatoare, un sistem de valori ale familiilor ce trebuie regândit în contextul unor informații noi cu privire la nevoile de dezvoltare ale copiilor.

De aceea, familia din societatea actuală are nevoie din ce în ce mai mult de un sprijin extern pentru a se adapta acestor cerinţe, în condiţiile în care părinţii reclamă fie o incapacitate de gestionare a relaţiilor cu proprii copii, fie rămân ataşaţi valorilor care sau transmis tradiţional şi pe care le consideră ca fundamentând modele valide de relaţionare intrafamilială.

Această din urmă atitudine, care în domeniul educaţiei parentale reprezintă şi o formă de manifestare a reticenţei părinţilor în ceea ce priveşte participarea la cursuri de educaţie parentală, este prezentă uneori şi în discursul profesioniştilor, care idealizează familia tradiţională, pe care o consideră drept o formă perfectă de organizare.

Academia Română: Renunţarea la tradiţii ar însemna un act de trădare naţională

Ultimii care și-au spus punctul de vedere sunt academicienii, care consideră proiectul o încercare de a forma „omul nou“, „fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate”.


Prezentăm integral comunicatul transmis vineri de Academia Română:

Proiectul Ministerului Educaţiei Naţionale, de legiferare a unui sistem de educaţie parentală fără nici un specific românesc, cu implicaţii enunţate explicit împotriva familiei tradiţionale, ca nucleu al vieţii sociale, culturale, morale şi creştine, milenare a românilor, presupune o educaţie uniformă a copiilor, fără diferenţe de sex, de particularităţi antropologice şi psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic.

Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu „omul nou“, fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate.

În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, când se face şi bilanţul realizărilor de excepţie ale românilor, educaţi în spiritul tradiţiilor noastre, renunţarea la aceste tradiţii ar însemna un act de trădare naţională.

Faptul că Strategia amintită a fost precedată de numeroase cercetări, făcute de instituţii internaţionale şi ONG-uri, cu fonduri private străine, nu îndreptăţeşte cu nimic ridicarea ei la nivel de „strategie naţională“ a României.

Acceptarea ei ar însemna dublarea învăţământului tradiţional cu unul susținut de instituţii străine, finanţate de Statul Român, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare și bună administrare a școlilor. În plus, introducerea amintitei Strategii ar agrava şi mai mult situaţia disperată a copiilor fără părinţi, care ar urma să fie educați într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale.

Publicaţiile mai mult sau mai puţin ştiinţifice pe tema educaţiei parentale sunt, fireşte, libere să exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educaţionale aşa-zis „moderniste“ nu pot şi nu trebuie să devină obligatorii într-un stat naţional, independent şi democratic.

În concluzie, Academia Română consideră că proiectul de Strategie de educaţie parentală este inoportun şi inadecvat pentru învăţământul şi educaţia românilor, meniți să-și conserve specificul național în cadru european.

Federaţia Asociaţiilor de Părinţi: Pentru noi, conceptul de familie este definit în Constituţia României, nimic mai mult sau mai puţin! 

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi a anunțat că se opune Strategiei și oferă un argument solid, spre deosebire de Academia Română.

În Constituţia României, în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului sunt incluse articole prin care statul ar trebui să aibă “obligaţia de neutralitate” la diferite opţiuni, opinii şi convingeri privind valorile educaţiei şi familiei.

“De aici, rezultă obligaţia de neutralitate a Statului faţă de diferitele opţiuni, opinii şi convingeri privitoare la valorile centrale ale educaţiei şi familiei. Statul şi funcţionarii săi nu au nici un temei prin care să se pună în poziţia de a stabili ce e bine şi ce e rău, ce e greşit şi ce e just în materie de opţiuni tradiţionaliste sau progresiste. Statul are obligaţia de a se abţine de la a impune sau favoriza propriul său model ideologic”, se arată într-un comunicat al FNAP.

Organizația are însă chiar ea o opțiune ideologică, exprimată în textul protestului:

“Proiectul are şi puncte de vedere pertinente. Suntem conştienţi că la nivelul societăţii avem nevoie de toleranţă, responsabilitate şi asimilarea conceptelor europene, dar nu prin impunere, ci prin dialog şi informare.

Strategia propusă lamentează, în mod explicit, mentalitatea conservatoare a părinţilor României privind creşterea şi dezvoltarea copiilor.

Pentru noi, conceptul de familie este definit în Constituţia României, nimic mai mult sau mai puţin!

Dreptul la viaţa intimă, este un drept garantat de legislaţia în vigoare, în consecinţă, valorile transmise copiilor/elevilor noştri trebuie să ţină cont de propriile convingeri morale şi religioase”.

Reamintim că România va organiza un referendumul pentru redefinirea familiei, la inițiativa cetățenească gestionată de Coaliția pentru familie, pentru modificarea articolului 48 din Constituţie.

Forma actuală a articolului: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Românii vor fi chemați să spună dacă sunt de acord ca termenul “soți” să fie înlocuit cu expresia “bărbat şi femeie, care poate da naştere la copii”, sintagmă ce definește „familia tradițională”.

Ce prevede Strategia

Proiectul a fost pus în discuţie până pe 10 iulie 2018 și prevede înfiinţarea unei reţele de educatori parentali care, timp de două ore pe săptămână, să-i înveţe pe elevi să nu aibă „mentalităţi conservatoare” şi atitudine care „idealizează familia tradiţională”.

De asemenea, Strategia include o propunerea potrivit căreia părinţii vor urma cursuri de parenting, în cazul în care copilul parcurge un nou ciclu de învăţământ.

Potrivit estimării MEN, pentru această etapă de formare a părinţilor este necesară o alocare bugetară de 295.041.105 lei în primul an, pentru 2.553.861 de părinţi.

Scrisoarea deschisă trimisă Vioricăi Dăncilă de către autorii Strategiei

Strategia a fost elaborată, timp de doi ani, de către reprezentanți ai UNICEF, Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, ai Autorității Naționale pentru Protecția Copilului, experți din universități și din organizații nonguvernamentale de profil.

De la sfârșitul anului trecut au existat consultări publice în peste 20 de județe, peste 2.000 de oameni au fost invitați să comenteze Strategia, dar nimeni nu a contestat-o, a explicat pentru cursdeguvernare.ro Daniela Gheorghe, director al Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONC).

În opinia acesteia, „acuzațiile apărute în utlimele zile sunt nefondate și se dorește distrugerea documentului. Strategia este în dezbatere publică, poate fi modificată”. „Cei care o critică, critică doar introducerea, primele trei pagini. Ar fi mai bine să vină și spună: Am vrea scoaterea paragrafelor respective”, explică Daniela Gheorghe, insistând că educația parentală este necesară.

„Noi ne-am referit la niște practici ale familiei tradiționale, practici precum bătaia copilului, care dăunează copilului. Pe de altă parte, avem foarte multe familii parentale, familii cu părinții plecați la muncă în străinătate, familii recompunse”, mai spune Daniela Gheorghe.

Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, FONC solicită ca Strategia să fie repusă în discuție, și nu abandonată, penrtu că este nevoie de educație parentală.

De altfel, menționează apelul, aceasta apare chiar și în Programul de guvernare al PSD:

„Dezvoltarea sistemului de educație timpurie, pentru copiii între 0 și 6 ani, prin curriculum adecvat și cadre didactice bine pregătite, dar și implicarea părinților, cu dezvoltarea și furnizarea de cursuri parentale, sau dezvoltarea de măsuri de stimulare financiară”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: