joi

25 aprilie, 2024

8 iulie, 2018

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, a fost recompensat, sâmbătă seară, cu Globul de Cristal la gala de închidere a Festivalului de Film de la Karlovy Vary şi a devenit, astfel, primul lungmetraj românesc care a primit marele trofeu al prestigiosului eveniment din Cehia.

Producţia a fost premiată sâmbătă şi cu Europa Cinemas Label Award, creat în 2003 pentru a îmbunătăţi distribuţia şi promovarea filmelor europene în cinematografe.

„Cred că un premiu spune mai multe despre cei care îl oferă decât despre cei care îl primesc”, a spus Radu Jude pe scena galei, la care a fost prezentă şi producătoarea Ada Solomon.


Marele premiu al festivalului – în valoare de 25.000 de dolari – a fost acordat pentru prima dată în 1948, când a revenit lungmetrajului „The Last Stage” (Polonia), de Wanda Jakubowska. Între cei recompensaţi de-a lungul timpului cu acest trofeu se numără Jiří Menzel, pentru „Capricious Summer”, Ken Loach, pentru „Kes”, şi Jean-Pierre Jeunet, pentru „Amélie”.

Juriul internaţional al ediţiei de anul acesta a fost format din regizorul britanic Mark Cousins, actriţa croată Zrinka Cvitešić, producătoarea italiană Marta Donzelli, criticul ceh de film Zdeněk Holý şi regizoarea olandeză Nanouk Leopold.

În competiţia oficială din care a făcut parte cel de-al şaselea lungmetraj al lui Radu Jude au fost selectate în total 12 filme, producţii din ţări precum Turcia, Slovenia, Canada şi Spania.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a avut premiera mondială la Karlovy Vary pe 2 iulie. Presa de specialitate l-a numit „un semnal de alarmă inteligent” privind populismul, „un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent” şi „o comedie-dramă îndrăzneaţă”.


Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă. Distribuţia este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, coproducători – Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat: Holger Stern.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franţa), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center şi Eurimages.

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018.

Cineaştii americani Tim Robbins şi Barry Levinson au primit în cadrul festivalului Globul de Cristal pentru contribuţia adusă cinematografiei mondiale, iar actorul britanic Robert Pattinson, cunoscut pentru rolul din filmele francizei „Twilight”, a fost recompensat la gala de închidere cu premiul preşedintelui festivalului, Jiri Bartoska.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: