cursdeguvernare

miercuri

9 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

mobi

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a felicitat marți România pentru preluarea președinției rotative a acestei instituții, el declarându-se încrezător că țara noastră „va reuși”. „La mulţi ani! Urez României tot ce e mai bun cu ocazia primei președinții a...
1 ianuarie, 2019
Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene va crea un moment de maximă vizibilitate pentru România, atât la nivel instituţional şi politic cât şi la nivelul societăţii, spune premierul Viorica Dăncilă, adăugând că România îşi propune să se reconfirme ca o...
1 ianuarie, 2019
Senatorul PNL Florin Cîţu susţine că are informaţii din interiorul Ministerului Finanţelor Publice potrivit cărora consilierul premierului Darius Vâlcov le-ar solicita angajaţilor din minister să falsifice datele referitoare la execuţia bugetară astfel încât aceasta să reflecte încadrarea României...
1 ianuarie, 2019
Jurnaliştii de la Financial Times au publicat un set de predicţii cu privire la modul în care ar putea evolua cele mai importante probleme geopolitice şi sociale în 2019, potrivit unui articol preluat de agenția Mediafax. Va exista o nouă...
30 decembrie, 2018
Peste 25.000 de persoane au protestat, sâmbătă, în capital Serbiei, împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic, transmite AFP. Manifestaţia este al patrulea astfel de eveniment din ultima lună. Vucic, un naţionalist convins devenit pro-european, este acuzat de societatea civilă şi de opoziţie...
30 decembrie, 2018
Liderul PMP Eugen Tomac consideră că, odată cu publicarea stenogramei în care opoziţia a propus şi votat revocarea lui Liviu Dragnea şi a lui Florin Iordache din funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, aceştia sunt oficial...
30 decembrie, 2018
Moscova este pregătită pentru dialog în legătură cu o serie largă de probleme, se arată într-o scrisoare de Anul Nou transmisă de preşedintele rus Vladimir Putin liderului de la Casa Alba, Donal Trump, potrivit unui anunţ făcut duminică...
30 decembrie, 2018
Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a lansat un nou avertisment la adresa băncilor, precizând că dacă acestea vor majora marjele din contracte e posibil să urmeze alte măsuri. „Încercăm să anticipăm paşii următori ai băncilor. Probabil că unul dintre...
30 decembrie, 2018
După 11 luni din 2018, deficitul bugetar public comunicat oficial a urcat la 2,74% din PIB estimat, valoare cu 130% mai mare faţă de acelaşi moment al anului trecut, când a fost de doar 1,19%. Dacă pe finalul...
30 decembrie, 2018
România este pregătită din punct de vedere tehnic, dar „nu a înţeles sarcina” asigurării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. El şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia internă a ţării, potrivit presei...
29 decembrie, 2018
Comisarul european Corina Creţu şi-a exprimat dezamăgirea faţă de atitudinea guvernanţilor români, de a nu recunoaşte meritele Comisiei Europene în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene, adăugând că îi pare rău să observă că premierul Viorica Dăncilă...
29 decembrie, 2018
Decretul preşedintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea mandatului şefului Statului Major General al Armatei, generalul Nicolae Ciucă, a fost publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial. Decretul nu este contrasemnat de către premierul Viorica Dăncilă, transmite news.ro. În decret se menţionează că...
29 decembrie, 2018
OUG adoptată de Guvern la sfârşitul săptămânii trecute, document ce prevede o serie de majorări însemnate de taxe pentru sectorul bancar, energetic şi telecom, precum şi o modificare fundamentală a modului de funcţionare al Pilonului II de pensii,...
29 decembrie, 2018
Politizarea excesivă, mecanismele de finanțare corupte, decizii editoriale impuse de interesele proprietarilor media și dezinformarea deliberată, sunt marile probleme ale presei din România, conform unui comunicat al organizației Reporteri fără frontiere (RSF). Mijloacele de comunicare s-au transformat în...
28 decembrie, 2018
Curtea de Apel București a stabilit vineri că cele 224 de hectare preluate de omul de afaceri Puiu Popoviciu, de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, revin în proprietatea statului. Decizia nu este definitivă. Suprafața respectivă este proprietate...
28 decembrie, 2018
  Scurt, 2 lucruri foarte evidente pe ultima sută de metri a anului 2018. De fapt, 3 lucruri foarte evidente: 1. Rareori astrele geopoliticii s-au așezat atât de rău – marile puteri care asigură echilibrele acestei lumi pline de rele...
28 decembrie, 2018
Având la dispoziție mai puțin de 6 luni înainte de data alegerilor europene- care vor produce inclusiv schimbarea marilor decidenți de la vârful UE- cei care conduc campaniilor electorale ale familiilor politice europene au în față o misiune...
28 decembrie, 2018
Marea criză din 2008 și ofensiva economică globală a Chinei, respectiv a monedei sale – yuanul, au scos în evidență slăbiciunile construcției sistemului Zonei ca conglomerat economic, respectiv al monedei unice europene, potrivit unei analize a economistului Andrei...
28 decembrie, 2018
Dosarul EADS a fost clasat de procurorii DNA la începutul lunii noiembrie, întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală și nu există probe care să indice că o persoană ar fi săvârșit infracțiuni, menționează Direcția Anticorupție într-un răspuns oferit...
28 decembrie, 2018
Neîncrederea în economie s-a accentuat în noiembrie, pe seama ambelor componente ale Indicatorului de Încredere Macroeconomică publicat, vineri, de asociaţia analiştilor CFA România. „Ordonanța Teodorovici” urmează să fie analizată de CFA România în următorul raport, pe decembrie, care va...
28 decembrie, 2018

Predicţiile Financial Times pentru 2019

Jurnaliştii de la Financial Times au publicat un set de predicţii cu privire la modul în care ar putea evolua cele mai importante probleme geopolitice

Proteste de amploare la Belgrad

Peste 25.000 de persoane au protestat, sâmbătă, în capital Serbiei, împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic, transmite AFP. Manifestaţia este al patrulea astfel de eveniment din ultima lună. Vucic,

33 de titluri din 2018…

  Scurt, 2 lucruri foarte evidente pe ultima sută de metri a anului 2018. De fapt, 3 lucruri foarte evidente: 1. Rareori astrele geopoliticii s-au așezat

Predicţiile Financial Times pentru 2019

Jurnaliştii de la Financial Times au publicat un set de predicţii cu privire la modul în care ar putea evolua cele mai importante probleme geopolitice

Proteste de amploare la Belgrad

Peste 25.000 de persoane au protestat, sâmbătă, în capital Serbiei, împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic, transmite AFP. Manifestaţia este al patrulea astfel de eveniment din ultima lună. Vucic,

33 de titluri din 2018…

  Scurt, 2 lucruri foarte evidente pe ultima sută de metri a anului 2018. De fapt, 3 lucruri foarte evidente: 1. Rareori astrele geopoliticii s-au așezat

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: