mihnea costoiu

Primul Centru de Explorare a Energiei (Centrul E2) din Europa care găzduieşte simulatorul camerei de comandă a reactorului modular mic (SMR) NuScale a fost inaugurat, vineri, la Universitatea Politehnica din Bucureşti. La acest centru vor fi formați specialiștii...
13 mai, 2023
Universitatea Politehnica din Bucureşti organizează în acest an sesiune de admitere anticipată, la care pot participa și elevii din ultimii ani de liceu, urmând ca după examenul de bacalureat să finalizeze procedura prin adăugarea diplomei. Înscrierea se poate...
30 ianuarie, 2023
Circa 60% din ocupațiile viitorului nu au fost create încă, iar aproximativ 40% din copiii aflați acum la grădiniță trebuie să devină în viitor antreprenori pentru a avea o formă de venit, avertizează Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice...
4 octombrie, 2021
Criza acută de ingineri era previzibilă de peste un deceniu și s-a agravat până în acest moment în care există riscul ca firmele să-și oprească dezvoltarea, extinderea, în România din cauza deficitului de resursă umană, a avertizat marți...
29 septembrie, 2021
Rectorul Universității Politehnice București, Mihnea Costoiu, consideră că școala românească traversează astăzi cea mai mare criză din existența sa modernă, o criză a resurselor umane generată de dezinteresul de a corecta lucrurile făcute greșit în ultimele 4 decenii...
23 februarie, 2021
Euronews și Universitatea Politehnica din București (UPB) au semnat un parteneriat pentru lansarea Euronews Romania, un canal de știri independent destinat publicului vorbitor de limba română. Televiziunea va o filială a mărcii Euronews, care va livra știri locale,...
6 ianuarie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: