În cercetarea din România se investesc anul acesta 1,7 miliarde de lei (0,4% din PIB), o sumă mult prea îndepărtată de ținta fixată pentru anul 2020, când statul și mediul privat ar urma să aloce fiecare echivalentul a 1% din PIB pentru acest domeniu.
Unde ne aflăm
Pentru anul 2015, acestui domeniul esențial pentru creșterea competitivității i s-au alocat doar 1,7 miliarde de lei, adică mai puțin de 0,4% din Produsul Intern Brut, de 701 miliarde lei.
Dacă s-ar fi atins ținta pentru 2020, ar fi însemnat că cercetării i s-ar fi alocat de cel puțin 4 ori mai mult -necesarul de 7 miliarde de la stat și de la companii.
Din suma alocată în 2015, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS) a primit aproximativ 80%, Academia Română cu institutele ei (unde se face doar cercetare fundamentală) beneficiază de circa 10%, iar restul de 10% se alocă sectorial.
Finanțarea ANCS este de 1,474 de miliarde, din care 430 de milioane de lei au fost pentru fondurile structurale, iar din acestea, 406 de milioane au revenit proiectului Extreme Light Infrastructure – ELI, cel mai mare dezvoltat până acum în țara noastră.
Nici anul viitor cifrele nu se anunță mai optimiste, conform propunerilor existente la Ministerul de Finanțe în acest moment. Pentru 2016, propunerea de buget a ANCS este 1,167 de miliarde de lei, la care se adaugă partea de fonduri structurale și ELI (încă necalculată integral).
Suma poate părea similară, însă raportată la un PIB mai mare va indica o nouă distanțare de ținta pe care ne-am obligat să o atingem în 2020 și se va încadra în trendul de scădere din ultimii ani:
Profesorul universitar Mircea Miclea (foto), fost ministru al Educației, singurul care și-a dat demisia din cauza bugetului mic (de 3,5% pentru învățământ, în anul 2006, în loc de 5% cât promisese el că va obține), este convins că cercetarea românească nu va primi de la stat 1% din PIB nici măcar în 2020.
„În România nu se respectă prevederi din legi fundamentale ale țării. În Legea educației este prevăzut 6% pentru învățământ. Nu se aplică. Scrie că trebuie evaluate școlile doctorale la fiecare cinci ani. Și nu s-a făcut asta. În acest context, a nu da 1% la cercetare este foarte trist, dar intră în ordinea firescului. Nu a normalului, ci a firescului”, a declarat Mircea Miclea, pentru cursdeguvernare.ro.
La ANCS, speranțe că nu va fi mai rău
Profesorul universitar Tudor Prisecaru (foto), președintele Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică (ANCS), a declarat pentru cursdeguvernare.ro că speră să nu apară o reducere a sumelor alocate pentru 2016: „Problema noastră este la anul, când ELAI are destul de puțin, pentru că începe să se finalizeze.
Sper să nu cumva să avem o scădere, și am toate asigurările că nu. În orice caz, decizia din acest punct de vedere aparține domnului ministru Eugen Teodorovici (ministrul de Finanțe – n. red.), cu care am discutat și mi-a promis că nu va exista o scădere”, a explicat Tudor Prisecaru.
Cum stă România la finanțare, în comparație cu celelalte state europene
În 2013, bugetul cercetării românești a fost cel mai mic din toată Uniunea, incomparabil chiar cu cele din alte state foste comuniste. În Bulgaria și Letonia, de exemplu, Cercetarea și Dezvoltarea au avut 0,6% din PIB. Croația, ultima intrată în UE, a avut un buget 0,81%, Lituania (0,95%), Cehia (1,91%), Slovenia (2,59%), iar Ungaria 1,41%.
Comparația cu statele dezvoltate este absolut nerelevantă, ele având o țintă de 3% în 2020, iar multe dintre ele au depășit demult acest procent: Danemarca (3,06%), Germania (2,85%), Suedia (3,3%), Austria (2,81%).
Potrivit Tabloului de bord al Inovării 2015, cele mai bune evoluții ale investițiilor se observă în țările unde sectorul public este bine înzestrat (inclusiv în universități) și în statele unde există acces la fonduri de risc pentru firmele care doresc să dezvolte noi tehnologii.
Comparativ cu anul trecut, situația finanțării cercetării s-a înrăutățit în 17 state, dar în mod particular în Letonia, Marea Britanie, Luxemburg și România.
Investițiile private – salvate de fondurile europene
Statisticile cercetării românești ar fi putut arăta și mai rău dacă nu ar fi existat fondurile europene, care au salvat situația la ambele capitole: investiții de stat și investiții private. 
Dacă raportat la PIB fondurile scad, în termeni absoluți, investițiile companiilor au crescut semnificativ în ultimii ani, explică Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii București și fost ministru al Cercetării: „Singurul mecanism prin care s-au adus cu adevărat bani privați în cercetare este cel al proiectelor europene. La 100 de milioane de euro fonduri europene alocate de România, firmele au mai adus peste 100 de milioane, proiectele fiind cu cofinanțare privată, obligatorie, între 40 și 60%”.
El a explicat pentru cursdeguvernare.ro, că aceste investiții private au ajuns în momentul de față la aproape 0,6% din PIB, urcând de la 40-50 milioane de euro înainte de 2013, la câteva sute de milioane, acum. Ele se vor vedea în statisticile anilor viitori, deoarece „noi am început târziu, primii bani serioși alocați cercetării aplicate, cu bani europeni, au fost alocați în 2013, când a fost primul call special dedicat cercetării aplicate. POSCCE Axa 2 Cercetare, prima sută de milioane de euro”.
“Este important să convingem companiile că aici nu este doar o piață de desfacere, ci există un potențial extraordinar de inovare în România, cred că, după industria IT, cercetarea va fi cea care va putea să aducă extrem de mult oxigen în plămânii economiei”, a mai spus Mihnea Costoiu.
Efecte imediate ale diminuării finanțării
Toate aceste inconsecvențe ale statului față de cercetare au efecte imediate, nu doar în derularea proiectelor, ci și în structura de personal din domeniu.
În 2011 și 2012, când fostul ministru al Educației Daniel Funeriu a dat drumul la finanțări și a adus evaluatori din străinătate pentru proiecte, mai mulți cercetători români s-au întors din străinătate, încântați că vor putea face carieră la aceleași standarde științifice ca și afară.
S-a investit în infrastructură, centre și laboratoare, prin fondurile europene, și totul părea să curgă favorabil pentru R&D-ul românesc.
În 2013, bugetul pentru cercetare s-a redus, iar oamenii din domeniu au protestat zadarnic. Anul trecut s-a întâmplat același lucru și au început să apară temerile privind perspectiva cercetării.
Ovidiu Sîrbu (foto) este unul dintre cele câteva zeci de cercetători care au revenit în anii 2011 – 2012, încurajați de reforma lui Funeriu. În 2012, înainte de a se întoarce împreună cu un prieten cercetător în SUA, lucra de șapte ani la Departamentul de Biochimie şi Biologie Moleculară al Universităţii Ulm, Germania.
A obținut imediat un grant pe cercetare derulat la Universitatea de medicină şi farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara.
Acum, după schimbările din ultimii ani, Ovidiu Sîrbu se gândește să plece din nou: „Anul viitor voi face bilanțul și voi lua o decizie”, a mărturisit cercetătorul pentru cursdeguvernare.ro. Schimbarea regulilor, finanțarea cu sincope și renunțarea la evaluatorii străini pentru proiectele de cercetare, sunt câteva dintre motivele pentru care este dificil să ai în România o evoluție în carieră similară celei din Occident.
Nu este singurul care vrea să abandoneze, descurajat de piedici tipic românești, ce nu există afară, astfel încât este posibil să asistăm la un nouă manifestare a fenomenului brain drain.
Urmărește-ne pe Google News
