sâmbătă

4 mai, 2024

iohannis

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită președintelui Klaus Iohannis să includă în discuțiile cu președintele Franței, François Hollande, și anularea aplicării regulilor Legii Macron în domeniul transporturilor rutiere. Pe 1 iulie,  a intrat în vigoare...
12 septembrie, 2016
Preşedintele Klaus Iohannis a discutat vineri, la Berlin, cu cancelarul german – Angela Merkel, premierul belgian – Charles Michel, şi cu cel luxemburghez – Xavier Bettel, despre Europa după Brexit. Întrevederea face parte din seria consultărilor pe care...
9 septembrie, 2016
Președintele Klaus Iohannis a avizat pozitiv, la o săptămână după solicitare, cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru Petre Tobă, pentru favorizarea făptuitorului și obstrucționarea justiției. Procurorii anticorupție susțin că ministrul Tobă a refuzat, în mod discreționar, declasificare...
8 septembrie, 2016
Preşedintele Klaus Iohannis a primit miercuri mai mulți ambasadori străini care au prezentat scrisorile de acreditare. Noului ambasador al Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin (foto), șeful statului i-a transmis că pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale în mod pragmatic...
7 septembrie, 2016
UPDATE: Președintele Klaus Iohannis l-a asigurat pe Dragoș Tudorache de faptul că mandatul său, deși „relativ scurt”, nu va fi „simplu”. „Dumneavoastră, domnule ministru de Interne, preluați unul din ministerele de bază într-o etapă care este în același timp o etapă...
7 septembrie, 2016
În pregătirea summitului informal de la Bratislava, unde se va discuta în format UE 27 (fără Marea Britanie) viitorul UE, preşedintele Klaus Iohannis va avea vineri, la Berlin, o întâlnire cu Angela Merkel. La întrevederea respectivă vor mai...
7 septembrie, 2016
Premierul Dacian Cioloș va efectua săptămâna viitoare o vizită în Germania, unde va avea întrevederi cu caracter economic. De asemenea, în perioada următoare vor avea loc mai multe întâlniri la vârf ale liderilor din România cu omologi europeni,...
28 august, 2016
Preşedintele Klaus Iohannis a plecat miercuri în Germania, unde va sta șapte zile, anunță Administrația Prezidențială. Deplasarea este privată, mai spune Cotroceniul, care atrage atenția că șeful statului nu are concediu și își exercită mandatul oriunde se află....
17 august, 2016
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri două decrete privind încetarea raporturilor de serviciu ale unor chestori de poliție și al unui general de brigadă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Potrivit Administrației Prezidențiale este vorba despre: încetarea...
17 august, 2016
Pentru a-și îndeplini misiunile, Forțele Navale Române au nevoie cu prioritate de dotări corespunzătoare și de creșterea nivelului de interoperabilitate, a declarat președintele Klaus Iohannis, luni, la Constanța, în discursul ținut cu ocazia Zilei Marine. El a amintit...
15 august, 2016
Uniunea Națională a Judecătorilor din România(UNJR) îi cere președintelui Klaus Iohannis, din nou, să clarifice public în baza cărui temei legal SRI face verificări prealabile numirilor politice sau privind candidații pentru funcțiile de conducere din sistemul judiciar. „Un...
4 august, 2016
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a cerut vineri șefului statului să verifice declarațiile făcute acum câteva zile de Traian Băsescu. Cel din urmă a lansat săptămâna aceasta un nou atac împotriva SRI și DNA, instituții în care spune...
29 iulie, 2016
Amenințările la adresa sănătății publice s-au înmulțit, iar pentru anticiparea viitoarelor provocări trebuie acționat acum și de o manieră integrată și interdisciplinară, a declarat vineri președintele Klaus Iohannis, la dezbaterea „Dialog asupra Politicilor de Sănătate şi Mediu în...
22 iulie, 2016
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele de eliberare din funcție a directorului adjunct al SRI Ion Grosu și de numire a doi directori adjuncți. De asemenea, au mai fost trecuți în rezervă patru generali și colonei de...
22 iulie, 2016
Președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș au transmis sâmbătă dimineața primele comunicate referitoare la evenimentele din Turcia, unde o parte din Armată a încercat să preia în forță puterea. Tentativa de lovitură de stat a se pare...
16 iulie, 2016
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, după Colsiliul European, că nu poate da detalii, dar „există semne că lucrurile s-ar putea mișca” în privința aderării României la zona Schengen. „Chestiunea Schengen e permanent pe agenda tuturor...
29 iunie, 2016
Președintele Klaus Iohannis participă marți și miercuri la primul Consiliul European de după votarea ieșirii din UE a Marii Britanii, unde „se va pronunţa pentru necesitatea regândirii proiectului european”. Comunicatul Adminsitrației Prezidențiale privind poziția pe care o avea...
27 iunie, 2016
Autoritățile române reacționează și ele la ieșirea din UE a Marii Britanii și pregătesc măsuri de contracarare a unor efecte negative- președintele Klaus Iohannis i-a chemat la consultări pe premierul Dacian Cioloș, guvernatorul BNR – Mugur Isărescu, și...
24 iunie, 2016
Preşedintele Klaus Iohannis a ales să nu promulge legea care le permite aleșilor locali să-și continue mandatul dacă o condamnare definitivă este cu suspendare și nu cu executare. Miercuri, șeful statului a trimis la CCR legea prin care...
22 iunie, 2016
România are nevoie de un nou model de dezvoltare economică, unul axat pe inovație și competitivitate, iar sistemul de învățământ trebuie să se adapteze noii reale a mediului de afaceri, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis. Declarațiile au...
22 iunie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: