duminică

28 iulie, 2024

guvern

Președintele Senatului, liberalul Crin Antonescu, a declarat, vineri, că Mecanismul de Cooperare și Verificare pe justiția românească, exercitat de Comisia Europeană, trebuie să se încheie și a cerut ca în primul rând Guvernul să convină cu Executivul european...
1 februarie, 2013
Ambasada SUA la Bucureşti laudă, joi, raportul Comisiei Europene privind justiţia din România şi subliniază observaţiile din document privind „revizuirea standardelor împotriva exercitării de presiuni nejustificate” de către mass-media româneşti asupra sistemului judiciar și a instituțiilor implicate în...
31 ianuarie, 2013
Criza politică din 2012, între preşedinte şi primul-ministru, a condus la o serie de măsuri care „au subminat separaţia puterilor în stat şi principiile statului de drept în România”, constată organizaţia Human Rights Watch în Raportul din 2013...
31 ianuarie, 2013
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat, joi, la Ploieşti, în cadrul unui workshop la care au participat câteva zeci de oameni de afaceri din Prahova, că miercuri Guvernul a discutat despre plata datoriilor autorităţilor locale către firmele private...
31 ianuarie, 2013
Guvernul va trebui să plătească o cofinanțare la proiectele europene de 15%, din luna aprilie, de trei ori mai mare decât în prezent, a declarat, marți, șeful delegației FMI în România, Erik de Vrijer. El a explicat că...
29 ianuarie, 2013
Guvernul se angajează să semneze contractul de privatizare a CFR Marfă până la jumătatea lunii mai și să introducă sistemul de coplată a serviciilor de sănătate de stat din martie, potrivit proiectului scrisorii de intenție elaborat de Ministerul...
28 ianuarie, 2013
Discuții încordate la întâlnirea dintre delegația FMI și membrii Comsiei de Buget din Camera Deputaților, unde Dan Radu Rușanu a acuzat presiunile delegației asupra guvernului. Preşedintele Comisiei de buget din Camera Deputaţiilor, liberalul Dan Radu Ruşanu, a criticat...
28 ianuarie, 2013
Guvernul a cerut delegației FMI prelungirea cu două luni a actualului acord stand-by, pentru ca România să-și poată îndeplini angajamentele privind reformele structurale, a recunoscut, vineri, premierul Victor Ponta. „Eu am solicitat, în discuţiile cu cei de la...
25 ianuarie, 2013
Preşedintele Traian Băsescu a propus, vineri, ca soluţie de deblocare a impasului în desemnarea procurorului general şi a procurorului-şef al DNA, selectarea acestora de către CSM şi acceptarea persoanelor rezultate, fără rezerve, de către el și ministrul Justiției,...
25 ianuarie, 2013
Guvernul a redus drastic cuantumul taxelor care vor fi percepute operatorilor de transport şi distribuţie de energie electrică şi gaze naturale conform ordonanțelor simple publicate în Monitorul oficial comparativ cu proiectele afișate anterior de Ministerul Finanțelor. Potrivit Mediafax,...
24 ianuarie, 2013
Patru pagini de considerații generale acoperă atât analiza pe bugetul pe anul 2013, cât și analiza pe pachetul fiscal și Strategia fiscal-bugetară 2013-2015. La atât se rezumă opinia Consiliului fiscal care ar fi trebuit să fie citită de...
24 ianuarie, 2013
Măsura Guvernului de a introduce obligativitatea microîntreprinderilor de a plăti impozitul de 3% indiferent dacă sunt pe profit sau în pierdere va obliga până la 100.000 de firme să-și reducă activitatea sau să dea faliment, a declarat miercuri,...
23 ianuarie, 2013
Guvernul îşi va angaja răspunderea, până în luna aprilie, pentru un proiect de lege privind regimul juridic al restituirii proprietăţilor. „Până în luna aprilie, Guvernul îşi va asuma răspunderea pe o lege privind regimul juridic al restituirii proprietăţilor”,...
23 ianuarie, 2013
Compania Oltchim va intra în insolvenţă, cererea în acest sens urmând să fie transmisă Tribunalului Vâlcea, a declarat miercuri, pentru Mediafax, ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Propunerea în acest sens a fost prezentată Guvernului în şedinţa de miercuri. Ministrul...
23 ianuarie, 2013
Guvernul a aprobat, marți, noul pachet fiscal și majorarea punctului de pensie și a salariului minim pe economie. Cursdeguvernare.ro a prezentat modificările făcute de Guvern: Ordonanță simplă pentru pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal şi...
22 ianuarie, 2013
Guvernul transmite un semnal foarte prost pentru investiții prin introducerea noului pachet fiscal, ”peste noapte”, susține  fostul prim-ministru Theodor Stolojan, europarlamentar PDL. Fostul premier critică lipsa de predictibilitate fiscală în condițiile în care modificările de taxe sunt adoptate...
22 ianuarie, 2013
Intenția Guvernului de a introduce taxe suplimentare pentru distribuitorii de gaze și energie electrică încalcă principiul predictibilității fiscale și va afecta invstițiile firmelor din domeniu, susține Federația Patronală a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE). ”Ne exprimăm...
22 ianuarie, 2013
Guvernul urmează să majoreze salariul minim brut pe economie cu 100 de lei, în două etape, efectele urmând să fie simțite doar de angajații din mediul privat, potrivit notei de fundamentare la proiectul unei hotărâri de guvern. Conform...
22 ianuarie, 2013
Guvernul decalează cu trei luni calendarul de creştere a accizelor la ţigarete, astfel încât majorarea să fie aplicată în fiecare an de la 1 aprilie, nu de la 1 iulie ca în prezent, procedură care să fie menţinută...
21 ianuarie, 2013
Valoarea punctului de pensie ar urma să crească anul acesta cu patru procente, de la 732,8 lei în prezent la 762,1 lei, conform proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2013, citat de Mediafax. Proiectul de act...
21 ianuarie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: