23 ianuarie, 2013

Guvernul îşi va angaja răspunderea, până în luna aprilie, pentru un proiect de lege privind regimul juridic al restituirii proprietăţilor.

„Până în luna aprilie, Guvernul îşi va asuma răspunderea pe o lege privind regimul juridic al restituirii proprietăţilor”, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, citat de Mediafax.

El a precizat că, pentru despăgubirea foştilor proprietari, în proiectul de buget pe acest an sunt prevăzute doar sumele aferente unor hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii, de aproximativ 500 milioane lei.


Conform datelor prezentate recent de Guvern, România a achitat deja despăgubiri pentru terenuri şi construcţii naţionalizate în cuantum total de 5 miliarde euro şi mai există solicitări de plată pentru încă 8 miliarde euro.

Persoanele care au cumpărat drepturi litigioase pentru imobilele naţionalizate, în cadrul proceselor de restituire a bunurilor, vor fi obligate să achite un impozit pe diferenţa dintre suma plătită pentru acele drepturi şi cea încasată de la stat pentru proprietate sau valoarea imobilului respectiv.

Guvernul a adoptat, săptămâna trecută, un memorandum privind urgentarea elaborării noilor reglementări în domeniul restituirii proprietăţilor, întocmit de ministrul delegat pentru Buget, document în care se fac propuneri pentru încadrarea în termenul acordat de CEDO statului român pentru soluţionarea problemei restituirii proprietăţilor.

Potrivit deciziei Guvernului, până la finele anului 2015 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor urmează să revadă toate dosarele soluţionate, inclusiv cele pentru care s-au plătit despăgubiri în numerar, şi să analizeze cauzele care au determinat nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent, în compensare cu alte bunuri.


Totodată, până pe data de 30 ianuarie 2013 Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislaţiei şi procedurilor din domeniul restituirii proprietăţilor trebuie să elaboreze şi să prezinte pentru primă lectură proiectul de lege privind reglementarea restituirii proprietăţilor.

Fiecare minister va transmite Ministerului Finanţelor Publice, până la 30 ianuarie 2013, situaţia imobilelor retrocedate, a celor nou construite şi, după caz, situaţia cheltuielilor cu chiriile pentru sedii, iar Ministerul Educaţiei va transmite situaţiile menţionate şi pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor estimează totalul despăgubirilor la 8,7 – 9 miliarde euro.

Miza mare a procesului nu sunt casele şi terenurile naţionalizate de la populaţie, care ar fi reprezentat doar o mică parte din sumele de plată, ci despăgubirile pe care statul ar putea fi obligat să le plătească pentru culte şi minorităţi.

Fostul ministru al Finanţelor Publice Bogdan Drăgoi a declarat în primăvara anului trecut pentru MEDIAFAX că din totalul de 70 de miliarde lei estimat, care ar reprezenta echivalentul în bani al proprietăţilor naţionalizate dacă toate acedstea nu ar putea fi restituite în natură, mai mult de jumătate ar reveni cultului romano-catolic, care a depus cereri de retrocedare pentru 88.000 de imobile.

De altfel, guvernul Ungureanu a încercat să promoveze o lege de limitare a despăgubirilor foştilor proprietari, dar a retras proiectul de lege, sub presiunea societăţii civile şi a UDMR, precum şi pentru că exista riscul ca actul normativ să fie declarat neconstituţional.

La acea vreme, Ministerul Justiţiei a susţinut restituirea în natură a proprietăţilor naţionalizate şi eşalonarea pe o perioadă foarte lungă a despăgubirilor băneşti şi a respins total propunerea iniţială a Finanţelor, de limitare a despăgubirilor.

Se pare că Guvernul Ponta are în vedere chiar această soluţie, respectiv restituirea în natură a cât mai multor imobile şi terenuri şi eşalonarea pe o perioadă mai lungă a despăgubirilor băneşti.

Surse guvernamentale susţin însă că s-a pus şi problema constituirii unui nou Fond Proprietatea, mai ales că în perioada următoare statul va lista o serie de companii la Bursa de Valori Bucureşti.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. Buna,am si eu un apartament in resita in aceeasi situatie nu am beneficiat de legea 10 ca nu am depus la termen cererea apartamentul fin confiscat deoarece tatal meu a plecat din tara am deschis proces in 2009 la judecatoria, am castigat sa transferat la tribunal am pierdut la recurs am pierdut din nou la prima infatisare ,as vrea sa stiu cand pot sa repun o cerere privind aceasta lege 10 pentru restituire ,momentan eu stau in acelasi imobil dar cu chirie la stat?

  2. Casa, mostenirea mea, pentru care mä lupt din anul 2004, poate are suces? Amänärile färä gändire im fac probleme. Romänia doreste sä se facä un STAT DE DREPT, poate räuseste? Casa mea FURATÄ este in Str. Cämpului 19, Sibiu si aici domneste un SECURIST ? cu numele de MIHAI HANZU, care pänä in present nu vrea sä plece si nu räspunde la scrisori!! Poate CEDO in invatä?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. Buna,am si eu un apartament in resita in aceeasi situatie nu am beneficiat de legea 10 ca nu am depus la termen cererea apartamentul fin confiscat deoarece tatal meu a plecat din tara am deschis proces in 2009 la judecatoria, am castigat sa transferat la tribunal am pierdut la recurs am pierdut din nou la prima infatisare ,as vrea sa stiu cand pot sa repun o cerere privind aceasta lege 10 pentru restituire ,momentan eu stau in acelasi imobil dar cu chirie la stat?

  2. Casa, mostenirea mea, pentru care mä lupt din anul 2004, poate are suces? Amänärile färä gändire im fac probleme. Romänia doreste sä se facä un STAT DE DREPT, poate räuseste? Casa mea FURATÄ este in Str. Cämpului 19, Sibiu si aici domneste un SECURIST ? cu numele de MIHAI HANZU, care pänä in present nu vrea sä plece si nu räspunde la scrisori!! Poate CEDO in invatä?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: